Ioan-Mircea Popovici

Bia,

Observațiile tale-s rotunjiri și accente-n portativul poveștii, în care motivul princilal ține brațele (Y)-ului Vocație și Invocație-n sprijinul crengii de măslin sălbatec.

\"la castelul în care m-am trezit
marele paj
într-un garaj
lucra taximetrist un pitic
care înainte de-a ajunge aici
fusese nostrom
pe Neptun\"

Automobilul acela galben
cu care cei patru au ajuns la tine
au plecat din acest garaj
în ecoul târziului
vin și celelalte
curând

“În Riva sunt două străzi principale. Restul ganguri.
Via Nino Bixio e strada pe care merg spre muncă atunci când e prea cald la marginea mării, strada pe care mă plimb când mă sufocă nervozitatea, strada de unde cumpăr verdețuri și carne, pe care intru cu bicicleta să ajung mai repede acasă.”

a fi sau a nu fi
e cunoscuta dilemă
din care ieșim,
ca dintr-un labirint,
după întâlnirea cu minotaurul


Fragmentul ales nu este doar începutul unui eseu poetic. Daca facem o zoomare, cu tehnica arcadelor pontice, a conexiunilor tuturor trăirilor, ne trezim într-o lume, pe cât de reală, pe atât de imaginară. Aproape fractalic complexă de imaginară. De aici, să lăsăm bila albastră să se rostogolească singură-n conținut. E bine să umblăm în pas desculț, să nu strivim, cu bocancii, visul.

De aici, reintră-n cele ale tale și spune-mi ce vezi. Povestește-i pictorului de la adresa aceea cu rezonanțe verzi și nu uita tentația labirintului, a zborului, libere-n vocația ta. Vorba Părintelui Isihie: așa să ne ajute Dumnezeu.

\"O friptură de curcubeu. Atât -
Și pare să meargă. Nu e ușor
Să mergi contra entropiei, dar merită toți banii.
Ca și cum aș lua un lac,
L-aș răsturna
Și ar ieși: un munte albastru.\"



stiam batrane
ca vei rasari de undeva
din necunoscutul de sub gluga
te vei arata intr-un chip nou
semanand cu labis
in lasitatile lui cu cerbi
cu celcarezice
in ale chipului tau adevarat

toti v-ati catarat
ca iedera
pe copacul celui plecat
si l-ati mai ucis o data

si tu si dragos si dan
precum cocalarii cu 4X4
la benzinaria lui bendac

te las sa ghicesti
cine-i m
si zic

bravo
imediat dupa strofa
cu observatia rautacioasa
cerbii se misca liberi
moartea v-a pus coarne
celorcare
tuturor

\"am încetat să mai cred
că norii pot ține oameni\"

eram la un pas
sa ajung insotit
de umbra din subterana
m-a oprit, insa, un strigat
ecoul tau
ca un vant in panzele albe

\"am ajuns să știu fără drum și aproape fără nicio urmare
duminică mai las câte-un buchet de flori și-atât

ce fată frumoasă am fost, cum umblam tremurând
stingând luminile pe holul cu molii
cineva ar fi pus o lumânare în geam, eu lăsam
o mână de zmeură și-atât

e-o iarbă pe care o iei pe haine și-o porți
sau faci niște geamuri înalte și-o barcă
mai ai ceva de făcut și norii se schimbă
se schimbă întruna\"

da
se schimba
se schimba intruna lumina
uneori, precum candela
alteori
ca steaua lui siri(i)on

de sub caciula sfantului spiridon
apas pe-un buton
si tac


\"doar pipăi oasele mici ale Lisei
cum aș căuta un loc
de atârnat căsuțe colorate

nimeni nu se uită în ce se frâng mâinile
sorțul miroase a fructe și-a fagure
nu știu de ce-mi pare rău
când eram mici prindeam păsări sub găleata cu smalț
zburau oricum pe lângă mână\"

aici
la farul albastru
doar norii mai amintesc de cei plecati
.......................................
n-am apucat sa-l invat magia cu pastravii

poate că-n cele din urmă
se simte ceva

incep comentariul acesta cu un motto de amphiteatru \"se bate apa-n piua prin cuvinte,/la fapte insa, n-aveti calareti\"

Dau o fila, cu multi ani in urma, si zic: Partea aceasta, Batrane, cand ti-am povestit-o, ai spus ca-i exagerare. Uite ca azi, la curs, nu-si aducea nimeni aminte de Tunelul si nici de Inainte de tacere. Ce sa vorbim despre celelalte, sau de discutiile tale cu Borges. Im prima noastra intalnire-mi spuneai: priveste aici si spune-mi ce vezi.

