Ioan-Mircea Popovici

inca nu au ajuns la tine cercurile mari de pe plaja. ti le voi trimite cu pescarusul ranit de la far... acolo e vorba de textele astea nascute vii, din care nu mai tai nimic... le pui scutece, le alaptezi, le cresti... dar nu revii... chiar si erorile-s mai importante ca finisarile... au respiratie... au aroma... precul \"r\"-ul acela lipsa din \"prietenilor\"... nu am folosit litera \"r\" pentru ca in formula impartirii, \"r\" este \"restul\" si impartirile-s frumoase daca-s intregi.... unde sunt resturi apar certurile pentru ele... eu am citit varianta \"cu cordonul netaiat\" am sapat-o pe zidul Citadelei... o vei gasi acolo... vei vedea ca vor fi multe citiri, multi prieteni, si de data asta nu vei mai da inapoi... si-n sambata de langa 12 martie o vei citi... ti-as citi-o eu, dar are in ea prea multe emotii...

din cercurile tale, iau cercul tacerii pe care fac noduri cu poeziile prietenilo. azi am facut un nod foarte consistent, semn ca la mine poemul acesta a ajuns intreg, bun de scrijelit pe zidul Citadelei. Asta-i intrebarea-manifest \"înainte de a se naște
am rupt lanțuri și am fugit mereu spre partea nevăzută a lumii
atunci pentru ce mă întreb
orașele noastre pe care ni le-am dorit
pentru care am sângerat întreg și fără prihană
cu vârstele noastre cu tot
au luminile stinse\"

te-ai adunat si-ai adaugat duios:
\"mai ai cuvinte-n asfințite cute
mai ai de-aprins cu ele felinare\"
este foarte de dimineata de parca s-a prins vraja \"pot somnul tău să-l tulbur lunecând
cu aripi furișate din omizi\"

toate imaginile sunt reamrcabile. poezia ta este o bucurie... cu scanteia cuvintelor tale mai ai de aprins un far (nu doar felinare...) ma astept ca-n alte comentarii, unii sa-ti reproseze ca-i prea potrivita rima, ca-i prea cuminte de parca astea n-ar mai fi calitati...

Intre tacerea-n pustiu si insetarea ta, malul mirajului. O prima perla. A doua, echilibrul intre primul haiku si urmatoarele trei. Echilibru si punte...

pentru mine nu conteaza ca e luni, cu atat mai mult cu cat este prima ora din sambata si din ce-ai scris aici \"coarda care sta sa plesneasca\" e coarda violoncelului din pictura lui Magritte si versurile care le-am luat drept mesaj sunt astea:
\"să nu vorbești

să nu vorbești\" (si mai ales, versul din mijloc). acum daca corelezi cu ce-ti spuneam atunci cu patura cadrilata si ajungi pe tabla de sah, sa-mi spui care sunt piesele care le-ai vazut pe ea... (ca sa stiu in ce moment ai trecut pe acolo)

Ideile? ma aplec, ridic o scoica, o privesc pe toate partile, o duc la ureche, ascult si privesc marea...

iei clipa de acum si-o duci spre nicaieri. aici se face nodul. se strange-un azi si-un ieri. un ieri ce doar trecuse si s-a pierdut in azi. de vezi numai trecutul, te-mpidici. Poti sa cazi. asa fac eu cu clipa si-o las in rostogol si ea gaseste-o scara. ocupa spatiul gol... aici, ca-ntr-o chilie e loc de univers... o raza de lumina si-o frunza pusa-n vers...

am luat o clipa si-am lasat-o intr-o scoica pe apa...

\"Fiecare secundă s-a lăsat omorâtă
de timpul hoinar\" povestea asta suna bine, dar nu-i asa.... timpul, daca-l tii bine-n secunda, si mai ales daca reusesti sa te strecori \"intre secunde\" nu honareste... cat despre \"Intr-un album am gasit un tablou
în culori de albastru\" aici este foarte exact mai ales atunci cand intre minus Infinit si plus Infinit este o dunga albastra...

Toate au fost bune, Djamal. Si briza, si cafeaua si mai ales salutul tau la care ai adaugat astazi Prietenia pe care o primesc ca pe o piatra din zidul Citadelei... Multumiri si multe ciuturi... ce frumos se aude cum curge apa-n adanc, si cum scartaie lantul acela si ce bine stinge apa arsita...

unde pui ca si eu am bucuria asta a numelor care ies bine ca o (imp):resie de tarm de mare. cum o sa se spuna tot in cuvinte. daca ar fi asa, unde-ar fi muzica, unde-ar fi baletul, si cel mai mult, unde-ar fi loc de tacere? \"intorsaturile tale-s ca mangaierile unei raze\" (citeste si tu sa vezi cum suna matematic textul: intorsaturile tale-s ca derivatele pozitive de pe o curba neteda... recunosti ca metafora-i mai bina ca \"exprimarea...\") Inca mai arde frantura aceea de tigara...

pe cand am ajuns si eu aici, s-a cam spus tot. acum sunt ca: \"țigarea
dusă pe jumătate fracturată
ca o încheietură\"... cand nu mai e tutun in casa, arde si partea asta...

