Da Ioana, etern, infinitul, taria incape-ntr-un ou
asa ii spunea si Carl Sandburg lui Brancusi:
\"O, Brancusi, tu care pastrezi la soare, in fata usii tale,
scanduri de lemn tare, asteptand ca lemnul tare, sa devina
mai tare, pentru ca mainile tale tari sa-l modeleze,
Tu, Brancusi, cu daltile si ciocanele tale, cu craniile ce
devin pasari, cu conurile ce devin oua, cat de adanca e-n
inima ta speranta ca o data si o data vei gasi un con, un ou,
atat de tari, incat atunci cand pamantul se va preface-n
cenusa, ultimul ce va disparea va fi un con, un ou...\"
\"Cine-ar putea să separe dorul de infinit de...infinit ?
...si dorul de etern de...etern?...\" pai cine/ce altceva,
Ioana, decat \"iubirea fara iubire\" ... oul din cui
Tu scrii, poezie cu versuri pe zile, precum pestele viu, surdul,
transcrie-n ab-surd, linistea.