“…atât de mare că ți se văd toate tăieturile”

Soyez bien venue dans notre royaume. Mi-a fost dor de tine si de refelectiile tale filozofice din seria: dragostea de viata trece prin stomac. Acum, imi vine in minte un manz pe care, la un momnet dat, l-ai bagat in frigider. Manzul instinctelor naravase:) Se pare ca el in loc sa se congeleze a renascut intro forma mai elevata care ma obliga sa simt cum gustul amar al iubirii.
Acum, chiar daca empatizez pentru ca ma recunosc in personajul din poezie zau ca-mi vine sa zic:\"mai, mai, mai, nu prea imi vine sa ma asez la masa ta pentru ca poezia asta este adusa din valea amocului vesnic pe care o vom numi generic valea plangerii in care nastem pui vii si ei: \"ei cresc se înalță cu fiecare mușcatur-a noastră
digerăm rumegăm ce este ce nu este\"

Soyez bien venue dans notre royaume
iertare. am multe degete de mana stanga si niciun cap care sa le conduca pe calea tastarii perfecte:)

m-am intors, carmen. nu-i asa ca este un poem timid? emana timiditate, cere timiditate. nu?!
eufemistic vorbind.

Eufemistic vorbind, da. Filozofezi cu timiditate despre ceea ce cade greu la stomac: viata cu umorile ei cu tot. Care umori? Alea care nu sunt ale noastre ci ale urmasilor si urmasilor nostri pe care :
\"îi lingem degustăm apoi îi mancăm
ei cresc se înalță cu fiecare mușcatur-a noastră\"

Cat despre audienta nu-ti fa probleme. Cei care trebuiau sa te citeasca te-au citit, dar cei care au inteles ceva nu sunt in mood sa te si laude, cei care nu au inteles nu au ajuns inca la versul fierbinte pentru ca in poezia asta ai lasat-o mai moale si in loc de confetii ne-ai servit fiori si infioare.

Sunt de acord. Putem să le și vomităm.

sunteti in calcatura tare sau in cea moale? dumiriti-ma!