Ioan Postolache-Doljești

e-atâta bucurie în faptul acesta real încât renunț deseori la gând la cuvinte și complet relaxat mă las legănat în plutirea beatitudinii e cea mai frumoasă și înaltă trăire de care nu are parte

tu șarpe ești în iarba mea de vise de ce eu cred că-i vînt răcoarea ta de ce te las în suflet cuibărită de ce accept mereu otrava ta habar nu am sau poate știu prea bine eu nu pricep sau

simţi primăvara cugetului. din căsuţa sufletului iese-o copilă. pe lângă ograjii îmbujoraţi îi atârnă două codiţe. râde soarelui şi veselă vine spre tine alergând printre flori, fluturându-şi poalele

din boarfe tăiate fâșii țesute-n războiul răbdării silnic mă las culcat pe țolul întins... a fost culcuș pentru câini pe el a murit Mușa trăgând cu dinții din ea puiul fătat prematur bocancul

cald tropical sudorile curg năclăind ţărna ce sunt beau apa călie până la silă şi-mi vine să fug din mine din lumea asta ostilă trufaşă rapace lipsită de minte şi milă de ea şi de-ntreg

pian ți-am fost și mi-ai cântat pe clape o tinerețe și mai bine în zi cu nori în nopți senine pian ți-am fost și mi-ai cântat pe clape vibram în corzi că îmi erai aproape improvizai jucându-te

am găsit-o-n cutia poștală hei cum așa coronița o poartă telefonul mobil subtil mesaj vezi doamne bucură-te m-am întors și aplecată toată pe tine mă scriu eu ce să spun te citesc de la

ochiul meu a fost mereu un aparat fotografic, primitiv faţă de cele de acum. ce-a prins în obiectiv, alb negru ori sepia, a făcut clanţ... la minut. mintea mi-a ajuns un album... azi, sub

ți-au aruncat peste tot cu petarde și artificii în ochi te-au amețit cu șampanie și care mai de care ți-au urat mincinos "la mulți ani 2015" taman în clipa în care ai fost atins de aripa

şi doar ţi-am spus că viaţa e maşina primită cadou doar tu la volan şi cum parbrizul e sufletul tău ţine-l curat şi nu te mai abate din drum de vrei să-ţi atingi ţinta şi tu ce-ai făcut ca

inimă tu azi mă simt năclăit de-un sictir ca o bucată de carton mânjită cu clei uitată într-o boxă de subsol plină de goange și șoareci morți și vreau să mă simt bine dă-mi un semn de

și doar ți-am spus că tâmpla e-o sală de nașteri și ideea-i gravida-n travaliu că poetul e doctorul mamoș că pruncul născut e plin de mizerii și că poezia e pruncul și ți-am mai spus lumii să

insula nimănui în pustia de valuri sărate credeam în bucuria trezirii abia așteptam să-mi văd năvala de minusculi colibrii fâlfâind amețitor în ciorchinii de flori palmierii ușor foșnitori

e naşpa fir-ar ea toamna cu soare de vară cu plimbări fără ţintă prin parc pe lac cu lebede albe graţioase ca tine şi castane pălindu-mă-n cap orizontul mi-i forfecat de copaci şi totuşi

cândva în largul câmpului își ridica fântâna cumpăna spre cer să știe tot însetatul că acolo-i apă. la mare cinste era pentru truditorii pământului. și-a venit vremea întovărășirii, a

cu nouă ani mai mare decât mine sora mea la institut de sport vacanță vară ca și în primăvară așteptam prilejul să îi șterpelesc o carte atunci luasem una puericultura cu desene explicite uimit

când a mers într-a-ntâia ştia să scrie şi să citească. furase meşteşugul de la fratele cu trei ani mai mare şi mare plictiseală pe el să facă pe caiet puncte şi linii, bastonaşe, cârlige... îmi

oamenii dorm somnul cel dulce de dinainte de zori e o tăcere adâncă pe străzi şi pe lume la adăpost de-ntuneric februar ostenit îşi cerne pospaiul de fulgi rari şi mărunţi anonimi şi

miel sunt și fiară sunt om dumnezeu și satan cât mi-i viața în mine joacă-o partidă de sah deschiderea a făcut-o albul și m-am născut negrul a răspuns cu plânsul venirii pe lume copilăria

pădurea târgului frumos e-ascunsă pudic de-a ta palmă și stai așa în pielea goală frumoasă și cu ochii-n jos de jos în sus de sus în jos eu te privesc ca prima oară e-ascunsă pudic de-a ta

nu sunt viteazul care să doarmă noaptea în cimitir de-aceea mă precipit s-aprind becul când merg la subsol. visez la zbor dar în avion simt ghemuri de noduri în gât când mă sui. nu-s claustrofob

în noaptea-aceea efemeră cred că am fost nemuritori îmi amintesc adeseori de cămășuța ta lejeră ce-avea la piept doi bunghișori mici de sidef și transparentă că și în amintiri îmi dă

când am învățat despre con atunci am aflat exact unde mă aflu și ca să mă conving că sunt în chiar vârfu lui și că lumea toată e-n el închideam și deschideam pe rând ochii așa se clătina lumea