Bărbatul tresare de se trezește
noaptea e plină, luna e rece
doar acu-unui ceas zgârie-în tic tac
placa stricată a timpului beat.
În gura-adormită și-ntru-un ochi șifonat
i se năzare o lacrimă
De mi-ar lua durerea capul nu aș poate ezita
nu aș mai pretinde nici o piază rea.
Câte clipe sparte în bucăți de dor
tot atâtea fețe stinse în chip mizer de martor.
Tot amenințată de un gând
Rana unui vechi ideal
se prelinge anesteziată
printr-o sită de metal
din memoria mea frustrată.
Nu-i numica de găsit
în neclarul de cuvinte
doar un lapsus de granit
cicatrice care
În salon vechi de spital
printre paturi dezaxate
zace un plictis banal
de căscaturi desființate.
Prin geam curge o lumină
suferind de ipohondrie
care intră-n carantină
la cură de
M-am pictat într-un tablou
muribund colț de portret
tristă eboșă de cavou
roasă-n straniu dialect.
Am fost pictor și pictat
în matrice de culoare
un contur de abia schițat
de o critică
Într-un capăt colț de lume tu te-ai venit să-mi fi pedeapsă,
să te uiți cu ochii verzii la lipsa mea de scop în viață.
N-ai căutat să mă găsești cu zâmbetul demult furat
și nici o clipă n-ai durut
Mă ustură privirea de te mai tot privesc
mă noapte ziua de te mai tot aștept.
Ne desparte o iluzie ce nu poate fi tratată
iar în sală de așteptare e larmă de albă grea stupoare.
Eu parcă m-am
