Ioan-Mircea Popovici

ai ales un nume frumos ca un cantec. povestea ta de dragoste, pe alocuri e a descantec incat nici nu-mi pot da seama prea bine de vrei sa scapi de el ori sa va contopiti intr-o singura fiinta: \"despletește-mi părul, așa, lent, cum desfaci apele mării, corăbier rătăcit... descântă-mă,... dintr-o scorbură în alta, urmez Călăuza\". ai nuante si nuantari. ritm, variatii si simfonie... e o cautare aproape de mit...

Amicii mei (Z) si (S) spun ca mereu suntem inspre, intre, dinspre, in si pe. Tu spui \"printre bulgări cu trandafiri de zăpadă suntem fericiți\". Acest printre, al tau, este un pic altceva decat intre. Cat despre taceri, le stii si tu ce frumos pregatesc cantecul, cand au ceva in spatele lor... Tacerea violoncelului imi place mai mult ca tecarea femeii, tacerea unei femei imi place mai mult ca tacerea barbatului, tacerea unui barbat imi place mai putin decat... peste toate, ecoul nu mai tine cont de ce ne place ori nu...

elian, povestea-i dincolo de ce se vede si de ce se spune. \"intrebarea asta-mi staruia in minte si dupa ce m-am trezit\"... aici este intoarcerea (cum ar spune Zelkanu, punctul unghiular, locul pietrei din capul unghiului, care tine arcada)... pierduse-n vis si cum iti spuneam, toate-s semne bune... ma bucur ca pietrele annei au rezonanta... si ca am salvat-o de la zidire... asa-i visul zborului... dar asta-i numai o pista. povestea-i ca un fascicul de drepte intr-un invelis neted, care nu se vede si nici nu se banuieste inca. deocamdata-i in incoltire...

zbor-zburare... zid si mare... din aproape, departare si din toate, punct de zare... de unde venise? din cele nevazute... Infinitul se facuse atat de mic, acolo sus, ca cinci porumbei luara forma de T(omis) ca un semn de perpendicularitate vazut in oglinda... cazut ca samanta-n abstractul iubirii... ecoul invers al rastignirii...

Cand vei ajunge pe Stradela Vantului iti vei aminti de straduta cu ziduri albe si-o sa exclami: nu se poate! Imi place albastrul ferestrelor gemene din zidul alb. Se nasc simetrii intr-un echilibru inca neghicit...

cand ajungi acasa, intinde-te pe piatra digului si e chiar cum spui... esti pe spatele unei viori, cu trupul cald, a cantare si-a mare. chiar ma intrebam: oare andrei n-a scris o pagina de jurnal si vin sulitele formelor sa intepe rotundul unui moment dintre respiratii? \"uneori fac un zbor de încercare iau vioara și mă arunc dincolo de mare/ de câte ori îți miros părul îmi amintesc de un nuc în care dormeam vara/ cu sunete cu aripi și cu păsări cu tot/ dar astăzi sunt numai strada pe care pășești când vrei să vezi cum este să stai întins pe spatele cald al unei viori\"... sunt martorul zborului de incercare... asa-i prin unele locuri, la mare... locurile astea le stiu numai ei, oamenii nascuti in mare... ori cei calareti pe cararea coboratoare spre mare...

Iesind din gama jocului, serios vorbind, este un poem grav. Ia doar scara versurilor

\"la fiecare fereastră o hidră zâmbind
....................................
umblă o primăvară despletită pe străzi
.........................................
apă și iubire sălcie nebunesc carnaval
focuri păgâne rotind sori și desenând umbre stinghere
tu nu ești aici

pasional pas-de-deux cu ghiocei și violete uscate\"

si ai un micropoem in care nuante grave canta a primavara, a carnaval, a nostalgie si-a poezie. Tonurile de tristete armonizeaza cu schimbarile de planuri. De la fereasta, in strada, in casa si iar pe strada, cu final, langa caseta cu \"ghiocei și violete uscate\"... \"pasional pas-de-deux\". Iau zidul alb si-ti dau steaua de mare... Evident ca mi-a placut, dar nu prin orasul de ceara.

Anna, o intrebare asa frumoasa:

\"spune-mi dragule
ce să-i povestesc despre
azi
acum
când volumele lui se uită umflate
îmbracate până la gât
în haine de piele de sus
îți trebuie scară
să le ajungi la nas\"

n-am mai intalnit decat intr-o dimineata cand amicul Zelkanu m-a oprit si m-a intrebat: poti sa-mi spui ce ganduri putea avea ganditorul de la Hamangia?

