Poezie
(pe vremuri)
1 min lectură·
Mediu
pe vremuri,
mă lăsai să îți cârpesc găurile dezolante din cer
cu aripi iridescente de fluturi -
din resturi confecționam genunchiere
pentru confesiuni tardive
la marginea gropii comune
a deziluziei
pe vremuri,
îți ajustam gropițele din obraji la nivelul mării
ne ascundeam amândoi de iscoditorii culegători de perle
într-un castel de nisip la tulpina geamandurei
ne sărutam din cap până în picioare
(insistam insuficient asupra zonei inghinale)
nu credeai să înveți a înota vreodată
nu credeam să învăț a pluti vreodată
pe vremuri,
martori îmi erau doar cerul și pământul
micii pictori vrajitori
ne colorau suprematist în tonalități discrete de alb pe alb
(…pe alb…pe alb…)
ne confundau la prima vedere
cu varul de pe ziduri,
cu râsul de sub riduri,
cu spațiul dintre viduri,
pe vremuri,
mă tutuiam impertinent cu imortalitatea
ne trăgeam de șireturi când unul, când altul,
alergam desculți prin răsadurile de căpșuni ale bunicii
(1921-1994)
de trozneau sub călcâie
fructe planturoase, gâze chitinoase
și câte un soldățel de plumb
pierdut de tatăl meu în grădină
pe vremea când se tutuia și el
- la rândul lui -
cu nemurirea
0105382
0
LS
