Poezie
Drum fără pași
1 min lectură·
Mediu
Strâng inima găurită în pumn;
Săculețul cu frișcă,
Deasupra tortului de cacao al vieții.
Desenez o petrecere- însoțire la drum,
Alama despicând aerul ca o piele întinsă.
Temătoare e pasărea colibri;
Degetul pe trăgaci îmi numără zilele.
Teancul bancnotelor albe s-a subțiat.
Din podul de oase, dintre paingi și chițcani,
Se revarsă întâmplările tumefiate-
Fapte preschimbate în molii.
Sfidătoare, balistica hazardului,
Îmi spune să mă întorc
Așa cum am venit- cu mâinile goale.
Să las trecutul în urmă-
Dincolo de poarta cu lacăt de carne descuiat de viermi.
Smulg din orbită piatra de moară,
Ochiul care macină făină de gânduri.
Drum fără pași traversează privirea.
023.146
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Mihalache
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 105
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Mihalache. “Drum fără pași.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-mihalache/poezie/1738639/drum-fara-pasiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Mulțumesc pentru citirile compacte și etalarea cărților.Spuse pe față, gânduri mai vechi îmi domolesc setea.
0

Smulg din orbită piatra de moară,
Teancul bancnotelor albe s-a subțiat
Ochiul care macină făină de gânduri
Îmi spune să mă întorc
Să las trecutul în urmă
Fapte preschimbate în molii
Deasupra tortului de cacao al vieții
Temătoare e pasărea colibri
Ochiul care macină făină de gânduri
Îmi spune să mă întorc
Eu: Iar eu tac, tac, tac, tac
si-n pendularea asta de tacere
un portativ pregateste cantecul
Tu: Auzi picătura, ceasornic al ploii,
Cum ticăie-n scoica maternă?
Vom face valuri mici de vise
În drumul șters către ocean.
Eu: Infig in cadranul solar asteptarea. Alunul se frange ca creanga de prun. Spre rotunjirea ascultarii, rostogolim, rostogolim, rataciri de drum.
Tu: Drum fără pași traversează privirea
Eu: .....................
Tu: Anii potrivesc la secundă ceasornice triste