fântâna

singură-n câmp soarele scăpăta în amurg cumpăna-i albă o vedeam de departe opream berbecii la jgheab priveam în adânc din pata de lumină a apei mă privea un copil cu toate puterile trăgeam de lanț până-l prindeam în ciutură venea mai ușor plină râdeam unu la altu și țuguindu-ne buzele beam ce rece și bună era apa ce-o beam amândoi am trecut de curând peste câmpuri am văzut-o cumpăna-i neagră fără ciutură și fără de lanț cu hârca unui berbec stă înțepenită spre cer am privit în ea dintre peturi gunoaie și crengi din ochiul murdar mă privea trist un străin