Ioan-Mircea Popovici

Leonard, fragmentele mele au multe citiri. De cele mai multe ori sunt precum scenele asupra carora cad razele reflectoarelor si configuratia prezentelor sunt dezvaluite evolutiv intr-o curgere dubla (cu ce-a fsot si ce-o sa fie, cam asta-i sensul Tympului, cu \"i\" despicat in \"y\"). Nervura ai prins-o foarte bine. Tu, ucenicul batranului tragator de la baraca de tir, stii bine sa descifrezi efectul din punct ochit-punct lovit. S-a lovit punctul ochit al cortinei in momentul in care ceru-i brazdat de un fulger, ca nervurile unei frunze mari... Multumiri si-n cautarea florii acestei veri sa-ti fie zilele pline de cantec si latrat fericit de caine. Din partera mea, a marii si-a plajei mele, un pumn de scoici si-un zar de hazard, Leonard. Cu multumiri si-o mie de iubiri. Intre multele mele iubiri, diminetile si-o ceasca de cafea... o bucata de tihna intr-un mileniu agresiv... in scama unui tiv, gasesti oricand un motiv...

Umbrele fâlfâie
în copilăria lemelor
La bar parataxă între amor și iertare
O bară de coaste artificiale
Colț cu biserica
... într-o scoică verde
Marea mă apasă
Peste un timp................

vreau să strivesc clipa asta în palme
sa mă îmbib cu ea
de trei ori sfânt
de șapte ori invers

Poate ca stii ca astazi este marea sarbatoare: Schimbarea la fata. Asta ti-o spun ca axioma a 5-a a lui Euclid, sa-ti dau un punct exterior visului tau prin care sa duci euclidian paralela unica. Ce ziceai prin iulie ca ai visat: \"... o strada pe care treceau numai oameni batrani cantand la vioara\" in Constanta, exista. Este strada pe care lumea o stia strada cu caini si pescarusi si care acum nu stiu cum se numeste. \"Dupa un mai lung drum prin poveste\", cum zici frumos aici despre amicul Ulysse, cu somnul agitat si plin cu vise, vei afla ca unul din batranii acestia este pictorul Ionel Matasareanu si care locuieste la numarul 19. Il intalnesti sigur pe la En Plonge. Vezi ca a aparut o galerie noua. Bucurii si sarbatoarea luminii sa-ti inunde desertul. Culege o frunza mare si fa din ea un semn de carte.

Fiecare strofa a ta este ca o moneda-jeton care cade-n mine ca intr-un automat in care se declanseaza scenele de film (cu un clinchet si-un zgomot de automat, urmat de cantecul pe care nu-l spun acum sa nu fac conexiuni confuze). Ar fi mult de explicat cum bocancii gauriti pe-o ploaie prelungita au schimbat drumul meu spre muzeul literaturii unde euridiceii lui mincu aveau o lansare de carte si cum absenta mea s-a intalnit cu asteptarea cuiva de pe acolo iar eu am avut intalnirea fantastica cu visul...

despre ultima strofa cu iedera? o vezi bine cum se intinde pe scara ce s-a dezlipit de zid, cum despicatura aceea iti aduce aminte de spartura din cadranul solar... iar sub streasina este si cuibul si cantecul si prelingerea apei...

Tu: Drum fără pași traversează privirea
Smulg din orbită piatra de moară,
Teancul bancnotelor albe s-a subțiat
Ochiul care macină făină de gânduri
Îmi spune să mă întorc
Să las trecutul în urmă
Fapte preschimbate în molii
Deasupra tortului de cacao al vieții
Temătoare e pasărea colibri
Ochiul care macină făină de gânduri
Îmi spune să mă întorc
Eu: Iar eu tac, tac, tac, tac
si-n pendularea asta de tacere
un portativ pregateste cantecul
Tu: Auzi picătura, ceasornic al ploii,
Cum ticăie-n scoica maternă?
Vom face valuri mici de vise
În drumul șters către ocean.
Eu: Infig in cadranul solar asteptarea. Alunul se frange ca creanga de prun. Spre rotunjirea ascultarii, rostogolim, rostogolim, rataciri de drum.
Tu: Drum fără pași traversează privirea
Eu: .....................
Tu: Anii potrivesc la secundă ceasornice triste

