Ioan-Mircea Popovici

dau poetului ce-i al poetului si poeziei ce-i a ei. dincolo de aceste fragmente de Infinit, bucati de imposibil facute coada de zmeu de hartie pentru un copil si-o copilarie. de acolo asa se intorc rugaciunile, ninse. de aici, tot mai albastre si punctiforme (multiforme, precum funtiile complexe elementare. de la radical din z pana la Zelkanu nu ramane decat o invartire de roata in sloterismele lui Sloterius)

din cand in cand
un imposibil gand
isi face loc in mine pe pamant
si-n nesfarsita clipa din lungul semn de carte
imi ia o dimineata si o noapte

la noapte va cadea o stea
bataile ceasului se vor termina in focul de artificii
o tampla-si va gasi linistea intr-o piatra
gand rotunjit precum maiastra fara aripi
isi va lua zborul
cocorul
va sparge amintirea clipei cu ciocul
o intamplare cu carul mare explica norocul din jocul
coordonatelor curbilinii rastignite polar
intr-un zar

pasadia isi permite erori de fiori. din asa ceva se hraneste poezia si fantasia. la muste si albine insa, desi startu-i foarte bun, la suta zece metri garduri, mai e o chichireata. nu-i destul fuleul, trebuie si potrivirea pasului. intre un borcan deschis cu miere si un rahat, musca nu alege borcanul. acum nu-ti zic asta ca sa-ti intind o mana de potrivnic, ca tu, vasile si eu suntem de multa vreme-n povestea aceea. am vazut ca ai sarit peste cal (nu-ti spun care si nici unde. te prinzi tu, ca doar nu-i vorba chiar de cal). oricum, merita reluata ideea. in logica lui Zelkanu e asta: desi albina si musca au ambele aripi, musca alege intotdeauna rahatul si albina floarea.

Iti scriu din casa din care ai scris si tu. Stii bine ca eu nu comentez, nu interpretez. Trag insa cu arcusul pe coarda trupului si ascult. Aici esti in casa de pe plaja. Desi e sarbatoare, esti trist.

din inima mea
s-au trezit sa respire
trei ramuri de plop

s-au descretit fruntile de sarbatori
e Tympul cel mai potrivit pentru uneori
din inalturi coboara o mie de cocori
e noapte adanca-n gand pana-n zori


“locuiești unde se sparg valurile:
într-o încăpere cu ziduri de spumă.

Ghemuit la picioarele tale
câinele de pripas ronțăie codița pepenelui.

Oamenii cu fețe de zaruri
au plecări și sosiri previzibile.
Din această mulțime cum o să știi
cine îți trage coate în plex?

Învelește-te cu nisip, cu cioburi de scoici,
Trasează cu ață roșie un cerc prin mijlocul frunții

Așează receptorul în furcă,

Mulțumește-te cu
această liniște tremurătoare ca trestia!

O voce te trage afară
Dogarul de cugete zice:”

fericirea, uneori, este ca o operatie fara sens...

\"
Ieși cu o mână din somn!

Până când să ștergi zilele ca pe niște geamuri
în care se reflectă relieful tristeții?

Dezamăgirile sunt numai niște adâncituri în obraz
cu sunete asimptotice, ca semnul viorilor\".


Mai trebuie sa spun ca mi-a placut? Ce ne-a facut ingerul sa dam cu bulgari in el? Mai bine ii punem aripile la loc. Culegem penele pescarusilor si-l acoperim atat cat sa zboare. Iti las o scrisoare la mare...

tu-mi stii bine culegatoarele de scoici si de aceea cred ca-ti sare-n brate ponna. si pentru ca esti in Voiaj, nu-i exclus sa fie vorba de bombonel. tu ma traduci mai repede decat apuc eu sa scriu. mi-ar fi placut sa-mi spui ca titlul nu-i nici un pic poetic si ca ultima strofa-i dilematica, ca o discontinuitate verticala data de hazardul care-i tot mai absurd.

cu asta ma trezisem si acum e seara. greturile mari se consuma in singuratate. violoncelul ramane mut. pe partitura au aparut schimbari de ritm. silabisirea si bucata lipsa fac echilibrul pe tabla de sah. Verra mi-a trimis un castel cu tabla de sah si plop, sa-l pun spre ilustrare. Cand cantecul la ambele maini va ajunge la scara dubla se va vedea si castelul. nu te astepta sa fie piramida, casa cu iedera sau altceva... este chiar un castel primit de la Verra, geamana Adelei (cel putin asa spunea Pictorul (orb))

asa-i gyuri. grețurile mari se consumă în singurătate.

