Poezie
Atata, doar mai mi-a ramas!
poezie
2 min lectură·
Mediu
Să-mi cumperi sufletul cu bani?
Nu poți tu, de ai vrea.
Eu îmi ascult doar cugetul,
Crezând simțirea mea.
Atâta,doar mai mi-a rămas!
Din câtă suferință,
O lume rea,ce mult am tras !
Și câta umilință.
Tot am răbdat și suferit,
A altora plăcere,
O clipa însă n-am gândit
La a mea mângâiere.
Mireasma florilor de mai,
Și toate câte sunt.
Ele mi-au fost în suflet rai,
Și îmi vor fi până-n mormânt.
Alintul lor eu l-am simțit,
Și-al florilor albastre*
Pe care în viață le-am iubit,
Și mări, pământ și astre.
Doar ele au meritat iubirea,
Părinții ce-au murit.
În rest,doar amăgirea,
Ce mult am suferit !
Nu vrea să mă gândesc,
În urmă ,la ce-a fost.
Spre viitor privesc,
Să văd de are rost.
Căci tot un viitor,
Străbunii au privit.
Crezând stăruitor,
C-au reușit,au biruit.
Să aibă o altă lume,
Mai bună și mai dreaptă.
Având un nou renume,
Și o mai bună soartă.
Cu visele au rămas,
Și cu nădejdi pierdute.
O viață întreagă au tras,
Pe căi bătătorite.
Căci lumea este astăzi,
La fel ca la început.
Și răul stăruiește,
De veacuri pe pământ.
Minunea e la Domnul!
A noastră e gândirea,
Doar binele ,nu răul,
Ne-aduce mântuirea.
* albastre =copilele mele
002470
0