pescărușul

cu norii grei răsfrânți în ea era atât de tristă marea mugea ca o colosală dihanie în somn de coșmar era prea devreme la ceasul acela din zori să mai fie cineva pe faleză venisem doar s-o întreb... că plecam... o noapte cu gură de val mușcase nisipul din mal acum era nemișcată știam că între algele aduse pe plajă căluți și ace de mare cu scoici și garizi agonizau undeva în port un vapor răgea ca un bou sub cuțit de casap... o pală de vânt în nări miros ca de moarte și-n gură gustul sărat departe în larg o geamandură trist legănându-se ca un copil de la orfelinat pe ea din înalt un pescăruș s-a oprit și-a țipat oare de ce atât de insistent și lugubru... eram tineri atunci și duși de trenul vieții am uitat... as-noapte a fost furtună să smulg o cucută crescută printre trandafiri s-ajung a trebuit să-ți calc pe mormânt... norii sunt grei și lumea e marea mormântul tău geamandură și-mi vine să țip...