Poezie

Lună rece

1 min lectură·7 decembrie 2008

Mediu

Bărbatul tresare de se trezește

noaptea e plină, luna e rece

doar acu-unui ceas zgârie-în tic tac

placa stricată a timpului beat.

În gura-adormită și-ntru-un ochi șifonat

i se năzare o lacrimă de om disperat,

încercând s-o ignore ca s-o ducă de nas

o vede cum îi sapă un rid pe obraz.

De șters nu mai poate să o șteargă nicicând

i se naște și curge și moare pe rând

apoi de la capăt o ia neîncetat

se prelinge și-uscată din ochiu-înnorat.

O lasă-așadar să se scurgă în tihnă

ca un nisip claustrat de gratii-n clepsidră.

Se întoarce apoi să-și privească-n oglindă

reflexia cum îi fură rolul cu o față senină.

O durere vagă fără-început

i se vâră-n coaste și-n carnea de lut.

Talpa îl mănâncă de la vechi picior

oftatul îi curmă sughițul minor.

Tăcerea și umbra de jur împrejur

îi ricoșează în aer numai minciuni.

Mai bine le-ar crede pe toate la-un loc

decât cu plictis să-și umple groapa de mort.

001.151

ioana damian. “Lună rece.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-damian/poezie/1813224/luna-rece

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.