ariana perhald

Lumea pe care o ținem in mâini e a noastră- tu de-o parte a ei... eu de cealaltă. Nici pământul, nici marea nu ne-o împarte in „stânga” și-n „dreapta” ci noi, doar noi îi suntem

Aveam o părere de rău că lucrurile erau în cădere. O clipă am crezut că visele fără formă se înalță mai sus decât copacii de pe marginea drumului. Mă bucuram că trec printre ele. Dar

Există clipe când inspir frunzele de pe marginea drumului. Numai atunci plămânii mei sunt ruginii.

Pot să fac o reclamă la ciocolată în care tu să nu râzi ci să fii serioasă ca un copil îmbătrânit Pot să fac chiar și un show în care oamenii să spună adevărul.

Se dezbracă plopii când trec eu acum doar ploaia le mai săruta încheieturile degetelor. Tac plopii ca cerșetorii batrâni când vine toamna.

Vreau să caut un punct de unde să încep jocul. Să privesc în sus și-n jos, în arborii cu brațe ruginii acolo unde limba muzicii îmi linge sufletul ca un câine nenorocit când iși găsește

Astăzi mi-am cumpărat un album de toamnă să te surprind ai mult galben în priviri de parcă ți-ar fi înflorit crizanteme în ochi și cămașa asta maro are niște cute probabil cum ai

Am în palme o noapte transparentă ca un pahar de șampanie pe care toamna îl umple.

Nu vreau să mă privesc în oglinda când mă-ntunec. Cu razele mele frânte aș fugi oriunde, în alte pământuri poate. Acolo m-aș întinde pe copaci totul numai frunze, verdele mă

Vinzi stele la second hand și-asculți clopotul bisericii din lună te oprești când trece fiecare zodie (acum e dragonul) înnozi vantul (lumea parcă e ruptă) când să te caut?

Când urmăresc nopțile de la un orizont la altul, când pe umeri îmi pun busolele, in piept mi se nasc două catarge, țara mea și țara ta.

În cântec ne-am întâlnit prima oară trilurile tale-mi înconjurau degetele ce dansau pe crengi ca pe clapele unui pian. Nu mai țin minte dacă erai pasăre sau înger.

Ne încălzim la lumina aceleiași stele, ne șoptim aceleași cuvinte și nu-nțeleg de unde avem aceeași inimă. Poate pentru că ne-am născut dintr-un copac cu două ramuri care se îmbrățișau.

Două trestii-adorm pe ape geană peste geană, eu mă plimb cu luna-n barcă- vâsle peste valuri Noaptea zace într-o salcie- frunze peste ramuri Cerul sus. Cu vraja-n ele stele peste stele.

Calc printre șuvoaie de apă ca-ntr-un vechi șotron. Tu-mi arunci piatra iar eu sar mai întâi cu un picior apoi cu amândouă. Printre ceruri fac la fel: tu-mi arunci steaua iar eu sar mai

Banca O bancă singură ca sufletul meu își amintește de toți ce-au trecut pe-acolo- triști, veseli, obosiți și-și imaginează pe toți cei ce vor veni- triști, veseli, obosiți.