ioana bolba

parșivă- ispita asta încolțește ca o iederă pe candela din inima bunicii în ea moartea se prinde de cap și urlă.

stau în mijlocul nebuniei și ea nu mă atinge deloc buzele mele bolborosesc neîncetat o rugăciune cu mâna dreaptă rotesc inima până se prăbușește undeva într-un colț Îngerul de la Facerea

Femeie, numele meu din ziua a 6 a s-a răspandit odată cu inima lui de bărbat și a petrecut noaptea pe firul ierbii acum, de atâta timp cresc cruci cu fiecare prunc nu mă tem să

Nu, Nu știu, n-am nimic. Doar umerii mi se scurg agale pe coapse Ce-ți pasă dacă gândesc întruna cu umbra Nu am altă haină la dispoziție Și nici timp să ascult baliverne Cum îți

Își comandă un ceai fierbinte Orbul Aburii tresar și încep să se zbenguie Ninsoarea tace O strânge în pumni rând pe rând ies flori de măr Doi fluturi albaștrii închid cortina.

Nu mai știu când Te-am rugat prima oară să mă inviți În cerul Tău, Doamne în copilărie credeam că stai treaz între degetele bunicii împreunate a închinare Și că inima Ta bate în clopotele

Atât de pașnic bat clopotele în cer Se simte aroma mersului tău Am învățat să-l respir Trag aer în piept, gata să-mi încarcerez sânii mi-am amanetat inima pentru vreo câteva vieți și am primit

Atât de aproape de mine cascada își trage fereastra spre lună șșșttt....cineva își ascute glasul cum să-mi pun capul pe apele lui mi-aș bălăci doar ochii stai, ai dreptul doar să

Þi se preling degetele, Doamne, peste colțul din dreapta al inimii mele am iubiri frumoase acolo, dar nu le mai pot ține zălog pentru păcatul cu care mi-am așternut sufletul in palmele unui

Se întâmplă de Sfântul Andrei, să-mi plece ursitul cu umbră cu tot, cu urme, cu ceafa respirând a unui Manole pregătit să zidească toate drumurile, mereu aplecat spre neliniștea unui

Nu vreau să mă trezesc într-o zi bătrână cu toată pleiada de spaime că vei rămâne atârnat de fotografia cu care adorm și-mi alung îngerul să te sărute în fiecare noapte, mi-am dat

Păpadia din părul tău mi-a șoptit năucă Cât de galbenă e viața ta Acum degeaba vrei să aduni copacii la un loc Nu ai cerut azil de Bunavestire Pentru toate fărădelegile săvârșite Ia-ți inima

Cu mine se lasă încet peste brânci sfioase, Ultimul dangăt din clopotniță Atât de mult coboară peste cruci cerul L-aș putea prinde în coamă De teamă să nu cad peste iarba

Mă lovise un sentiment de mirare Pe umbra întoarsă a umărului lăsat deoparte si de alta a patului Nu văzusem niciodată o durere mai mare ca asta, din cot, De altfel nu toți au priceput cât de

Acum pot să respir cu ambele inimi deodată o luasem pe a ta zălog pentru durerile mele știai că e dispusă să te mângâie noaptea? nu, nu sunt stigmată încă mi-au ajuns piroanele până la

Pentru el am murit acum 2 primăveri Și de atunci mă ține tot într-un priveghi cu candela aprinsă De teamă să nu mă ciopârțească liliecii în lipsa lui mi-a pus crucea la picioare acolo e singurul

Îngerii au lacrimi și fluturi pe degete, tocmai acum curg în biserici peste chipul mucenicilor bizantini, mă închin sfioasă în parada asta de aripi Te caut, Doamne, Te strig de dincolo de

Uitasem complet de insula mea cea cu o mie și una de umbre ale mele prin tine, ale lor prin mine răsfoindu-se discret fiecare seară după o zi lungă de alergat printre personajele pitorești, de

Spatele tău e un imens șir de vertebre Toate știu să miroase alte ploi De acolo, de unde ești, Ochii tăi dau tonul lumii Orice mișcare devine rid Când deschizi gura Sufletul se înghesuie în

Făra să întrebi, Fără să spui, Fără să ceri lumina... te-ai dus. M-ai obligat să promit că te voi ține la curent cu soarele de pe strada mea, când va răsări, desigur. Mai

Dacă m-ai fi lăsat atunci în haltă să-ți fur pentru toată viața brațele și umbra poate azi aș fi fost un copac frumos sprijinit cu crengile pe malul mării tale, albastru și verde,

Mă împiedic mereu de asfaltul ros și decojit Pe urme rămân imagini cu stele Mă dor toți neuronii deodată Azi au grevă de foame mi-au mutilat creierul cu viteza întâia degeaba a înflorit copacul

Mi-aș lăsa neliniștea aici, dar acest cactus obosit mă lasă doar să-ngenunchez... atâția spini! Doamne cât dor palmele și aripile frânte! Mi-aș lăsa chipul aici, dar casa