http://community.webshots.com/photo/fullsize/2393111500105192892gRzRzK

La prima noastra intalnire, te-am intrebat si-ai raspuns: \"In final a murit ca un caine; l-a gasit gradinarul intr-o zi, asezat pe un pat, cu un pantof in mana. Nu vom sti niciodata spre ce zari o pornea in aceasta ultima zi de singuratate\"

M-ai rugat sa nu-i spunem numele, pana nu pleci tu undeva, de unde-o sa-mi spui daca da sau nu. Am ras amandoi, am inchinat din rezerva \"cafenelei\" si-am golit deodata paharul. Necunoscut de la masa noastra, cu o umbrela si-o stela, si-a cerut scuze ca n-a cerut voie, dar n-a gasit alte scaune mai libere ca cele de langa noi. Parea ca vrea sa-i cumparam tacerea cu \"o tarie\". Ca sa fie mai credibil, a deschis umbrela, si ne-a aratat ce mult am deteriorat noi taina acelei umbrele si cum au ratacit, in tentatia labirintului, ei. S-a ridicat brusc si-n momentul in care usa se trantea-n nasdul nostru a spus: pe constinta voastra stau rastignirea si George Vasilievici. Tu, aproape orb, eu aproape surd, n-am inteles ce-a spus.

Te-ai ridicat sa mergi dupa El. Te-am linistit cu o replica de azi:
\"se bate apa-n piua prin cuvinte,
la fapte insa, n-aveti calareti\"

trec peste suferinte
uit toate minunile
si ma opresc aici
unde-ai vrut tu

cautati si interpretati portativul
cuvintele tale au ramas la mine
cantecul este-n interior

\"Să inchinăm pentru tot ceea ce se pierde și se regăsește:
libertatea, legăturile, bucuria și mângâierea neștiută
care ne duce la propria căutare prin lume (Inainte de tacere, p185)
......................................
Numai cine va fi capabil să incarneze utopia
va fi apt pentru bătălia decisivă,
aceea de a recupera partea de umanitate
pe care am pierdut-o\"

și uite așa
cărarea pierdută-i
îmbrăcată-n jumătătile inegale
cărarea și umanitatea
pe care le-am pierdut

ploua cu dragoste aici

\"ce bine că ești
dimineața asta se îmbracă cu hainele tale
își tunde părul/ înnădește firele – plasă spre cer

o să prelungesc poemul ăsta până la tine
ca și cum aș apăsa un buton în slow motion
ce bine că ești
acum mai mult ca niciodată
*
vei găsi odată un foc în palma ta
va curge se va intersecta cu dunga vieții
cu el o să topești distanțele astea care numără pași

poate că nu suntem pentru lumea de aici
nopțile ne plouă iubirea pe coastă
și muzica se lungește pe toată distanța asta\"

Alex și Otilia,
mulțumesc pentru urmele Trecerii voastre.

Trecere de Isihie, pas desculț prin Infinit
doar prin Taina Învierii dai de visul implinit
și o clipa de Lumină se întinde cât un an
într-un port al veșniciei.

Vă urez o Săptămână Luminată
cu familia voastră și cu prietenii, împăcați cu toată lumea.
Mărturisesc și eu: Adevărat a Înviat!

Aceleași mulțumiri și urări celorlalți.

\"pentru că totul ține de sânge, criss
el leagă și dezleagă
pe vremuri îl găseai în juliturile din genunchi
azi pe toate drumurile dintre noi\"

din radacini
din urmele cuielor
din cuvintele tale
sange

\"e inutil să transformi povești
copiilor le e frică de lupi oricum
adulților de iubire
bătrânilor de timp
poeților de stratul acesta gros de viață\"

in Saptamana Patimilor
fiecare clipa-i insemnata cu sange
copilul mai plange-n tacere

\"în pânze albe\"
las multumirile impletite-n coronita de salcie
ca toate cele bune si de folos sufletelor
sa fie samanta de dragoste
cu bucurie
pe noi insine
si unii pe altii
si toata viata noastra
sa o tinem
cu semnele prieteniei
si iubirea Mariei


exista un tarm
unde lumina-si are bucuria

pentru pacea de sus
si mantuirea sufletelor noastre
sarbatoarea intrarii-n cetate

