Poezii

Bărbatul tresare de se trezește noaptea e plină, luna e rece doar acu-unui ceas zgârie-în tic tac placa stricată a timpului beat. În gura-adormită și-ntru-un ochi șifonat i se năzare o lacrimă

De mi-ar lua durerea capul nu aș poate ezita nu aș mai pretinde nici o piază rea. Câte clipe sparte în bucăți de dor tot atâtea fețe stinse în chip mizer de martor. Tot amenințată de un gând

Rana unui vechi ideal se prelinge anesteziată printr-o sită de metal din memoria mea frustrată. Nu-i numica de găsit în neclarul de cuvinte doar un lapsus de granit cicatrice care

În salon vechi de spital printre paturi dezaxate zace un plictis banal de căscaturi desființate. Prin geam curge o lumină suferind de ipohondrie care intră-n carantină la cură de

M-am pictat într-un tablou muribund colț de portret tristă eboșă de cavou roasă-n straniu dialect. Am fost pictor și pictat în matrice de culoare un contur de abia schițat de o critică

Într-un capăt colț de lume tu te-ai venit să-mi fi pedeapsă, să te uiți cu ochii verzii la lipsa mea de scop în viață. N-ai căutat să mă găsești cu zâmbetul demult furat și nici o clipă n-ai durut

Mă ustură privirea de te mai tot privesc mă noapte ziua de te mai tot aștept. Ne desparte o iluzie ce nu poate fi tratată iar în sală de așteptare e larmă de albă grea stupoare. Eu parcă m-am