postludica

Ce incepuse sa-ti fie mica \"printr-a unspea\", pijamaua, ata alba sau indecisa?:)

Cred ca poezia ta nu transmite sentimentul de dupa joaca, fiind mai degraba prelungire a jocului, mai derizorie decat joaca (lipseste uitarea de sine!) Un singur vers ma contrazice si imi place:
\"tocmai pe noi - painea si cutitul lui dumnezeu\"

Si cine era \"de pensionar\"? Pijamaua sau dungulitele?

A promis multe pana la versul patru inclusiv. Pentru ca pana acolo se pastreaza exact, ludicul, ai tendinta de a veni mereu cu explicatii, pana cand suprasaturezi textul. Eu as incerca sa pastrez candoarea jocului, misterul, incertitudinea. Pasesti prea repede in concret si se pierde frumusetea versului.

As vrea sa nu te superi, sincer, imi amintesc mereu de \"eu nu pot sa mor in pozitie de drepti(sau in picioare, nu mai retin exact)/decat chircit...\" Un inceput extraordinar pe care l-ai abandonat la fel, pierzandu-te in explicatii.

subscriu la ce a spus atman..ca sa nu mai consum cerneala degeaba:)

eu merg pe varianta andiei! pana la versul al 4 totul era cum trebuie de acolo ai inceput sa deraiezi! iar finalul e slab!

mda - imi insusesc criticele ludicul meu este cam precoce - iar pentru cei care nu au altceva mai bun de facut aflati ca toata viata ma va durea in cot - mi-am bulit nervul ala poznas care salasluieste acolo. un final pe masura pezevenghismului ridicat de mine in slavi.
mama ma-sii...