Ce mai vrei, acum? Imaginea perfecta. Pe tema iesirii din forma peninsularra 575 te-ai molipsit de la noi... Printre urmele tale pe dunele desertului, semnele vantului...

La o cafea, ce spui tu, Amalia, este ca o briza peste gandul incins. Eu iti multumesc iar prietenul Djamal ne mai deschide carari in desert pe tema acestei brize de fata morgana...

ecou din desertul alb. Intre semne de carte, o fereastra si-un strigat de departe. E atata tacere si-atata durere. Desertul alb e-n pericol. Iata pana unde a mers caderea! mesaj ecologic... uite ce agresiv a ajuns Adam! ...
http://mail.google.com/mail/h/dq3r4z0e43p/?v=c&th=110a1d125b08235c

Djamal, am vazut ca ai fost ingaduitor cu cei care au iesit din \"amfora haiku-ului\", din forma lui perfect peninsulara pe care o cultivi si o canti precum ai canta un psalm intr-o religie din visul desertului. Vin si eu cu un ecou al tacerii si cu bucatile tale de Infinit fac un peisaj in vecinatatea lui Zero...

Oaza-n desert... (ca un strigat, urmat de tacere)
Ecoul (dupa ce tacerea parea ca nu se mai sfarseste, soptit): ... tacerea pamantului... roseata amurgului... pe tacerea dunelor... taraisul sarpelui... spuma dulce-a laptelui... visul calaretului... peste tacere... razele lunii... sub nisip incins... semne de carte

n-am citit toata povestea (s-ar raci cafeaua si fug la metrou) dar stiu sa raspund la primele trei intrebari. acum trebuie sa fug. am aruncat piatra albastra care mi-o daduse elian sa fac cercuri de apa cu ea. ieri seara, in commul semne, vorbeam acasa la andu, cum facem sa scapam de semnul de intrebare. si vii tu, ne invaluiesti cu povestea Juliei si ne lasi 5 intrebari. sfat practic: se aseaza raspunsurile la vedere pe usile dulapului cu 5 usi. cum ar arata dulapul tau cu 5 usi?

pentru ca trece miercuri si vine joi si eu ma jucam cu puful de papadie in aerul piramidei, merita sa sti ca ziua care vine poarte numele bucuriei. vei vedea ca semnele mele sunt toate de bine. sa fie o intamplare ca numele tau se leaga de numele apei pe malul careia e casa ta... sa fie vorba ca... si daca spun, ce farmec mai are?

... in lacrimi de ghetar, zi insorita peste cioburi de gheata... iar ca poveste, insiruirea (nu te lua dupa mine... asa percep lantul temporal. la tine-i alt ritm) as vedea-o schimband intre ele unu si doi. Si totusi, dintr-un alt unghi se vede perfect cum ai pus tu.

Peisaj alb in lacrimi de ghetar

Da, spune-mi Iann, dar numai cu doi de n, ori mai multi. Numai cu un n sa nu fie. Inainte de a-ti gasi scara de la intrarea in casa cu iedera presimt ca voi da de un puf de papadie...

In fotografie iti incerci mai degraba ochiul si apoi mana. Sigur vor veni si acestea cand povestile vor fi toate \"de acolo\".

Intentia cu \"coridorul\" ti-a fost buna dar uita-te ca imaginea selectata initial, chiar daca-i \"de-a lungul si duce prin\" este tot straina de \"casa\". Asta din commm se leaga bine cu gradina, cu bucuria ta spre vegetal. Am pe undeva o scara din curtea casei cu iedera, (dar in ordinea lucrurilor, la mine-i inca-i mult haos si nu mi-e la indemana). Ti-o voi trimite (de pe Stardela Vantului). Imi place nu numai ca ai scapat de oglinda, dar ai scapat si de ideea gemenei, Singuratatii insotitoare gasindu-i o altfel de prezenta. Iti mai spusesem ceva despre iedera care inveleste fereastra... si poate ca tine zidurile...

naste a curgere frumoasa povestea: \"liniștea curgea amărui învelind toate lucrurile în păienjenișuri
nu rostea nimeni cuvântul magic al deschiderii ochilor
Unna era încă dedesubtul ființei\"