Eu sunt... ce-am ridicat cu mainile mele mele si-a... o piramida de stari, mustrari si negari, intre zari si utari... daca intelegi ce doresc sa spun (si aici nu fac apel la o intelegere oarba ci la una tangibila, din neatingeri cu interioare de valuri cantatoare...)

starea asta clepsidrica, in care Tympul se misca in balonul clipei si-n care visul te trezeste-n lume..., in care coasa da samanta-n spume, oprind legenda in sarut de val... cu asta ai venit atat de proaspat in secventa asta... (citez din memoria ce joaca alene-n valvataia morgana):

clepsidric mă stropește Tympul
cand tocmai mi-am uitat privirea
pe ciobul de uitare
mai vesel si mai plin ca amintirea.

Diptic:

Prima: Inainte de toate, poezia asta este plina de tine. Este ca o casa mare in care fiecare coltisor isi spune povestea. Citeste si tu ce-ai scris (si cele dinainte, dar si astea, profunde si catifelate):

\"o anume singurătate coborând dinspre tată și arcuindu-se abia văzut în pântecul mamei
m-a luat de mână și m-a purtat mereu spre apus
nordul era doar o presupusă tăcere\"


Secundo: m-am gandit eu sa-ti scriu, pe viu... sa iau frunzele mari, sa fac niste leacuri. si-am zis ca-i destul gandul bun, o frunza de alun si-o zeama tare de prun.

gata. fac noduri de august pe sfoara de inaltat zmeul. cand vii la Constanta va fi vantul ala tare de dupa Sfanta Marie si-o sa vezi ca va fi bine. N-o sa mai intru pe sens interzis dar de baut cele doua butelcute tot le-om bea... la vedere, la masa lui elian... stii ca biletelul acela sta pe locul lui Alexis si...

gata, sa fii bine, bine, bineeeeeeeeeee.............. las bila sa ajunga la tine si tu-i dai drumul pe scara sa ajunga in aceeasi seara...

Prietenie, pace si drumetie..................

acelasi Iann, vanzatorul de clipe care, fiecare clipa tine un an... asta numai daca nu le tii in geamantan...

Era-n amurgul verii din an peninsular, cand rataceam cu gandul si rotunjeam un zar. Pierdusem din speranta ca vom gasi cararea. Ne adunam pe munte si ascultam cantarea........... pe portativul vietii, un vis tinea de cant si-n cele ce se uita am regasit pamant. De aici am tacut si-ai vorbit numai tu:

în cele din urmă somnul și-a trimis vulturii înspre noi
se aprindeau focuri la marginea pădurilor
nu era încă toamnă dar locuiam într-o groapă îndeajuns de adâncă...

se intră greu în apele astea
naufragiile trecute nu ne-au fost de niciun folos
mereu am uitat în călătoriile noastre
o lumină firavă prin tranșeele lumii

apoi eu ti-am adus aminte de dulapul rosu uitat intre chesoanele de la subsolul Teatrului National. Tu mi-ai zis: Iann, doar ti-am promis. Incercam sa-mi aduc aminte ziua, locul, ora si minutul...

se citeste pe ritm de blues. cu cat mai raaaaarrrrrr, cu atat mai potrivit pentru stare... se reia jocul, lasand absurdului avantaj pana-n momentul ratacirii cand se face o pauza si se citeste un vers, dupa gust, din Dante...
(de exemplu: Era-n amurg si-ntunecata zare... cand dreapta mea carare mi-o pierdui) se continua cu improvizatia...

mai vesel decât amintirea
gâdil absurdul cu..., cu-al lui
și te-am mințit și te-am sedus
într-o secundă de cuvinte.

doar știu și eu că într-o zi
... am strâns din dinți și te-am strigat:
Hai, lasă prostiile și întoarce-te
la jocurile pe care le cunoaștem amândoi!

Neinsirat comentariu, Maria. Rupt de context si de text. Trimiterea ta la cartea lui Kundera este foarte absconsa si-n plus, foarte amestecata. Tocmai de aceea este vorba de scara dubla, ca lucrurile sa fie bine separate si sa se sustina-n joc secund. Turnul de scoici este altceva decat o adunatura de spatii inchise-deschise. Daca urmaresti cu atentie casele intre care se intinde scara dubla vei fi in cautarea buna (a lui Pompiliu, pretextul initial). Altfel vei ramane prizoniera scarii lui Escher...

