Ioan-Mircea Popovici

Patru, patru, trei. Cinci, cinci sase, cinci, cinci, sase. La multi ani! buna dimineata... asa am citit inceputul versurilor tale. Apoi mi-am adus aminte de-o structura de poezie care mi-a daruit-o George Vasilievici cand i-am facut cunostinta cu micuta japoneza care la vremea aceea era iubita unui diplomat(amanunt peste care trec din cauza noptii de dupa vernisaj cand am baut mult si m-am trezit foarte platit. Se zice ca m-a iubit si ca sa-si aduca aminte de noaptea aceea a cumparat cel mai scump tablou din expozitie). Apoi mi-a placut al 17 semn de intrebare... si faptul ca toate garzile au plecat de la psoturi si castelul despre care vorbesti seamana cu castelul de nisip al amicilor mei Zelkanu si Sloterius. Te voi citi in metru antic si voi lua din plin povestea castelului peste care a cazut grindina. Aduce tare mult cu o poveste de pe plaja mea...

Recunosc existenta unor influente de tip olomorf, in care imaginarul ma ajuta sa identific parti de realitate si invers. Topologia definita de o familie suficienta de seminorme impinsa spre masurabilul de tip probabilist nu sunt la nivelul evidentei. Poate Cantor sa fie mai prezent decat Haussdorf. Toate astea la nivelul intuitiv al continuului si-al continuumului dintr-o boaba de mustar ori un varf de ac...

Te-ai bucurat de semnele mele gasite in frunze, in pietre si chiar in (Y)-ul zidului de la Marea Galileii (daca-mi aduc eu bine aminte marea). Maria zice ca la Pietrele Anei mi-ai lasat un semn. Eu zic ca ai vorbit oglinzii si ei ii spui: ai insemnat calea cu pietricele... n-ai mai gasit nici o urma... cand iti vei regasi geamana ea te va duce pe celelalte trepte ale scarii... ar merita sa o cauti, daca-i mai stii adresa...

Deocamdata sentimentul olomorfiei ma stapaneste si de aici armonicitratea partii reale si a celei imaginare (care nu vine din meritul meu cat din proprietatile spatiului pe care-l cultiv). Topologia se pare ca-i condusa de o familie suficienta de seminorme, rolul meu minor, de-a dirija, tine de proprietatile locale. Intre oridine si topologie incerc o poietica cu strunirea cat mai lejera. Dadusem un raspuns ieri seara si m-am culcat. Dimineata am avut surpriza cantecului de cuc... scara mea se apropie de frunza lui Magritte, Plaja este fiica Tarmului si-a Marii si despre restul am mai vorbit... recitind acum totul, semnificatiile apar in alte oglinzi... oglinzile mele sunt precum bazele algebrico-topologice... evident ca randurile astea sunt insemnari pe o frunza de gorun... (nu-i nevoie de erata... la mine au ajuns toate intentiile... si-n scrierea mea, literele nu prea stau la locurile lor... este libertatea lor de-a ma servi cat le tine ascultarea iar eu sa le ofer atat cat le pot simti)

imi plac comentariile legate de scara mea dubla... de fapt, la mine totul se leaga intrucat am lema continuitatii prinsa-n ratacirea prin Univers a celor doua corpuri atat de vitale pentru pamant: Soarele si luna... de acolo, din jocul secund, imi aduc eu aminte de-o provocare: spune-mi termen ide comparatie petnr ualb... eram aproape de Zidul Alb si ma interesa cum vad cei care nu sunt orbi din nastere... si au orbit pe parcurs, (ca Borges)... cam asa as prewgati eu fiecare expresie, de genul \"Un alb de un se poate\"...

si atunci altfel se rostogoleste bila pe scara... cand cineva intra-n Tympul meu, Ponna stie sa latre... tu lasi sa-ti fure din scoicile turnului tau prea usor...

apoi, cand vii cu un motto... fa-l sa fie ca un gong. Iarta-mi tonul care-l folosim noi, culegatorii de soici... noi suntem invatati sa plonjam in adancuri si sa stam putin la suprafata...