\"o victorie fara efort
e un triumf fara glorie\"

pe sub fereastra mea
trece acum
Dragostea
azi mi-a intins un pahar
intreband
ce-i aici
elixirul vietii
am spus
stiind ca de fapt
este elixirul Dragostei

apoi mi-a intins un fir de trandafir
cu radacinile-n umbre albastre
si mi-a zambit
intr-o lacrima
suspendata
de povestea aceea
in care o pisicuta-si plimba puii nevazatori
sub portativ...............
...................................................
............................................................
undeva-candva
dintr-un ecou
fara inceput si fara sfarsit
am vazut clar
desprinzandu-se dintr-o ceata de calareti
coborand dinspre padurea...

las sarbatorii
sa priveasca-n oglinda cu taine
din \"gradina inorogului alb\"
si sa marturiseasca ei
atat cat pot ei
sa marturi
seas
ka

viitorul incepe azi
cu numele tarmului
Tympul care creste
creste creste
in iedera
verde
acoperitaorea zidului alb
dincolo de ce este si ce nu este
in ymp:osibila cantare
a ascultarii ceresti
sa fie-n buna
cautare
plina de har
samanta darului
peninsulei nascuta
din tarmul si insula din vecinatate

doar cel ce crede
vede si se pazeste
cu harul Tau
pomenit

bat clopotele a sarbatoare
imparatia si puterea si slava
intreit Infinitului sa-ti fie tie
..........................
.................................
inceputul portativului

\"bila vie albastră
în pânze albe\"

cu jarul poetic si primavaratec zice
din toate-n viata
cate un (s)pic

hai sa ne amintim de U
si in ecoul acela de U...U...UUUUU
gasesti salutarile amicilor nostri comuni
din livada cu o mie de pruni
cu saptesprezece visini
si-un cires
dintr-o incercuire miraculoasa
cu lume ultra-frumoasa
si generoasa
si mai pune si tu
asa cum ti-ai dori
si eu spun celebru-mi: sa fie!
si toate cele bune si de folos
se vor inmulti cu o mie
si inca o mie
si-n cele din urma
cu 777
cu ecouri de soapte
dintr-o carte ilustrata
in care se vede totul dintr-o data
de jos pana sus
unde stapaneste
cel indelung rabdator
cu un singur izvor
din rodador invelit
cu axele radicale ale tuturor cercurilor de apa

Eugenia,

sper ca nu te-ai inselat cu semnul tau. Stii ca eu iau semnele in serios si ca ele ma iau in serios pe mine. Cand imi iese o integrala in cale, eu iau cateva note de pe portativ, le arunc in aer si vantul le duce-n cantecul tarmului.

Croitoresei mele-i spun ca-n masurile ei gaseste si cantecul intamplarilor masura. Ea stie sa \"coboare pe pajiștea invizibilă,
fiindcă a fost prima care n-a văzut-o\". Ea stie sa tiveasca jumatatile de Infinit incat sa nu se ghiceasca tivul si motivul. Si multe altele le stie ea despre \"marea galbena\", despre zbor, nu departe de rodador.

Lui Geroge-i spun, precum iar spune amicul Zelkanu, (cel zelos, ca un NU,
cu vocatia ymposibilului lasata-n semnul magic al tridentului, care impaca miraculos da si nu in logica lui Trei) ca inorogul alb este acolo unde-a fost intotdeuna, ca toate treptele scarii duble sunt cu titlu si subtitlu si sa aiba grija de farmecele primaverii, ca astea-s precum nereidele. In prima treapta din scara fara nume gasesti ceea ce tu credeai ca a dosparut. Mai mult, o minune face ca personala aceasta sa interesecteze \"evenimentul acela...\" pe care nu-l numesc, ca-i usor de gasit. Si inca ceva. Eu ce scriu, e precum urma lui Andante pe trupul maslinului, nu se sterge niciodata.

\"acolo
între copacii metaforici
din gradina inorogului alb\"

sunt cateva taceri c
are ma insotesc sub portativ
le-am identificat ziua aparitiei
intr-un septembrie trecut

Daca tot sunt aici, la oglinda tainelor, fac corectura sloterista. Spunea cineva ca lui George (Poetul), cand era copil, i-a murit tatal. Eroare grava, pe langa multele greseli facute acestui Prieten.

Așa s-a scris istoria post-decembristă, condamnarea comunismului fiind o farsă a securității, într-o democrație atât de originală de-a devenit antinațională, cu tente de genocid, un \"rai al lichelelor\" si multe altele pe care le las pe portativ, într-un tiv... așa grăit-a amicul meu, jucându-se-n punctele singulare, undeva la \"andante\", pe Mircea cel Batrân...

