plecarea

privea de deasupra la trupul intubat, livid, nemişcat. fără umbră, scăldat în blândă lumină, transparent, se simţea bine. din tot ce a fost,pregnantă-i amintirea din urmă, cea din momentul impactului când, lovită din lateral maşina fu proiectată în parapet. o durere teribilă-n tâmplă şi sângele ce-i invada habitatul. în acele câteva nanosecunde dinaintea plecării o amintire se suprapuse peste creierul inundat, pârâul din sat unde, copilă fiind, se ducea cu bobocii şi unde mereu era fascinată de flutuii albi ce tot veneau parcă de nicăieri, dansau în zbor fermecat, planau şi se aşezau pe prispe de glod, cu aripile lipite în sus. acum futurii erau roşii şi se întreba dacă nu cumva erau reflectarea viselor, sentimentelor ei din acea clipă că doar se ducea la întâlnirea pentru logodnă... sala e plină de oameni în alb.priveşte. trupul e gol. un ferăstrul îi taie sternul.o altă mână exersată îi spintecă abdomenul. corpul deschis lasă vederii organele toate... de zile şi nopţi tot într-o aşteptare. în corpul de carne nu mai e loc pentru el şi e o cutumă-a plecării, aceea de a-şi lua şi corpul eteric,acesta în schimb,împedicat de aparate se chinuia în zădar, era ca acel viţel pe care l-a văzut cândva mâlit,zbătându-se fără scăpare... agile, înmănuşatele mâini,ca de furi, cu pense, bisturie şi cleşti,scot cornee, ficat, inimă, plămâni,rinichi, fâşii de piele, vene, tendoane, dosindu-le iute-n containere reci,cu fiecare prelevare slăbind strânsorile. ultimul. în sfârşit, liber, plutea ca un abur nevăzut corpul eteric. se contopiră. înaintea plecării definitive mai aruncă o privire în urmă. într-o înfricoşătoare tăcere corpul de carne, golit, acoperit de cerşaf se lasă luat şi dus cu liftul la subsol... deasupra spitalului e-o lună ciobită şi licăr de stele. o seară liniştită, cu oameni şi maşini în domestic vânzol o seară specială ori banală cum fiecare o simte... undeva, pe alte albe paturi de spital, câteva speranţe de viaţă vor fi împlinite, se vor ridica ochi spre înalt mulţumindu-i lui Dumnezeu şi-o stea va licări mai vioi ca răspuns...