Ioana Barac Grigore

inca mai cred in mos craciun, yeti si nessy, chiar daca citesc mereu articole in publicatii respectabile care demonstreaza ca ei nu exista. sunt activista umanismului. asta nu face parte din crezul meu artistic. este genetic.

cinismul celorlalti ma sperie. nasol, nu? ma bucur ca a inceput sa-ti placa cum scriu.

sper ca nu imi vei spune ca ar fi mai bine si cu diacritice... :)

multumesc

adriana, eu inteleg bine ce zici tu si sunt foarte de acord. doar pledam pentru \"pasii mici\", pentru ca uriasii au disparut naibii sau cine stie pe unde s-au adunat.

stii cum se spune... specia umana este alcatuita din miliarde de spacii. pe de-o parte, agonia este una dintre cele mai \"deschise societati\", pe de alta - usile ei se deschid de cele mai multe ori doar spre exterior.
anyway, sunt pro! :)
lasa-mi o adresa unde te pot contacta. scuze pt adiana.

chiar este treaba mea, adrian. asta era si ideea. si eu iubesc femeile ebosa, dar cu fund frumos, asa ca nu fac rau nimanui daca le dau afara din casa nud, pe caldura asta...
dar tu de ce nu tii un sort pe tine?

astept sa-mi spui tu pe ce lume traiesc. se pare ca stii.

sunt de acord cu o explicatie a editorilor la recomandarea unui text (aici textul a intrat la recomandate datorita celor 3 stele), dar nu stiu daca o dezlegae a enigmelor textului dpdv simboluri poate fi macar impusa ca regula, atata timp cat sunt si texte bune, recomandabile, care nu mizeaza pe simbol. alte lucruri trebuie luate in calcul. in ceea ce priveste raspunsul autorului, el ce sa zica? da, asa e: textul e labirintul, tezeu scriitorul lui, minotaurul daimonul iar egis cititorul care se arunca in calimara ca nu a inteles nimic?

tocmai discutam cu cineva ca textele online care depasesc un anumit numar de caractere de cele mai multe ori nici nu sunt deschise. eu am astfel de texte, lungi, dar asta nu inseamna ca inauntru nu exista economie ideatica sau stilistica sau/si ca urmez un dictee al vreunei muze logoreice. ma bucur ca exista si cititori atenti si rabdatori cum esti tu, raul. multumesc.

poemul este o alegorie bine dozata. simplu de vazut. nici solar, nici palimpsest, nici alt batut de campi cum vad mai sus la comms. dan scrie o poezie de idei, dificila pentru un target fara macar un minimum de cultura. trebuie sa fii capabil si sa doresti sa dezlegi sensurile. daca gasesti cheia deschizi toate usile. deci, trebuie, mai mult decat sa simti, sa gandesti. el nu triseaza, nu inventeaza, nu confunda. logica lui simbolica este fara pata. fireste ca nu toti au aplecare catre astfel de texte. online este preferat catharsisul de vara, usor, \"cu sifon\", poemele de prim nivel, epidemice, cu tema la vedere si, mai ales, jocurile inteligente de cuvinte care alcatuiesc imagini sau nonsensuri maiestrite. cam asta este agonistul capabil sa inghita si sa si digere. figurile de stil. nici asta nu e putin lucru, oricum. nu pledez pentru un stil sau altul, dar trebuie sa recunoastem valoarea acolo unde este ea, chiar daca lecturile noastre preferate merg catre alte stiluri.

ps: mila, bati campii.

nu-ti revendica acest cosmar. nu este numai al tau, ioana. este o parte din viata traita, nu visata, de oamenii pamantului. ma bucur ca ai last semn

oare Ghita Muresan (inaltime: 230cm)... ???

poemele tale sunt adevarate incursiuni culturale. iti trebuie mereu codurile pentru a intra in universul lui mihut. chiar daca, uneori, putin prea livresti, din fiecare text inveti ceva, ramai cu ceva. trebuie sa-ti iei timp, sa gasesti cheile si apoi lacatele. ce simplifica, totusi, descifrarea este titlul. niciodata pus intamplator. prima cheie este acolo mereu. respect intitularea, grija pt amanunt, numirea contructiei.
revin. trebuie sa iau o gura de aer...