Dau cu zaru-n patru colturi si raspund printr-o sarada: de se naste-n mine marea, cine crede o s-o vada. Si Atunci va fi si cantec si-n alegere Acum, este centrul cicloidei de pe duna-n nor si fum. Cred ca-n noua spiralare, chiar cu pasul cochiliei strag o cheie pe viola implinind visul Rafilei...Carmen, Maria, Elis, Dana, cu bucurie, multumiri de Tarm si Mare

berea la rece si poezia la cald. dar daca nu-i pui si-un pic de palinca, exercitiile acelea raman neatinse.

vezi ce faci cu cadranul solar, cu algele si cu digul. daca nu, Pipirigul te cheama si stii ca vrajitoarea aceea nu glumeste.

spune-i lui Mugur sa vina cu zmeul. eu o aduc pe Reborn... pe bune. Vine si Alexis cu o frumoasa necunoscuta. De data asta, o camera cu doua camere intra-n destin... ca atunci in cafenea cu sampanie si manechin...

pe volum sa nu-mi scrii nimic. o vei face in cenaclul pe patru roti... ma repet: pe bune

Motivul unui echilibru incrucisat, cu jumatatile inegale ale nalucilor si ale celor doi de pe un balansoar. Norocos laurentiu sa va potriviti pentru ca va impotriviti intr-un ludic inteligent si tandru... incercuiesc imaginea:

\"lăsându-i pe cei doi oameni
legănați de cele două năluci
să se pieptene în fața oglinzii\"

o trec in grauntele de mustar si mut muntele...

Ai spus un nume si mi-ai luat solzi de pe ochi. Orbul incepe sa vada. E cale lunga, dar nu lipsita de bucurie. Nu-i doar Golgota. Este si Nunta in Caana Galilei. Si ar mai fi, dar astea ni le va spune Tympul. Am luat jumatatile tale inegale si-am facut un rotund pe care l-am lasat sa se rostogoleasca pe scara... (doar privitul peste umar nu cred ca-i bun... cauta ceva din tine... cu asta sfera-i un pic ciobita, numai buna sa aiba un pret rar... din care se poate face uin zar)

Tu: Sunt gata să mă orientez după soare;
......................
Aștept apoi să fiu întrebat:
Dar tu cine ești, străine?

La mansardă,
Pictez în fața ferestrei deschise.
Mulțimea mărșăluiește în stradă
Într-o coloană ce pare nesfârșită

Eu: Un portativ gol....

La mine, in Citadela de pe Stradela Vantului, exista o usa pe care vin culegatorele de scoici, in timpul verii si prietenii mei tot timpul anului. De pe insula cu stuf am o trestie cu care sterg luna de praf, aprind si sting stelele. Dimineata asta m-am trezit mai tarziu. Cu bucurie, pe langa scoicile si pietrele culegatoarelor am gasit camasa lui Konig si-n cais, pe-o frunza, insemnarile lui Pasadia si-o stea de mare... cine ma cauta, ma gaseste dupa cantecul si latratul de caine. Nu cautati numarul 17. Ascultati si veti gasi casa Pictorului care incepe sa vada. In sah cu hazardul s-a declarat remiza si s-a inceput repriza noua. Pion e4, Gambitul Regelui...

Asta-i poem de raportare polara. Un racord ca o teorema de prelungire de la spatiile tangibile la cele intangibile. Intre coduri, chei si semnificatiile lumii poetei si iesirea spre sublimarea-n esentialul limita, de dincolo de femeia cu toate consecintel ei, ceasul cand esti doar Om. Sper ca am facut legatura nodului incat asteptarea cea buna se vede, se simte, chiar se intampla. Se intampla sub tampla...

Este enervant sa te apuci tu, cititor si sa-l comentezi pe Poet sa dovedesti tu, cu caramizile tale ce-a vrut el sa spuna cu fulgii de inger... dar chiar si asa, enervant fiind, mai enervant decat o caldura fara briza nu poate fi. si atunci vin cu o explicatie, ca dintr-un respiro marin...

este vorba aici de-un permanent dor de duca, specific fascinatiilor spre nemarginit (vezi trenul cu care incepe si se termina poemul, cum le sta bine erorilor sa se aseze, pe palaria simetrica a lui Gauss). Se incinge putin nostalgia cu un pic de autoironie amara la adresa maturizarii prea timpurii. apoi se merge mana-n mana cu ce-a fost si ce este, ca o impacare intre stabilitatea maturitatii si drumetiile in neliniste... tenesii de atunci si rochia de matase de acum... da. este o seara cu luna aproape plina. se fumeaza adanc nostalgie, si-un pic de revolta juvenila, de neimpacare cu confortul masinii argintii...