Probabil, va aparea o dubla. Ar fi jocul intamplarii din care s-ar vedea clar ca nu numai topologia are un rol important ci si cum decid sortii.

De fapt doream sa scriu sentimente-unde, dar tu, ca o adevarata Ariadna, ai prins firul labirintului. In plus, taina blandetii vine de la aceea ca-n visul acesta este vorba de-o insula. De aici sentimentul de liniste, chiar daca vietatile ondulatorii le-am numit serpi (ne le puteam numi ondulete). In plus, se hraneau din ceva care nu se dezvaluie la prima citire.
Cat despre apropierea de Brouwer, sigur ca intuitia se hraneste din topologia definita de vecinatatile deschise. Rolul deschiselor il joaca deschiderile care sunt deschise-inchise. Sigur ca intampinarea cu ganduri bune face posibila Oda Bucuriei care nu vine de la sine si nici jucandu-ma cu intamplarea.

In mine-i loc de Ariadna si-i fosnet vechi dintr-un gorun, ce Dolma Crisului o stie, cu miristea umbrind un prun... e Tympul bun de multumire si-i chiar de-o ceasca de cafea, in care formele-s deschideri si-n cornul lunii sta o stea...

Sufletul, cheia muzicala a lui a fi sau a nu fi

într-o zi secundele vor trăi pline
împânzind macrosocial pământul
eu fiind nisip
voi rătăci în clepsidra trăirilor
împrăștiate odată cu vântul


e seară amară,
se poate juca darts,
cu pleoapele mele însângerate ca ținte

Restul e tacere acoperita de sensuri...

zugravii literaturii decorează pereții cu murături

Să nu mă întrebi de mările
străbătute
până la portul tău
Întreabă-mă și tu ceva.
Cheie te rotești
prin lacătul somnului, la nesfârșit.
Nenumărate măști se vor trezi.
Ce mai aștepți ? N-auzi?
Haide, într-o nouă, câștigătoare poveste.

între celelalte cuvinte
paradis răsfrânt peste gânduri
acum se desface clipa
într-un trandafir ba mai mult
în ghimpele său
răni sfârtecate pe nimbul iubirii
linie fără sfârșit

In jocul acesta, daca treci pe langa deschideri, este ca si cand ai intrat in gradina peste gard. Chiar daca-i vorba de hazard, fara constante, haosul nu fractalizeaza. Nu-i o noutate pentru tine sa stai trei ture (din cauza confuziilor si-a amestecurilor de plaja). Atentie! Intamplarea este cum zice (L).

Tu, cel care ai vazut multe, ai auzit atatea si de acum esti intrat in tainele cantaretului gingaselor iubiri, de ai iubit vreodata si rana ti-e adanca, de curge inca-n tine tristete si durere, te lasa pe poveste si spune cum se vede, siragul de rotunde, nascute din nisip...

fragilitati din clipe, stau prinse in farama si-n spuma de legenda, o scama dintr-o lana, intoarce-n loc povestea si-o prinde intr-un joc. Eu sunt doar intamplarea strafulgerata-n loc. Traznise chiar pe plaja castelul de nisip si-n locul nemuririi ramase iar nimic. Opresc aici fereastra, sub falduri de cortina, si-n mine iar se joaca Felice si-o Corina... Noroc, ciocnim paharul si-n cupa lui Ovidiu, pe treptele cu leme... Magister Ludens zice sa tin povestea-n loc. Acum ma striga Tympul la jocuri de noroc... astept miscarea de dupa primele patru nore...