\"Vrând să facem o cercetare sumară în apartament, susnumitul a spus că așa ceva nu este posibil decât cu un mandat motivat și semnat de un procuror\"

iar când toate par că-s spuse
și nimicul prinse rost
se trezi epigramistul
că s-a dus
când nici n-a fost

mă bucur să las semn
în una din cele 1001 de nopți
nici prima
nici ultima
deși cheile poveștii
sunt în ultima noapte


\"așteptarea aceea care se naște între
noptieră și scrin
când lumina abia te mai
leagă de lucruri

singurătatea e pătura care mă ține departe de
moarte
curând o să intru într-o poveste
minunată/ e ultima din cele 1001 de
nopți\"

George
din treptele nevăzute ale cascadei
te-ai oprit într-o grădina suspendată
aranjată-n oglinzile dulapului cu 5 usi

\"arcadele pontice au făcut ramuri
exoticul a deschis prima floare
în vârf respirația pânzei

iau semnele-n serios
cuvintele-au cristalizat clipa-n acum

constantele-au gravat semnul mirării-n oglindă\"

Alexandru
te-ai oprit in coltul incoltit
din care-ti scriu acum
multumiri cu semnul de intalnire


oprisem lânga Bunica
caisul de la intrare era tuns
si mă gândeam că George avea de gând
să tundă caisul
că-i furau niște vecini caisele
și ea se necăjea

sambăta la 11 ne vom întâlni
acolo
între tăcuții noștri

\"arcadele pontice au făcut ramuri
exoticul a deschis prima floare\"
poate
după ultima floare
e vremea pragului

nu te pripi cu pierdutul
trenul in care n-ai urcat
nu era trenul tau
intotdeauna exista sansa vagonului
lasat intre linii
sau cel de la stână

\"cufărul roșu nu are comori nu are ispite nu are amintiri\"

toate le are cufarul rosu
doar ca se vad mai bine noaptea

\"ambrozia mea din litere coapte în soare\"

sigur ca daca spun madame padurice
pregatesc o matrice
de cautare pe internet
pentru culegatoarele de scoici

duhul iesit din sticla
dupa ce statuse-n asteptare
cu codurile in, mr, lc, mt pentru (Ioan. Marcu, Luca, Matei)
linistesc trimiterea la in (1,1) din urma matricii
cauti si vezi ca-i vorba de inceputul inceputului
iar mr (8, 34) e o trimitere naturala spre lc (6, 31)
curand va fi si chemarea
veniti sa luati lumina
nu va temeti
bucurati-va

\"camionul s-a înțepenit în nisip cum dracului credeți că mai plecăm de aici
pe ceața asta printre peștii aruncați de maree
nu e corect să ne plictisim...\"

n-ar trebui sa vin
cu alt motiv
mai bun decat asta
azi
cineva implineste douazeci de ani

\"ceața se întinde spre coastă cât vezi cu ochii
apoi coboară în vălătuci mari pe plajă
ea trage un cufăr printre peștii aruncați de maree
pe un colț de canapea el așteaptă cu mâinile pe genunchi\"

\"Nu s-ar zice dar intru-n săptămâna mare
vremea pe-afară și-a tot zbârlit stropii cei reci
martie-i luna-n care-o ducem la culcare
pe iarnă dormire-ar somnul prin nămeți de veci

Începusem într-un mai jurnalul fragmentar
zile din el se făcură foi...\"

de aici ai trecut pe asteniile de primavara
ai uitat ca-n spirala melcului ai pasul de aur
de aceea zic:


Vezi Bătrâne
nu risipi promisiuni
vin sarbatorile mari
si ramai in cuvinte promise pe vise

pana de Buna-vestire
zoomează un pic pe cele ce dor acolo-n izvor
pune de jur imprejur \"pietrele annei\"
si fa sa cante-n lumină
viața-n ce-ai vrea sa fie
altfel se va pune pe creier
ceata portocolie

\"un poem dedicat profesorului meu Marin Mincu, stins pe data de 4 decembrie 2009, înainte de catastofala alegere la Cotroceni a celui pe care nu-l voia el, și despre al cărui sistem piramidal-oligarhic spunea cu două săptămâni înainte de-a muri că va duce țara de râpă. De aceea am vrut să fiu apocaliptic nouăzecist sau postapocaliptic douămiizecist (nu douămiist) prin acest poem, scris într-un alt zbuciumat decembrie, pe când se auzise că vor ieși mămicile în stradă că li se lua dreptul de-a sta după nașterea copilului doi ani acasă, iar legea învățământului lui Funeriu căpăta undă verde în ciuda unei munci de îndreptare a ei lungă de opt-nouă luni, peste care cineva, cel mai de sus, n-a știut decât să tragă apa și să-l acuze pe Andrei Marga de instigări anarhiste.\"