Ce sa-l intrebi pe Dostoievski?Intreaba-l despre jurnalul lui de scriitor si despre Panzele albe?

De cand astept un sotron, elian? am facut cercuri pe plaja, pe scara si-n curtea veche... alta decat cea in care ai poza stand levantin, pe caldaram... tu-mi scrii aici un cantec trist... am luat din el firele bune si le-am facut case de sotron...\"umblă o primăvară despletită pe străzi
să (NU) aruncăm cu pietre în ea\"


\"...fir de aur trecând peste imaginea mea călătoare
tu nu ești aici...

...am multe monezi ale anotimpurilor trecute
prin buzunarele hainei mele de casă
le înșir pe podea și râd...


...sar într-un picior mă răsucesc apoi fără grație
într-o piruetă ce s-ar fi vrut perfectă cândva...\"

la fiecare fereastră o vyyyydră... zâmbind.. pe fiecare cal de lemn, un razvan suduind... elian, zidul de pe plaja-i al tau... Iann, mai mare cu o luna de an... (secret... am dat de zidul alb si la \"go\"... nu stiam ca exista si acolo asa ceva... oricum, sotronul asta nu-l avem decat noi)

Cred ca, sub apriga vapaie, o rastignire ar avea ecoul unei Invieri. Evident, perceptia mea, aici, tine de toate implicatiile gestului...

De aici incepe povestea chestionarului (P)... Cand totul mirosea a levantica si a zadar, mi-am gasit interesul pentru Marele Calendar. Aveam nevoie de un zidar. Acu’ mi-am luat rogojina, ceaiul si un zar. Si-am zis: Cinci. Si nu s-a intamplat nimic…Nu bei cafeaua pana-i calda? Sa-ti arat pozele sa le pui pe categorii. Ca niste jucarii. Ce-ai zis? Eu stiu? Nu stiu ce-am zis. Hai sa-ti fac niste daruri. Asta este primul. Auzi ce ploua? M-am desprins de cais si-am cazut in vis. Nu stiam in visul cui. Acum circul printre adrese, doar-doar ma intalnesc cu cineva cunoscut. Cafeaua unde e? A…am baut-o deja. Nu? Sigur ai baut-o. Inainte de sase.
Sobolanul metafizic…Intre povesti si mare…



Chestionarul lui Proust
1. Principala mea trăsătură
2. Calitatea pe care doresc să o întîlnesc la un bărbat
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie
4. Ce prețuiesc mai mult la prietenii mei
5. Principalul meu defect
6. Îndeletnicirea mea preferată
7. Fericirea pe care mi-o visez
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire
9. Locul unde aș vrea să trăiesc
10. Culoarea mea preferată
11. Floarea care-mi place
12. Pasărea mea preferată
13. Prozatorii mei preferați
14. Poeții mei preferați
15. Eroii mei preferați din literatură
16. Eroinele mele preferate din literatură
17. Compozitorii mei preferați
18. Pictorii mei preferați
19. Eroii mei preferați din viața reală
20. Ce urăsc cel mai mult
21. Calitatea pe care aș vrea s-o am din naștere
22. Cum aș vrea să mor
23. Greșelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgență
24. Deviza mea
\"Chestionarul lui Proust\". Nu-i evident? Chestionarul (P) este pe drum...

O poezie frumoasa, care trece prin atatea povesti frumoase despre iubire, despre fragil sub pretextul de alb al camasilor barbatesti. Si eu care cautam grade de comparatie pentru alb ca sa stiu ce alb sa pun pe Zidul Alb, numai la albul camasilor nu m-am gandit. Ferice de tine ca ai intalnit barbatul care urca zilnic in turn... ai trecut atat de fin prin povestea lui Platon, prin cantecul melcului si, prin sacrificiul melcului, ai ajuns la...

Ar fi interesant daca acest text ar fi \"instelat\" de un editor. Vine cu informatii despre o scoala care ar avea partiale aplicatii si celor care combina textele cu fotografia. Stiu. Kamakura zice: \"fara poze! Priviti doar pana in strafunduri\". Totusi, am devenit dependent de fotografie si prelungirile prin imagini aduc uneori strafundurile mai la suprafata...