\"un singur lucru bun ne rămîne
să știm să tăcem ca pămîntul
care-și răsare floarea\"

uite, chiar de azi, eu și Singurătatea mea pregătim gândurile și grijile de mâine...

Prietenie și salutări, cu o (imp):resie de țărm de mare, Yann(elis)

\"visele mele atârnate în calea vulturilor țipă
casa de piatră va trosni\" sub rădăcini
\"curând\"

Frumoasă dilema, dr. Rifai. Și apoi cântecul pe corzile nostalgiei între Aici și Acolo, completat de rănile unui azi, mereu nou. \"Amintirile mele matinale bat la ușă impunând o realitate de viață și o luptă înverșunată\". Poate că ar fi de schimbat ceva in înverșunare, sau poate chiar în luptă. Sunt sigur că viața este un bun maestru, iar temerile și certitudinile vor țese covorul fermecat, punând la un loc Aici și Acolo.

stradela-i inchisă de nămeți. iese vecinul meu de la numărul 7, nelu fracezu. pentru o pungă de tabac și o vodcă, sapă un tunel prin zăpadă. Singurătatea mea s-a bucurat de salutările tale și-mi spune să-ți răspund cu cuvintele tale: \"în munți așteptarea e doar o poveste dincolo de ei suntem matrozii cuvintelor noastre\" iar eu adaug, tot cu cuvintele tale: \"dă-mi inima ta să pot călători mai departe prin lume\". Intre cele doua versuri, faci tu o diviziune armonica si, fara sa stii, intri in cantecul unei integrale curbilinii care nu depinde de vreme.

\"pulberea drumului cu grijă ne va îmbătrâni cu multă răbdare\"

celebrul pumn de scoici îl las ca semn de scară
făcând din alt hazard un iar să fie iară
și când revine seara și bate ceas în turn,
semințe încolțesc pe locul vechi cu scrum


o teoremă de existență și unicitate a problemei Cauchy zice că, în condițiile din poem, există...

depinde de cum cade lumina pe lucruri si asta, la randul ei, de priceperea si sculele luministului. iar daca inchisul scenei sta-n peisajul deschis al plajei, pe langa decor si lumini, conteaza cantecul apei pe care-l recunosc doar cutiile de rezonanta. acolo, la mijlocul fluviului, unde zici tu, sunt bulboanele care mi-au placut de copil. de la cele blande si inspumate ale Crisului Alb, la cele aducatoare de moarte ale Mursului si chiar ale Dunarii. ma bucur ca nu te-au speriat locurile geometrice in care acum chiar viscoleste...

elian e-n poveste...ninge pe calea victoriei am văzut o fată care purta o pasăre cântătoare pe umărul stâng am mai văzut și umbra lui Dimitrie Stelaru alunecând peste poduri...pierrot se aruncă de la ultimul etaj al fanteziilor sale pierrot se aruncă de la ultimul etaj al fanteziilor sale...
cine e cel care mănâncă la aceeași masă cu tine
cine e cel care bea apă din aceeași fântână
sunt cercuri pe plaja. stradela-i inchisa de viscol... de Sfantul Stefan astept lume la mine-n atelier... pe umarul manechinului din lemn de gutui, Remmy da replici oglinzii si multe altele care le stii... pana de anul nou ne mai auzim... salutari celor dragi, Yann

Tu cărai sacii la moară
Și în loc sa dea făină
Începu sa ningă-n seara
Sub o stea sclipind străină

