cea mai bună dintre poeziile posibile

m-am hotărât să nu mai scriu poezie decât despre gesturi mărețe
voi evita volutele de mică amploare ploile reci de toamnă și despărțirile
voi omite sentimentalismele durerea singurătatea lipsa poftei de mâncare
sufletul suferința melancholia și alte prostii care nu interesează pe nimeni
voi scoate din vocabular eu împreună cu mine și mie

despre eroi promit că voi scrie tomuri întregi
cu cât vor fi mai puțini cu atât mai lungi epopei
voi scrie la apocalipsă sau măcar la un tsunami mai mare
poate la un cutremur de peste 9 grade richter
într-o metropolă aglomerată cu victime sigure și zgârie-nori
un reportaj poetic de pulitzer împănat cu poze alb-negru
pentru ca sângele să se scurgă liniștit
ca măduva prin oasele metroului
voi scrie despre lebedele negre despre pasărea de cenușă
despre prăbușirea piramidelor în groapa marianelor
voi descrie ce va rămâne după ce plăcile tectonice
își vor freca șoldurile într-o măreață copleșitoare iubire
îmi voi căuta printre ruine prietenii câinii lor jocurile lor preferate
le voi număra cicatricile organele visurile speranțele
nu despre ei voi scrie au fost și sunt mărunți
fac greșeli mari și gesturi de mică amploare
voi scrie despre experiența lor exotică
despre marea mirare a acelui moment
în care au înțeles că au trăit în miracol
atât amar de vreme fără să știe
voi scrie despre marea trecere marea apa
marea lăcomie și mica întâmplare a nașterii unei lumi
intrată în cartea recordurilor
ca fiind cea mai bună dintre lumile posibile

pentru mine și sufletul meu chinuit
în care eu trăiesc alături de ei
gesturi mărunte