dimensiuni...

ai vrut sa spui ca sufletul este inchis in sfera capului care contine fruntea?
teribil de cifrata este poezioara ta, cum o dau tot nu prea pricep, e vina mea, stiu, dar ma straduiesc...
\"nimicul se teme
de nimic...\"
asta chiar pune capac...why?

mi-esti foarte aproape de privire...da, am vrut sa spun atunci CAND ne inchidem sufletul in...sfera limitata a mintii..

fiinta-si priveste moartea ca pe o trecere in nimic, anuland chiar ideea de existenta...te rog sa privesti finalul cu putina ironie...\"nimicul se teme
de nimic...\" ...si da, dimensiuni...ma bucura trecerea ta...multumesc!

dragă, eugen, poet cuminte,
sfera este simbolul perfecțiunii...iar perfecțiunea o cauți doar cu fruntea, simbol al rațiunii, contemplației.de exemplu inima nu caută perfecțiunea, ea chiar iubește și opusul ei.
iar mintea este o putere a sufletului.
deci...sufletul este închis într-o căutare contemplativă iar faptul că \"nimicul se teme de nimic... \" înseamnă o revelație, o descoperire a unei identități cu handicap ce nu se mai poate deosebi de imensul nimic decât printr-o tensiune de teamă. teama îi arată de unde începe și înspre ce ar putea să sfârșească.astfel ființa capătă \"dimensiuni...\".
deci, dragă eugen...nu am timp să îți arăt câte perle poate face o scoică dar pot să te trimit la o bibliotecă și să închizi ochiul să alegi la întâmplare o carte.fă asta în viață și va fi bine.

cuvintele tale vin din adancuri...dar...mi-ar fi placut sa stai de vorba si cu mine...mai ales despre \"identități cu handicap\"...ce ne macina, cred eu, intr-o mare masura existentele...si inca ceva mai cred...contemplatia nu e legata strict de frunte...mai degraba de suflet...sa contempli inseamna sa *asimilezi* in intregime in tine...sa integrezi *aspectul* contemplat propriului launtric, fara sa *afectezi* in vreun fel *obiectul* contemplatiei... cu bucuria de-a fi descoperit o profunda *intelegere*,
ioana matei

a contempla înseamnă a simți rațiunile lumii, rațiunile minunilor...de obicei rațiunile se simt cu partea rațională a sufletului, adică mintea, rareori sunt oameni care le simt cu aproape tot sufletul, adică cu inima. cei care pot simți minunile atunci când rațiunea nu detectează niciuna sunt oameni deosebiți, pentru că ei însăși sunt o minune și rup din ei lumină și o lipesc când cu salivă, când cu sânge pe sufletele celor din jur. cei care nu simt minunile chiar dacă rațional deduc miraculosul, sunt oamenii pe care îi compătimesc cel mai mult.