Vară veșnica

interesant e traseul luminii:
in prima strofa o descopar ca fiind impersonala, adverbul oglinzii, in ceea ce iti priveste chipul.
in strofa a doua strofa, lumina ca umbra, frangerea ei nu mai inseamna acea stralucire ce atrage atentia, ci o umbra.
in a treia strofa lumina capata dimensiuni personale prin culoarea verde ce iubeste.
ok

nici eu nu pot să dorm de vreo trei nopți încoace... și din poezia ta am aflat că trebuie să caut verdele. să încercam deci...
mi-a plăcut. căutarea unui loc, unei stări, care să-ți aducă liniștea nu poate aduce decât neliniște. cred eu...

Ai dreptate, in poezia asta lumina se frange o data pentru ca vine toamna si alta data pentru ca exista o stare mai neplacuta, si atunci, in asemenea situatii cautam verdele de exemplu, un loc unde sa adormim.

Poate ca ai dreptate ca a cauta linistea nu-ti aduce decat neliniste, dar cred ca instinctiv noi tot o facem. Oricum, eu cred ca verdele este solutia. Multumesc pentru comentarii.

imi place poemul deoarece te identifici pana aproape de absolut cu anotimpul... las ca iti trece, asculta lake of tears - forever autumn ;)

...că te poți întuneca vreodată...mai ales când îți privești sufletul în oglindă. Promisiunea unei veri veșnice, printre razele tale (răs)frânte, pare o opțiune minunată în verdele speranței.
Eu așa știu...verde e pentru speranță! :)