Ioan-Mircea Popovici

mă doare-un colț de sferă să aflu că djamal
a-ncălecat asinul și s-a trezit pe-un cal
trecând acum de Paște prin trecători cu dune
atlas purtându-și bolta calcând pe val cu spume

ai înțeles docktore că-n muchii ai tangențe
ce asimptotic calcă prin marile absențe


poate dai semn de carte
și aici în departe

despre poveste
numai de bine
este deja cunoscut faptul
cand e
de ce e
cand lipseste
de ce lipseste

povestea se naste mai greu
eu ma bucur ca a aparut
si-i chiar e bune
mireasa-si cauta locuri de neuitat
despre restul
la Sfantul Ilie
de seceris

decupând
te-am descoperit la taifas cu \"i\"
apoi am lăsat neschimbată împărtașirea din ultimul rând



“n-am habar
cum am ajuns pe piste greșite
ce caut aici cum de m-au tras pe sfoară și de data asta
în bezna aceea mi-am aflat ascuțișurile minții
a urmat ieșirea bruscă în lumină
cei doi îngeri mi-au adus și oglinzi
era să fac infarct de lumină
așa am rămas numai cu un înger
…………………….
poate că ai trecut și tu pe acolo
poate că ai trăit dincolo câteva clipe
când ai adormit în bibliotecă, i, dar ai uitat,
te-ai lichefiat în scrisul meu
de cum ai intrat în partea aceea a afectului
despre care nu îmi povestesc nici mie, dar ție am îndrăznit să îți spun
te-ai lichefiat ca… vinul din care am băut amândoi cu înghițituri mici”

cărarea
pe lângă vechea caracteristică
acum are o notă de perspicacitate
și-un conect-diez de Paște
pe undeva treci pe lângă semnul lui Iona

v-am inchis intr-un cerc magic si zic

sa fie! (primit)

\"mă așteptam să-mi duceți lipsa
să dați un semn de viață
și să mă invitați
să vă spun
despre cărarea
cu scară coborâtoare spre mare\"

Am pierdut un comentariu. Nu stiu cum dar s-a pierdut. Las acum doar poemul selectat. Sper sa nu apara doua comentarii. Ziceam ca am senzatia ca va iesi o carte despre aici si acolo, o carte a rasului si-a uitarii despre cea care a hotarat sa plece si traieste amintirile de acasa...

“Ai grijă de tine. Draga mea, nu te mai supăra, ne e bine în curte dimineața… un lătrat de câine sau vrăbiile ce se ceartă pe o bucată de pâine. Ordinea e bună, dar înțelege, să trăiești continuu într-o farmacie cu oameni muți, e tare greu. Trăiește ce-i plăcut și să nu te mai “nervezi cu nervii”, vorbă celebră în Rahova profundă. Nu vreau încă să mă mut în centru, să mai emigrez o dată. Când eram mici ne puneam mâna streașină și ne uitam cu gura căscată după rațe sau berze cum trec diagonal, ordonate în triunghi, fiecare la locului ei.

Erau șerpi uriași pe drum spre alte păduri ademeniți de o muzică aparte numai de ei auzită până după orizontul, de care noi oricum nu aveam voie nici să visăm, d-apăi să-l dorim.

Era pentru mine un tânâr, un tinerel apretat în costume închise la culoare și dat cu briliantină, un om dintr-o stație de autobuz, unde el nu aștepta autobuzul. El se urca de ani buni dintr-o mașină mare în alta și mai mare, șofată de oameni cu ochelari amenințători de negri, iar noi, care stăteam plop pe marginea șoseli ne urcam lejer în autobuz”.

Poetice peisaje cu stări. Unele-mi par mai tușate prin inversare.


În aer mai vibrează ecoul. Cocoșii-au tăcut.

Cu alb și picuri de sânge, aprilie.

Spulberișul culorilor oprit în secundă.

Asta-mi pare mai liberă fără verb:

O lună timpurie pe cer. Târziu, un luceafăr.

Pe contratimp. Anunț pe 25 pentru 26. La ora lansării sunt la nisipuriledeaur. Pe locul meu va veni un graur. Succes, și aveți grijă de ti-țoiu și atelierul lui.

de Buna-Vestire traiesc din raza vestitoare mult soare si bucurie
viata este un foc si-o cascada din care si orbul meu a inceput sa vada

in urma cuvintelor
conturul intruparii
marea țărmul zarea
povestea nemarginită

“în anul acela am început să tăcem pe deasupra noastră…
frumoși inorogi în chip de nori peste ape

îngerul a strigat și adevărul a devenit un cântec despre maidanele copilăriei
peste ape s-a ridicat o ceață lăptoasă aproape omenească asculta cântecul și dansa ușurel

peștii se legănau și ei bărcile pescarilor s-au dezlegat de la maluri atunci și au rămas părăsite

prietenii au ridicat o statuie după chipul și asemănarea noastră
a trecut o zi cât o iarnă într-o ceață aproape omenească”

aici acum acolo dincolo azi
cinci puncte cardinale
intr-o harta sentimentala
sub bolta diminetii de primavara

“în buzunar începe drumul spre pădurea de tei

mă prind de un colț de parfum
îmi fac un nod în încheieturi
îmi va aminti zile și nopți
de nopți și zile și luni și ani
când pașii se legau cu măsură

