Poezie

noapte de ziua

2 min lectură·5 decembrie 2008

Mediu

Mă ustură privirea de te mai tot privesc

mă noapte ziua de te mai tot aștept.

Ne desparte o iluzie ce nu poate fi tratată

iar în sală de așteptare e larmă de albă grea stupoare.

Eu parcă m-am săturat să latru

sau să-i ghicesc în cărți lui necuratu.

În zadarnic de zadar zboară-o muscă proletară

jucându-se de-a baba oarba în lumina prea sumară.

De cu zile medievale n-am mai scris nici o lețcaie

iar tăcerea poliglotă mă inhibă cum se toarce

pe un fus al necredinței ce mă-mpunge fix în coaste.

În departele arhaic din plagiatul meu destin

e-un putred cotor de măr ros de-un vraci deghizat in arlechin.

Cât de mult mai am de scris când de știut nu știu nimic

nici chiar punctul de final dintr-un gol oftat laconic

nici ursuzul diagnostic ce ar vrea să mă insulte

cu chircită incompetență aruncată de-un perete.

Nu m-aud cum mă tocmesc cu regretul masochist fiindcă acolo jos în

umbră țăcăne cu anvergură o mașină rea de scris.

O fi timpul nihilist care până-aici răzbate să mă scoată din sărite,

picătură chinezească moartă-n unanimitate.

Nu mă-înod de a ta mână, rușine mi-e de-a ta izbândă.

Ce ai cu epitetul meu? Vrei ai vrea să-l arzi de viu.

Dar eu nici cum, nici când, nici fum

nu pot a te catapulta dincolo de moartea mea.

001.281

ioana damian. “noapte de ziua.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-damian/poezie/1812982/noapte-de-ziua

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.