este poemul dintr-un lant nou, cu nuante perlate, in atingeri subtiri de limitele nemuririi...

eu zic: este! este suficient sa iau miezul acestei certi cu maturitatea si povestea s-ar intinde intr-un ritm alert si fara echivoc: \"poate că dacă i-aș trage vreo 2 pumni în stomacul fragil
maturității ăsteia enervante
s-ar preface deodată într-un tren personal
cât să mă ducă departe-departe
aș lua-o de pletele ei obosite aș arunca-o spre norii trufași
îmi tot explică ea despre oameni întâmplări și cireșe amare\"

Norocosule, ai prins un rasarit si l-ai impartasit Plajei cu suflet. Sa nu-mi spui ca nu te-ai lipit de momentul acela cand discul incins ciupeste linia orizontului si-o frige-n vesnicia ei si apoi cand sa iasa tot discul din apa n-ai prelungit momentul asta un pic de-l ai si acuma pe retina memoriei... sa nu zici... si chiar daca zici nu te cred... si daca-i chiar cum zici, un rasarit de soare fara epitete (eu ia-s zice, cum nu se poate), vin in joc secund cu ecoul...

Pasadia, Pasadia, ai iesit din algoritm/ Pestele e-n zbor spre raza incantarii dintr-un ritm/ unde sahul si hazardul iau domeniul tarmului/ si-l ascund intr-o miscare din cantarea surdului/ Patru note stau samanta incoltind in integrala/ Pe o curba-n care viata tine pasul de spirala/ Si cand vine intamplarea potrivind o prelungire/ Luna-si lasa oglindirea inmultind intreaga fire... Poate nu ziceam de luna daca nu ziceai de Peste/ poate nu lasam samanta sa iti duca noua veste/ ca din vale-de-poveste rasari un Daca-iar/ de imi puse amanarea sub cenusa, chiar pe jar...

Unde este legatura? intreba un ochi mai lenes. Unde-i soare e si luna-n intrervalul de poveste...

Asta-i o proba clara ca tarmul meu este intre clipe. La voi, pe cadranul solar scrie 26 si la mine scrie 22... intelegi tu, elian, (vezi ca unii nu stiu ca elian se scrie cum ai zis tu si Iann se scrie uneori cu Yann, alteori cu Iann... si nu se scrie ci \"i\" ca aici apare unitatea imaginara care-i greu controlabila-n povestea lui Alexis care zilele astea m-a napadit).... Sa zic ca-mi place lumea de pe Terasa lui Herimon? Sa zic ca astazi va trimit doar un pic de briza sa nu mai fie arsita de ieri? Tu deschide fereastra ca iti trimit Plaja cu pietre... ziceam: intelegi tu elian dar am abandonat chestiunea cu intelegerea, sa nu intru in zona abstractiilor in care am avut surpriza mimarii unei sinucideri pentru ca cineva n-a inteles ca formulele de calcul prescurtat se stiu, ca algoritmi si nu-i nimic de inteles in ele...

Semnele tale, Anna, le tin in autobuzul lasat la movilita ciobanului, intre lacurile de la Histria. Cu biletele de autobuz am intrare libera la concertele marii si la celelalte spectacole... bine. daca marturisesc pas cu pas s-ar putea sa nu bagi de seama ce deja am mai spus:
exista un izvor al povestii pe care-l intretin doar cei care stiu ca eu am fost pictorul orb pe care l-a vindecat latratul Ponnei, la vindecat piramida de nisip si nu-n ultimul rand ceasca de cafea in care semnele diminetii se amesteca cu nodurile Tympului. Apoi mai e vorba despre (T)-ul unui (Y) sugerat in secventa: Sigur ca-i vorba de Tarm, de Mare si de fiica lor, Plaja cu suflet. O plaja peninsulara care seamana si cu El si cu Ea... si-i vorba despre atelierul pictorului si de casa cu iedera... Ponna si Papagalul lui Alexis sunt punctele prin care trec integralele Tarmului... aici asteptarea are intotdeauna un sens...