Va zic, dar sa nu fugiti. Pentru inceput, zic doar partea cu rational si irational. Le percepem bine pe cele rationale care-s la fel de multe cate numere sunt cand numaram:1, 2, 3,... in schimb, cele irationale sunt mai greu de punctat si-s asa de multe ca nu le putem numara.... dar tot reale sunt. Cele imaginare au alti senzori de pus in functiune despre care nu-i locul sa vorbim. E suficient sa intuim cate ceva...

Oglinzile spun ce nu putem noi, de aici, de dincolo de imagine. Tu spui despre ganduri iar oglinda-mi spune ce-a retinut ea... aici, intre imagini, imaginarul si realul se vad la un loc din cauza acelui \"i\" despre care-ti spuneam ca are puterea de-a iesi in real. Uite ce-a retinut oglinda:

\"nu mi se spune... dar știu că... gândurile...le țin afară prin curte. le ascund în câinele galben. când rămân singură... le chem invocând o literă mare. ele vin...
nu aș vrea să se știe că eu port un cântec în gând. port o sonată pentru pian\"

Ce bine ca cineva s-a gandit sa scrie despre sarbatoarea din prima duminica a Postului Mare. Eu mi-am facut obicei ca-n fiecare duminica sa stau un pic pe treapta Tympului, cu semnele si trimiterile din Caledar. Iau calendarul si iata ca dau peste Izgonirea din Rai. (In socotelile mele maine fiind prima diminica din Post. (Evident, socotisem gresit, din cauza chefului mare de la Lasata Secului de carne... pe care-l luam drept piatra de hotar de intrare in Post)).

Poate se va gasi vreme ca floarea rara a interviului postat sa se intregeasca cu o livada a sarbatorilor, daca nu, chiar o alee a duminicilor, cu trimiterile din calendar, duminica de duminca.


Mi-ar placea ca unele interviuri sa alterneze sau sa fie completate de scrisori intre mireni si ierarhi (calugari, traitori in ale sarbatorilor sufletului), iar datele (CV)-cale sa fie palida fila heraldica a omului viu care ofera interviul... (sa aiba si el biografie si viata personala, intrebari-sageti de curiozitate spre cetatea pierduta..., chiar fructe din propria experienta). Altfel interviul ramane ca o multime de copaci, fara a face la un loc o padure...

Djamal, sti prin ce semeni cu Micul print? Nu raspunzi niciodata la intrebari. Apele acestea imbratisate sunt de fapt involburatele ape de dupa minunea separarii, cu urmarile pe care le stim. Frumusetea acestui mit biblic chiar merita sa revii la el pana cand drama se aude-n ecou de zid alb......

Cred ca voi intra in povestea asta, cu chestionarul, plecand de la cea originala din \"dilemele noastre\". De chestionarul lui Proust, care deja-i in folclor, nu ne atingem... eventual ar fi frumos sa pui 5 intrebari din el pe cele 5 usi ale dulapului... care ar fi ele (una la mana). a doua miscare ar fi Chestionarul lui Pivot si spre final Chestionarul Mariei, care sa aiba in el cel mult trei intrebari din cel de acum... asa vad eu miscarea!

Tu stii ca zidul alb nu-i o poveste si mai stii ca el este ideea gemenilor Zelkanu si Sloterius. Pe al doilea l-ai cunoscut mai bine ca mine de prin scrisorile dintre el si Stefan Zicher. Multe stii tu si nu-mi aduc eu aminte. Aici, in tehnica amanarii semanam... si semanam pentru ca suntem prieteni buni de cafea... azi, spre seara, dupa ce voi linisti niste tonuri dintr-o scena, voi intra in chestionarul i(e)migrantului, sa selectez din el cel mult trei intrebari... deocamdata e prea stancos...

pana acum ne-am auzit printre valuri. eu eram cu pescarusii si cercurile lor mari pe langa digul din Mamaia, si tu, la celalalt capat al firului ziceai ca alimentezi trasura si dai bice la cai inspre aici... Tympul s-a faramitat, drumul a facut hartoape si tu nu ai mai ajuns. acum, ca ti-am citit, in arome de verniuri si ecouri prietenesti infrigurata ta alergare spre fiul lui Traian Furnea mi s-a facut dor de troita aceea a ta promisa lui Dumnezeu. Trimite-mi de acolo semn pentru zidul alb...