Se făcea că zurgălăii
De la troica de cheflii
Au sculat din somn dulăii
Și toți șuții zurbagii

Din ceva ce numai pare
Spre ceva ce poate-i prost
A trecut în haine lucii
Moșul anului ce-a fost

Și zicea că viitorul
Deși foarte cenusiu
Vine după cotitură
Strălucind ascus în pliu

Acolo a început întreaga poveste, cu 16 zile înainte de Crăciun. Nu cu vreo 16 zile înainte, ci exact cu 16 zile. Și nici cum a început nu spun ca să văd dacă ese chiar așa cum zici. Îmi place începutul, cu trimitere la Maria Iribarne, din Tunelul lui Sabato. În \"E suficient să spun că eu sunt Maria, și Juan e pictorul care m-a ucis\" e ceva ce nu se potriește dar nici nu ar fi mai bine nu știu să spun. Se pare însă că vrei să sugerezi că ceva grav s-a întâmplat între tine și pictorul Juan.

Cred că spui prea multe deodată. Plecând de la \"Tocmai ce pierdusem cărarea și el, fără să știe că exist, m-a găsit.......\", să ajungi la \"(Ce vrei să faci, Juan? Trebuie să te ucid, Maria. M-ai lăsat singur!)\" cred că s-ar merge cu tehnica integralelor curbilinii care nu depind de drum.

Se intinde amintirea peste noaptea de Craciun. Tu zici: o simplă ordine de gând și eu vin cu observația matematicarului: asupra amintirilor relația de ordine simplă nu are putere. Doar ordinea intervalelor, care nu-i chiar așa de simplă, le-ar pune sub ascultarea simplității. Asta nu-i ca o băgare de vină, ci e ceva ce ține de aritmetica intervalelor. Apoi mi-am adus aminte de cărarea pierdută și-am zis să trag o diagonală cu un fir de grâu încolțit. Și-am dat de orb, altul decât Pictorul, de câine, de gară și de omul de zăpadă. Peste toată singurătatea din gara aceea plină cu lume, cântecul indianului de la metrou (dacă-mi aduc bine aminte) și-un card cu fotografii șterese în tren...
Pe aici a trecut firul de grâu: „În fața gării, copiii au făcut un om de zăpadă, cu aripi și o cutie de tinichea pe cap, în loc de oală... În noaptea asta, va dormi lângă un om alb și rece, să-i țină de cald și colinde...
... o familie tipic nord-americană, cu doi copii ca în reclame, o fetiță și un băiat... invitații sunt mătuși, unchi, bunici, verișori și verișoare... în cămin arde un butuc cumpărat de la Canadian Tire... curcanul e comandat, gata umplut, la St-Hubert… în casă nu miroase nici măcar a brad, că e din plastic... fusese păstrat în garaj, nu se spune câți ani... din canapeaua mea, povestea e de sărbătoare... lipsește mirosul de sarmale, dar mai ales de șorici pârlit pe paie… de cozonac, nu mai zic… pe masă, unul tradițional, cu fructe uscate... beton!... bucurie mare când se dă semnalul \"cadouri\"... orice e o surpriză...
(își mângâie câinele pe cap): e orb... m-a găsit într-o seară la ieșirea din tunel. A urcat și nu mai coboară decât pentru mine. Oamenii, mirați, spun că a așteptat o iarnă întreagă la intrarea într-o gară de provincie, și că pe-atunci a orbit. E ghidul meu bun... imediat ce o masca pune piciorul pe scara, latră, iar cântecul nu se mai aude… mereu, portretul e dincolo de aparențe...”

iau trei puncte. unul de la Doru, unul de la Angela si unul de la Yann. gasesc centrul si desenez cercul cu firul de grau crescut in fereastra mea. rotesc cercul acesta jurul Craciunului si obtin locul in care ninge fulg cu fulg.

