Ioana Bogdan

Radu, eu am trecut pe aici si, spre rusinea mea, nu am stiut ca una din conditiile comediei este caracterul moralizator. Adica nu o gandeam ca pe o trasatura obligatorie. De fapt, nu stiu daca am citit vreodata definitia comediei.

Asa ca am fixat niste cunostinte si am mai invatat ceva. Sper s-o fac si altii.

Felicitari pentru finalul deosebit. Pentru rasturnarea viziunii, care ramane totusi fireasca. Pentru modificarile lumii concrete traite acut, aproape patologic, de personajul tau: \"Sub picioarele ei, pe covor, trosnea ceva...erau doar visele mele. Si parca o parte din mine\", \"Simt ca mi se prelinge ceva pe chip, erau sperantele mele...\", pentru felul altfel in care iti compui povestirile.

Pentru \"De ce?\" te-a felicitat Costel.

Ma bucur ca sunt primul comentator, ajuns aici printr-o \"regretabila confuzie\"...

O iubire noua, un mai mare curaj in alegerea cuvintelor, in inventarea lor (o prepozitie substantivizata - mai rar fenomen - \"langa-ul\"), in sfarsit sinceritatea marturisirii, naturaletea...

Licorna draga,
nu am timpul pentru prea multe comentarii, strofa centrala e exceptionala, urcusul marii, invazia -o imagine rara-suprematia ei si in final acceptarea, resemnarea - \"si avea sa ma-nghita clocotitoare marea\".

Ultimele doua versuri, numai pentru ele si meriti o stea. \"In curand vor incepe sa se pravale...\"

Am invins! Nu poti tu sa-ti imaginezi cat ma bucur pentru ce ai scris si ca ai scris. Steluta mea va arde ca o lumanare langa cuvintele tale.

Eu am vazut oameni care intra pe fereastra in chiar casa lor. Nici nu se mai sinchisesc de usa. Usa e pentru vizitatori, trecatori, ne-initiati inca in misterele holurilor labirintice. Usa e pentru straini, pentru contemplatie, pentru strecurarea, aruncarea unui ochi prin crapatura.

Cheile nu sunt pentru tine, ci pentru a inchide usile in nasul strainilor. Daca toate usile ar fi deschise, ar fi haos. N-ar mai exista delimitari, incaperi, ingradiri, n-ar mai fi genii si personalitati, s-ar trai liber si sinistru ca in comuna primitiva.

Casa e un spatiu spiritual, un sanctuar al tau si numai al tau. El te reprezinta printr-o verticalitate - cu scari si pod eventual, printr-o orizontalitate. Daca ai observat, la bloc, nimeni nu se prea sinchiseste de chei, deoarece spatiul spiritual e saracit.

Cheia e un cod care trebuie respectat. Cine nu-l poate respecta, se va bucura de goliciunea ferestrelor nonconformiste. Ferestrele...

Si as mai putea continua tot asa...

Florin,

Ai putea scrie mai bine, daca ai avea grija de muziclitatea rimelor. Unele rime sunt sparte - somnoroase/vise, altele sunt dure geam/dram, altele nu sunt rime sul/auzul.

Inteleg ca ai vrut sa creezi o atmosfera, monotona ca si mersul unui tren, ca atunci cand nu-ti vine nimic in gand (inspirat titlu, eu m-am gandit ca tu chiar nu gasesti titlu, mie mi se intampla frecvent). Dar mersul trenului are si el muzicalitatea lui care in textul acesta lipseste.

\"Eu inca zic ca aveam dreptate\" - cam asa ar fi corect.

Nu comparatia cu guma e de vina. Ci comparatia in sine, cu ceva anume.

Frumoasa, inocenta declaratie de dragoste a barbatului-tata pentru femeia-copil, golita de orice impuls erotic...M-am gandit la poeziile lui Arghezi pentru Mitura cand era mica...\"Si cand totul va fi gata/s-o muta la ea si tata\".

Anton,

Nu ma asteptam, e drept, la pisoii cu pete. Dar langa chilotii spanzurati in balcoane si in poezia ta, totul e posibil.

Draga Licorna,

Nu stiu cum nu l-am observat. E o poezie in adevaratul sens al cuvantului. Are originalitae in ideea, in forma. E clara, complexa. Sentiment si gandire-dozate foarte bine, rime, fara sa deranjeze.
Ma bucur ca nu mi-a scapat.
Meriti mai mult de o stea.

Adina draga, iti multumesc sincer pentru acest interviu. Ma bucur ca l-ai continuat si inca cu prezenta tumultoasa a personalitatii lui Blaga. E de ajuns sa spui Blaga si iti tresare sufletul.

Toate acele nume- Nicoale Balota e iarasi o prezenta, cel mai bun specialist de literatura comparata, in opinia mea, un manierat, am banuit ca si un un caracter enciclopedic.

Da, rasturnarea din final. Nu stiu daca rasturnarea cat aceste mici intamplari, \"petitee histoires\", picanteriile, un dialog anume cu o profesor celebru, pe care memoria ta l-a retinut, mai bine decat continutul cursurilor... ele dau un efect nebanuit discursului. Dar e bun, bun de tot, m-a uns pe suflet. Aproape la fel de tare ca si \"Confesiunile violente\" ale lui Breban.

Eu ma intreb de ce melcul are doua stele si dorul de duca, nu.
Eu ma bucur ca un copil cand mi-e dor de duca. Dorul de duca e frumos, pentru ca are in el nostalgia (\"tropotind pe amintiri\") dupa vremuri apuse, inocente (\"stiutori de frumusete\").

