cînd toamna...

cînd toamna mi se va sfîrși și voi cădea definitiv în cețuri cînd chiar de-aș vrea n-oi mai putea iubi că zilele-mi vor fi înghețuri cînd visile-mi vor fi cenuși și versurile lamentări cînd clipele vor fi mănuși pe mîini ce au sacrificat un ieri cînd n-am să pot să mai respir otrava-n aerul prezent voi rîde strîmb impertinent ca un sictir debusolați și prinși în chingi de varii vanități firești n-o să mă-ntrebe nimeni unde ești și-or face cruci ca niște ciungi voi rîde ca un plop în vînt în hohotiri de frunze moarte m-oi duce-n hău cît mai departe în și de-acest pămînt un rîs sardonic dinspre stele de-o fi ureche-al auzi va ști că n-am plecat din lume captiv în ea ca-s mort sau viu totuna e că-n infinit e-o zi