Puțini sunt cei ce moartea își presimt,
Așa și Păunescu, poetul, mult iubit,
A presimțit plecarea, din astă lume rea,
Ce o simțea ca o povară, pe umeri îi stătea.
Cu ultima dorință,
Nu m-am mândrit în lume,
Ci mai de grabă m-am smerit.
Nu m-aș urca pe culme,
Și de-aș avea vre-un merit.
Privesc însă la unii,
Cum sus s-au cocoțat.
Și mai ales nebunii,
Ce ades au dominat.
V-ați îmbuibat pre mult,
Și tot nu vă ajunge.
Nu aveți niciun cult,
Opriți-vă, poporul plânge!
Mai dați din bogăția voastră!
Celor săraci și goi.
Uitați-vă spre vatră!
Sătui suntem de
Plină-i lumea de nebuni,
Orice secol i-a avut.
Dar acest mileniu trei,
Parcă toate le-a întrecut.
Nu-i permis în modernism,
Cu atâta învățătură,
Să trăiești în vedetism,
Zicând că posezi
Opriți destramarea !
Priviți schimbarea,
Nimic din cea fost
Azi nu-i cu rost.
Vara nu-i vară,
Pe timp de iarnă,
Aproape-i toamnă.
Toate-s schimbate,
Și prea alterate.
Omul,nu-i om.
Nici
Să-mi cumperi sufletul cu bani?
Nu poți tu, de ai vrea.
Eu îmi ascult doar cugetul,
Crezând simțirea mea.
Atâta,doar mai mi-a rămas!
Din câtă suferință,
O lume rea,ce mult am tras !
Și câta
Una-i mama pe pământ,
Pe mamă n-o uiți nici când.
De la ea primul cuvânt,
Și o porți mereu în gând.
Cât trăiește mama în viață,
Þineți aproape de ea,
Ascultați și de povață,
Nu va uitați
Tot așa de la început,
Să trăim de-a valma am vrut.
Se poate,dar nu se vrea.
Bat-o vina puterea!
O doresc astăzi prea mulți,
Socotindu-se prea culți.
Ignorând gloata cea mare,
Fără nicio
Fiecare după minte,
Și din inimă cum simte.
Trăiește bine sau rău,
După cum dă Dumnezeu.
Dar sunt unii necurați,
La minte întunecați.
Ei se cred cei mai deștepți,
Nu acceptă să-i înveți.
Și
Eu din suflet am iubit,
Și am scris din ce-am simțit.
Cel cu suflet ma înțelege,
Și mai are ce culege,
Dar cel mândru ofensat,
N-a simțit,n-a ascultat.
Îi lipsește conștiința,
Nu mai are nici
Dansul vieții și al morții,
Dansul timpului etern,
Dansul viu al existenței
Dansul norilor ce cern.
Picături de ploaie deasă,
Picături de rouă caldă,
Picături din cer se lasă,
Picături, care
Gândind la Eminescu,spui dor.
Vorbind de Eminescu,spui doină.
Amintind de Eminescu,spui dorință.
Eminescu,nu a fost doar un geniu,
Un Luceafăr,sau poetul nepereche.
Eminescu a cuprins în el
Credința cea mare,
Speranța nesfârșită,
Poezia din cântec,
E viața trăită.
Fără credință,
Degeaba exiști.
De n-ai speranță
Vei fi doar trist.
Și fără poezie,
Vorba-i,doar vorbă.
Ea spune
Suntem noi atât de orbi,
Surzi,în țara noastră dragă?
Să nu vezi,să nu auzi,
Zicând că ai \'\'treabă\'\'!
Care treabă,s-a văzut,
Câte-s de ispravă?
S-a furat pe întrecut!
Lume,soro dragă.
Și
Cuvinte dulci,rostite des,
Nesincere alinturi.
Cuvinte fară înțeles,
Și secretoase gânduri.
Dar,inima plângând,
De doruri arzătoare,
Și sufletul vibrând,
El,alte simțuri are.
Când oare e
Aș cânta natura,căci mi-e dragă tare,
Despre flori și ape limpezi,curgătoare,
Dar au făcut-o alții înaintea mea,
Și-i păcat că oameni își bat joc de ea.
Nici dobitoacele-n pădure nu fac atâta
Muză care mă inspiri,
Te rog să pleci,să nu mai vii,
La ce folos de tot ce scriu?
Căci tristă sunt și n-are rost.
În alte vremi de mă nășteam,
S-ar fi întâmplat la fel,
Așa că ,lasă-mă, nu mai
Fără suflet, omul nu este decât materie,ca atâtea altele în lumea aceasta bogată în imagini și fantezii.E prima și ultima suflare,care vine din adâncuri.
Ioana ilie
Comunismul,epoca atât de lăudată,atât de apreciată o vreme,ca apoi denigrată,nu a fost răul cel mai mare.Omul poartă vina fiecărei orânduiri pe care o crează,ca fiind cea mai favorabilă,dar
E Crăciun,e sărbătoare.
Domnul nostru s-a născut.
Și ne aduce alinare,
Îl iubim atât de mult!
Vin-o Doamne cât mai des!
Daruri multe să ne aduci,
Domnul nostru cel ales,
Cu noi astăzi să
Te-ai ascuns de lume Doamne,
Te-ai retras,în colț pierdut.
S-au dus toamne, după toamne,
Sufletul s-a tot vândut.
A rămas un vuiet rece,
A rămas pustiu și gol.
Toate au trecut,vor trece,
Numai
Săgetător tu ritm,
De viață tumultoasă,
Săgetător tu ritm,
De viață afectuoasă
Săgetătoare minte,
Ce cauți cu ardoare,
Aducerile aminte,
Atât de arzătoare!
Oprește-ți gândul rău,
Ce vine
Și frigul de îl simți,
În oase îți pătrunde,
Tu să nu strigi:
Mi-e frig!
În suflet tu să cauți,
Să vezi de-i cald.
Și de e rece, e păcat.
De nu vei vrea să-l încălzești,
Mereu frig o să-ți
Comunismu\" a fost ce-a fost,
Parcă mai aveam un rost,
Dar acum,cu democrata,
Plină ochi este privata.
Miroase numai duhoare,
Mulțimea este-n rumoare.
Treptele sunt astăzi rare,
Omu\" e o
II