o astfel de invitatie nu se poate face decat in acest fel. daca esti capabil sa gasesti cifrul, spui tu, ai permisiunea sa intri in citadela. tesuturile moi extrem de sensibile nu pot fi expuse profanilor, fabrica are fine reglaje, cum sa iti lipesti afise pe usa si desenezi sageti indicatoare?! dincolo de portile albe nu poti patrunde decat prin fontanela, acolo chiar si tu-insuti vei fi un ratacitor ca pe un drum initatic intr-o perpetua autodefinire. daca totul va fi acolo stabilit, planificat, ce iti mai ramane de hotarat dincolo de ele, dincolo de citadela. pe cine sa mai cauti si ce fata ar putea avea parintii tai? cred ca asta este marea noastra tristete. acest prim impact cu acest fel de intelegere este si ultimul. ramai intr-un submarin minuscul captiv in propria ta fiinta si nu mai poti iesi niciodata, pentru ca, pentru prima data, intelegi ca afara nu mai exista. ca si cum toate cartile si filosofiile sunt niste baliverne disperate, ca un mormait pprelung din care nu inveti nimic, nu pricepi nimic, pentru ca acest fel de intelegere se transforma, pe alt plan (este o iliminare? o intunecare) intr-o simtire care te invaluie intr-un cocon al singuratatii. dincolo de portile albe ramane doar calatoria in centrul pamantului care esti chiar tu, in atelierul in care tu te construiesti pe tine, te nasti, te traiesti si te mori in deplina singuratate, fara martori, fara divinitate, fara speranta unei crapaturi in crusta. istoriile noastre nu au scapare. ne invitam unii pe altii in limitatul nostru univers care va disparea odata cu noi - se presupune stiintific - la ceva timp dupa ce pamanul ne reprimeste cald si amabil in vintrele sale.

in scrierea ta nu mai incape un varf de ac. nici chiar ultima strofa nu are o dezlegare a respiratiei. cred ca tare usor te-ai simtit dupa ce ai scris poemul asta.

am fost convinsa ca vei ramane in acel triunghi. si ma bucura ca ai incercat o explicatie, totusi.
de ce trebuie sa fii pe cale de disparitie nu pot intelege. sunt convinsa ca toate vor fi cum doresti tu. carpe diem ca promisiune si o zana buna care sa stea de veghe.

mereu am fost sigura ca acest carpe diem este doar un banc bun rostit in limbi moarte si, de aceea, nu rade nimeni la el...

crezi ca este prea mult sintagma? apoi, typos par doar atat? ma intereseaza cum se vede, ca sa modific. in cazul de fata, mai subiectiv decat mine nu poti fi.

le-ai balansat frumos, ioan or whatever... mi-ar fi placut sa scoti pixul la bormasina aia, nu sabia, dar si tu esti barbat si un pix nu pare sa fie reprezentativ pentru tine.

ai o stea de la mine ca nu m-ai plictisit

ceara a lasat urme adanci pe asfaltul torid al pielii de pe buricul lui arde inca el se desurubeaza cu totul acum si intra in trusa de scule cuminte fara sa mai apese fara sa regleze racordeaza si apoi urmeaza un indemn al limbii cu care isi linge pastele laptoase ale creierului prin coborare deci in camarile care pompeaza una cate una langa una langa cealalta litere a x e v f y h r z n u m o f p l etc niciodata nu mai cu inca nu nimeni nimic nicaieri noroc cu stratul asta de ozon care se topeste deasupra fumului lumarile stinse retezate de curentul dintre usa si fereastra niciodata sau nu inca ceea ce este de bun augur pentru un pianist care executa o pana de curent mai lunga decat o vara caniculara

fireste ca nu pot prinde toate ascunsele sensuri. sunt convinsa ca cineva, la un moment dat, o va face. animalul nu face experimente artistice. el spinteca daca ii e foame si daca e nevoie sa spintece. spintecarea, maruntirea, tin deja de universul uman. omul a fost planificat cu o cavitate bucala redusa in dimensiuni. mananca sau vorbeste. exercitarea tacerii este totul cand vrei sa te hranesti. locul vostru se vede bine. frumos text.

cred ca graiul este ce le lipseste lor si noua oamenilor tacerea. cat si ce putem exprima in mutenia noastra la sfarsitul fiecarei cuvantari. luam o gura de apa si ne retragem la locul nostru in sala. la comedia asta nu a aplaudat nimeni. un poem bun in spiritul deja cunoscut al lui dan mihut.

doua femei pe pod se prind in elstice groase si moi. hamuri, hamuri. bariere la ambele capete. masinile rumega linistite, altele pasc cate o dara de benzina. se trage dubla. inchideti celularele. linsteeeeeeeeeeeeeeee!!! dubla doi podul grant seq 62. nimic nu e prea inalt sa poata face stricaciuni ireparabile. vom incerca de pe golden gate, claudiu...

...\"multi nu reusim sa traim\".