Într-un capăt colț de lume tu te-ai venit să-mi fi pedeapsă,
să te uiți cu ochii verzii la lipsa mea de scop în viață.
N-ai căutat să mă găsești cu zâmbetul demult furat
și nici o clipă n-ai durut
În salon vechi de spital
printre paturi dezaxate
zace un plictis banal
de căscaturi desființate.
Prin geam curge o lumină
suferind de ipohondrie
care intră-n carantină
la cură de
Rana unui vechi ideal
se prelinge anesteziată
printr-o sită de metal
din memoria mea frustrată.
Nu-i numica de găsit
în neclarul de cuvinte
doar un lapsus de granit
cicatrice care
De mi-ar lua durerea capul nu aș poate ezita
nu aș mai pretinde nici o piază rea.
Câte clipe sparte în bucăți de dor
tot atâtea fețe stinse în chip mizer de martor.
Tot amenințată de un gând
Bărbatul tresare de se trezește
noaptea e plină, luna e rece
doar acu-unui ceas zgârie-în tic tac
placa stricată a timpului beat.
În gura-adormită și-ntru-un ochi șifonat
i se năzare o lacrimă
Mă ustură privirea de te mai tot privesc
mă noapte ziua de te mai tot aștept.
Ne desparte o iluzie ce nu poate fi tratată
iar în sală de așteptare e larmă de albă grea stupoare.
Eu parcă m-am
M-am pictat într-un tablou
muribund colț de portret
tristă eboșă de cavou
roasă-n straniu dialect.
Am fost pictor și pictat
în matrice de culoare
un contur de abia schițat
de o critică