Stefane, in orice altceva, numai in rege nu si nici in ce ai deja pe tabla... Multumesc de trecere si cu gandul si cu bucuria te invit la petrecerea din Simpozionul pomenit (unde rolul meu este al jucatorului din golful cu peninsula... alta deschidere, alt orizont. Multumiri si o mie de iubiri in una singura)

există un timp cînd miroase a fagure
atunci vine ființa fantastă
animalul pe care nicio citire nu a știut să-i spună numele adevărat
un cod al cuvintelor imperfectibil va brăzda în tine ca un plug
ca un corn de inorog
în nucile verzi se trezesc amintiri de când dumnezeu era copil și avea mâinile murdare de tanin

Intamplarea este cea care guverneaza intre ordine si hazard. Ai marcat bine riscurile. Au ramas trei deschideri si tot atatea iluzii. Daca ajungi zilele astea la festivalul lui Ovidiu (17-19 august, Piata Ovidiu) vei vedea unde duc treptele din paharul Poetului.

revine-n noi, din cand in cand, o umbra dintr-un nor de gand si se intinde spre lumina si ia asupra-i dintr-o vina ce nici nu tine de pacat ci e din hrana de-mpacat o lume din ceva din noi, un lac cu nuferi din noroi...

grabesc cu pas de Infinit, spre Nicaieri, cu ce-am iubit si de aici pasesc in Ieri, un nou Acum cu primaveri cu vis din care-un inceput canta-n Nicicand cuvantul mut in golul ne-nceput

Ea se sculase un pic inaintea mea. O forma minimalista de existenta, sau poate un moft de moment, ma facu sa-mi dau o singura data cu trei picaturi de apa de izvor peste barba care-mi crescuse, peste noapte, aspra si deasa de parca era padurea lui Dante. Cu lama ascutita a briciului, dintr-o singura spirala de melc, acoperii tot chipul si-l pregatii pentru razele zilei de marea sarbatoare a Marii.

Acesta nu este un comentariu, de aceea nu spun cum este cu creanga de alun. Spun doar atat: locul ei in poveste este altul decat i-l dai tu. De aici, si celelalte miscari in jocul de sah in care hazardul are atata rol cat loc ii lasi tu.

Sa zic ca-i din ce in ce mai bine. Mai potrivind un pic tensiunea in corzile viorii, dozand alternanta intre asteptari si atingeri, cantecul va insoti peisajul si din fumul pipei lui Magritte, atat de folosita in ultima vreme (chiar si de cineasti) vei vedea umbrela furata (pierduta) a poetului Radu Suiu. Intre culegatoarele de scoici, Ponna si Dorruta sunt cele mai fericite... nuantele perlate sunt tot mai consistente...

Textul de fata este doar pretextul de-a exersa cu Alexis postarea de imagini care se vede clar ca-s proaspete, proaspete, proapete. Patru-s facute-n ziua de Ieri si una in Azi. Scapari, care nu tipa, au pozele. Textul este o coada de zmeu facuta din scoici de pe treptele casei cu iedera si treapta Dorrei. Eram tentat sa ajung un pic pe Munte, cea mai clara imagine de pana acum, dar am zis sa pun un text de contrast. Toate se vor vedea in Tymp. Imaginile-mi sunt bune pentru Dulapul cu 5 usi care de mult ma asteapta in casa matusei Eliza care ma gazduieste, ma suporta, ma iubeste si ma ajuta sa stapanesc partea de tarm cu cele trei case care le am mostenire de la (MP). Nimic nu-i intamplator. Partea cheie a acestei postari o reprezinta scoicile, gravura lui Durer si capetele textului. Deocamdata atat. In prima imagine poti vedea Peninsula de Albastru...

stii ce-mi pare cel mai ciudat? cat de complementare apar unele lucruri uneori... Intamplator, cei doi de care scrii imi sunt amici foarte buni si astazi am fost cu ei in delta... culmea, am laut in barca o lebada si un pui de lebada... (apoi le-am dat drumul acolo unde se zice ca pestii, cand balta-i pe secate isi iau zborul spre nori... acum erau pe acolo niste porci...) marturii sunt fotografiile care le-am facut... am zis ca o fi vreo atingere de cantecul lebedei...

finalul nu-mi place... poti reveni si asupra constructiei... mi-ar fi placut ca verigile sa se lege unele de celelalte si apoi atingerile lirice sa fie cu mai multa expresie... nu te supara pe mine ca-ti spun pe gustul meu in care expresia vine de la imagine si muzicalitate (vezi violoncelistul Z...)