Dorru: Demult, în vremuri de care nimeni nu-și mai aduce aminte, toți trandafirii de pe pământ erau albi.

angela: peste două ape se întinde un pom de crăciun
oamenii sar de la un mal la altul

Yann: veniseră
la mine, la atelier ,
niște oameni de zăpadă
să mă colinde
cum aveam prea cald ,
am coborât la ei

După ce m-au sorcovit
și toate celelalte
unul a rămas la intrare
și-a zis că el vrea să urce
am încercat să-l lămuresc
dar el o ținea
că vrea să-l vadă pe toboșar

raspund sincopat. am fost plecat cu colindul. aceleasi urari, pentru sarbatorile de acum si cele care vor veni. sanatate si cele ce-ti tin echilibrul in bucuria si tristetea de a fi. sarbatoarea darului, ca o renastere, sa-ti plimbe clipa lunga prin copilarie. despre ce-o fi sa fie, prezicerile dau intotdeauna gres... dintr-o (imp):resie de tarm, e sarbatoare mare...

aici as schimba putin: \"care făcea revoluția la giurgiu\" ca-n zilele alea nu era vorba de-o facere personala ci o luare de val... cata potrivire de gesturi! salvasem si eu un prim-secretar de judet, sa nu-l arunce infierbantatii de la balcon... nici eu n-am vrut sa dau mana, sa iau certificate si altele de acest fel... la 7 ani de la evenimente, am vrut sa vad documentele oficiale ale marinei militare de prin locurile prin care trecusem... (centru de scafandri si comandament). parca ajunsesem, in labirint, fata-n fata cu minotaurul... intamplator ma prinsese sfera Timisoara, Arad, Bucureti, Constanta in rostogolirea evenimentelor din intervalul 18-23 decembrie, in interiorul lor... Craciunul asta se dorea primul cu ecourile acoperite de colind... poate ca anul Craciunului acum incepe si Craciunul urmator asa va fi... La multi ani si sarbatori cu sanatate!

asa se vede de la tine. de la mine insa se aude mai bine asa. imaginile si muzicalitatea fac uneori dansul (sa nu zic jocul secund) lasand cuvintele sa iasa, ca o lava, din forma. tot asa s-ar putea face corectia si la \"se-nclin\" si multe altele. nu poate fi vorba de vreo suparare. daca as schimba, cum zici tu, ar veni amicii Sloterius si Zelkanu si-n galceava s-ar amesteca si Suiu. o varianta era chiar cu prelungirea lui r, adica era vrrroooiaaaaaaaam, o prelungire, precum isi prelungea Nichita cate-un cuvant pe care-l smulgea din el... in cele nevazute ale mesajului iti trimit globuletul de Craciun cu clopotel si chei si urarea: Sanatate, Bucurie, La multi ani! si-o papadie, ca sa fie... (ioanmircea.popovici16@gmail.com)

(fara cuvintele mele, cu bucuria sarbatorilor rare)
îmi construiesc un Olimp personal la masa de scris
...punctul de sprijin... când nu voi mai avea vârstă
.... va fi mai mult un templu decât un munte
populat de o singură specie endemică

mă vei găsi...în ceața de sub ochii tăi
un organism capabil să trăiască
de la cele mai înalte temperaturi la cele mai joase
....sunt extremofilă când e vorba de tine
mă adaptez la orice fluctuație climatică din inima ta
poți să îți aduci și ultimul poem, aș putea trăi prin fisurile lui
pe muntele acesta se trăiește oricum
pot prelua chiar și chipul tău
....de azi îmi voi crea un mit numai al meu
care să mă înghită ca o peșteră de câte ori este întuneric
...să nu pui sub semnul întrebării acest munte
este atât de palpabil ca un drum abisal...
propria geografie a căutărilor
aici ești liber, în mitul meu poate veni oricine...
poți sta aici toată viața, piatra de hotar nu indică sfârșitul...

Ioana, semnul tau a venit intr-un simultan cu raspunsul meu, fapt pe care-l citesc ca pe-o minune peste care vine Craciunul... multumesc ca esti pe Digul de langa Casa cu iedera... portativul lung, zidul alb si strigatul pescarusului, din acelasi cantec...