Cand ti-e dor de duca nu mai privesti inapoi, peste umar, doar ca il porti cu tine oriunde te-ai duce, calare, sau pe picioare, si cu cat mergi inainte, cu atat dorul de duca e mai mare.

Asa zic eu, ca noi, oamenii, cautam mereu acel loc in care ne-am regasi impliniti, cel pe care Nichita il numea “un loc mai gol decat insusi golul unde nimeni, niciodata, n-a cunoscut dragostea”. Noi cautam paradisul pierdut in noi insine si de aceea simtim dorul de duca. Un paradis mai omenesc daca se poate unde sa imbatranim albi si obositi de atata goana.

Mie mi-a placut pentru ca Pan a inceput sa scrie bine, sa fixeze un stil si pentru ca paunii sunt fericiti.

Si nu inteleg, draga Pan, unde este masca ironiei aici, deoarece eu nu am gasit nici urma de masca.

In acelasi gand cu Anton, imi pare bine ca ai pastrat tonul cald. Da, prima strofa e superba. Repetitiile (unele inversate \"panza de apa/apa si panza) le-am remarcat, in premiera, cred ca merg foarte bine cu stilul.

Codri,

A fost minunata senzatia pe care am simtit-o gasind aici un interviu - cred ca este primul, poate ma insel, am avut senzatia ca site-ul nostru ne poate oferi o lectura completa, aparte - chiar si pentru simplu fapt ca ti s-a reprosat o anumita stangacie.

Ideea de a-ti intervieva bunica mi se pare superba. Sibiul e evocat sintetic, fara cusur, este parca imaginea lui la o prima vedere din masina. M-a incantat sa citesc despre Facultatea de Litere, despre studenti, \"sfertul academic\" si nume celebre si textul a curs...dar m-ai ucis la intreruperea reportofonului cand atmosfera se incinsese mai tare...

Eu nu stiu daca interviul e autentic sau nu. Nu ma intereseaza decat sa-ti spun ce supriza mi-ai facut. Viata aceea evocata de bunica ta face tot deliciul. Picanteriile sunt pentru interviurile gazetelor de scandal. Cu toate astea poate ca trebuia sa pitesti reportofonul in buzunar si sa ne inseninezi doar cu un cuvant despre Blaga...era sever? era bun?era rau? isi recita poeziile??

In week-end-ul meu e ploaie de zi, cu stropi mari, de vara, desi ne grabim spre toamna.
Incepand cu \"se zidise\", incepe o alta poezie. Practic, ai scris un eseu despre intuneric. Enumeri sensurile intunericului, apoi exemplifici. Multe, foarte multe si greoaie metafore intretaiate de un umor acid, prea acid.

Si mai nou, obsesia prioritatilor materiale, incomode dar necesare, \"nu-i nimic, intuneric se poate castiga\", pentru care platim cu pretul libertatii de un week-end.

Nu stiu de ce iti dau steluta, pentru ca ai venit, sau pentru poezie. Eu mai cred in minuni. Din principiu, din dragoste. Si tu mai crezi. Altfel nu se poate.

Radu,

In primul rand “fara falsa modestie, afirm ca sunt un geniu” este o exprimare cel putin tautologica.

Presupunand ca antonimul modestiei este ingamfarea, atunci “falsa modestie” ar insemna ingamfare, orgoliu. Astfel, voi spune:

“fara ingamfare, afirm ca sunt un geniu”. Dar “fara ingamfare” inseamna mai departe “modestie”, deci as putea spune mai simplu:

“Cu modestie, afirm ca sunt un geniu”. Ajuns aici, sensurile se bat cap in cap. Adica: eu nu am vazut geniu modest, chiar si prin definitie se stie ca geniul are constiinta valorii sale.

Prin urmare, a spune:

“Cu modestie, afirm ca sunt un geniu” este ori un efect al necunoasterii limbii, ori o forma de manifestare a ipocriziei, fie un mijloc oratoric.

Extinzand, folosirea lui “dincolo de modestie” (pe care eu l-am asimilat foarte greu in vocabular, si iata ca am inteles si de ce) insotind o afirmatie categorica ce implica cunosterea de sine, este, in opinia mea, un cliseu de limba.


Astfel, fara falsa modestie, adica “cu modestie” nu vei face nici una din afirmatiile prezente in cele doua exemple, intrucat:

1. in primul caz “fara falsa modestie” este cel putin un cliseu
2. in al doilea caz, “fara falsa modestie” (chiar daca expresia nu e prezenta) este exclus ca atribut datorita continutului semantic opus afirmatiei in cauza.

Si cine era \"de pensionar\"? Pijamaua sau dungulitele?

A promis multe pana la versul patru inclusiv. Pentru ca pana acolo se pastreaza exact, ludicul, ai tendinta de a veni mereu cu explicatii, pana cand suprasaturezi textul. Eu as incerca sa pastrez candoarea jocului, misterul, incertitudinea. Pasesti prea repede in concret si se pierde frumusetea versului.

As vrea sa nu te superi, sincer, imi amintesc mereu de \"eu nu pot sa mor in pozitie de drepti(sau in picioare, nu mai retin exact)/decat chircit...\" Un inceput extraordinar pe care l-ai abandonat la fel, pierzandu-te in explicatii.

Eu vad ca tu ai imbratisat definitiv dulcele grai intortocheat si catifelat al La Medelenilor. Versuri tanguite, repetate - conturezi incet, incet o personalitate artistica.