șanțul plin de duhorile vremii
într-o singură noapte
a pavat punctele cardinale”

asta seara
am urcat pana la jumatatea scarii
apoi am coborat iar la dig
la capatul digului
umbre cu aripi

si-n toate se arata un chip dintr-un senin
in care se aduna dulceata din pelin
si-n nevointa scarii trei bucurii se strang
hranind mereu iubirea cu fericiri ce plang

parea ca se intinde povestea-n mine iar
ca lumea-i o minune in care toate-s dar
si ca-ntr-o clipa vie e flacara si-i cant
si-n valurile vietii de vrei gasesti pamant

si-n noile intinderi din clipa ce-a trecut
gasesti trepte de scara cu noul inceput
si-n fericirea noua se tine intr-un punct
intregul loc de sprijin in care toate sunt

mai zic un pic de tarmul ce-i inca-n promoroaca
mai las sa cante Tympul cocorilor ce pleaca
si trec prin jugulara tangente la-nvelis
si nimeresc cararea ce-i plina cu pietris

iau loc de multumire chiar scara-n care azi
pe treptele mirarii tin vraja-n care arzi
.....................................
Credinta-Nadejdea-Dragostea

\"ei stau la masă
e balul marțișorului la spitalul de psihiatrie
au țeste cu bube și priviri de vită
nu e nici îndoială
nici răcoare
un bărbat știrb recită ceva

holul miroase a cauciuc
cadrele medicale invită nebunii la dans
te uiți în ochii lor și ți se pare că poți trece în altă cameră
o femeie care miroase a morcov te invită la dans
asistenta îți spune nu-ți fie frică e inofensivă
ce mama dracului e doar balul anual de mărțișor


dacă ai ști ce te doare ar fi mai simplu
dacă femeia cu care dansezi ar fi lucidă i-ai băga mîna sub fustă
prin ochii ei treci în altă cameră
cadrele medicale zîmbesc nebunii se prind în horă
perdeaua de la fereastră se umflă ca un înecat\"


tăieturile-n umbre
ascunse sub tiv

dupa cum vezi
la intersectia lui
acum si atunci
este acelasi 7
de care-ti spuneam
cand ti-am vorbit despre
casa de la numarul 17
de pe stradela vantului

sigur
chestionarul era o provocare
restul e o poveste compusa din intamplari

intamplarile tale
la sapte fuse orare
de intamplarile mele

\"iar acum când parcă visul se lungea în viața mea
am găsit că ușa plajei e în mine nu-i în ea
plaja am găsit-o goală pustiită de nimicuri
numai ea la piramidă era fata cu chibrituri\"

Maria, tu știi mai bine ca mine
ce-am răspuns eu în Atunci
din Acum ți-aș spune câteva
1. dragoste; 2. minciuna; 3. scrisul...
7. Yourcenar... important este ca bila aceea
a lăsat urme pe scară, pe cărarea coborâtoare spre mare
a întâlnit atâta lume si atâția copaci.
îți las ție bucuria de-a compara răspunsurile
mulțumindu-ți că ai făcut școala aceea de vară
(culegătoarele de scoci).

George,

Cel mai important lucru in rostogolirea bilei
este punctul de sprijin cu care i-am dat drumul pe scara.
Pe unde umbla ea ce intalniri are si altele tin de cheia muzicala
si de interpretare. Impresia intrarii in labirint este precum in poezia aceea cu grilajul care se inchide in urma singura sansa ramanandu-ti iesirea prin miracolul lui Alpheu.


Azi va iau cu mine spre Ioan Casian. E un labirint acolo la Gurile Dobrogei
ca-n gradina casei cu iedera. Pormit: curand dau drumul povestii. Mai e un pic.

ție îți răspund în versul
rătăcit prin Infinit
unde floarea de cicoare
e-n albastru nesfârșit
ca o mare fără valuri
fără vânt și fără hulă
ca un cântec de culoare
cu lăuta arsă-humă

e o doină chiar din titlu
unde am schimbat un deal
cu un vis ce lasă țărmul
ca să-l prindă pe Dedal
să nu-și frângă zbor de valu-i
ymposibil de atins
și cărările pierdute
să le prindă-n necuprins

și-ar mai fi dar vine-o bilă
pe un plan complex și fin
dintr-un punct de invizibil
de pe dealul cu pelin

chiar acum
marea amiază
.................
..................
.................
.................
................
las nescris un portativ

o cheie ar fi cărarea pierdută. fiind mai multe uși, ca-n strigarea: ușile, ușile, cu înțelepciune să luăm aminte! așa și la mine, unde apare o ușă dublă
cu mai multe chei.

acum ca ti-ai incins cureaua lasand in urma pasi pierduti
un cant se naste sub cortina acoperind si orbi si muti
cu invelisul din cantarea pe care-o canta-n Infinit
doar cel ce are-n el durerea un tarm si-o mare de iubit


lasam detalii in poveste si trecem iar in pasi desculti
pe scara-n care doar iluzii faceau albastre umbre-munti
lasam si tarmu-n care valul batea ritmat aceeasi clipa
si-n amagirile suave mai punem gandului aripa

acum ca maine-i sarbatoare si-i sfanta zi de todorut
la carul tau mai pun o roata a cincea roata la carut

(PS): bucurii pentru cei ce stiu. prietenii stiu de ce. sper ca stie si cel nenumit si revenit. ca bila se rostogoleste pe scara fara sfarsit...

de când am scris
spiridușul acela a mai scos ceva de pe manecă
și m-a scos vinovat de deschiderea ferestrei
cât și de închiderea cercului