Ioan-Mircea Popovici

s-au adunat zilele-n album

fugite din calendar
s-au adunat într-un Acum
când digurile vechi
de Atunci
stau bine acoperite
sub iedera plecată
din casa cu iederă




"mi-e frică de moartea lucrurilor frumoase
de aceea te păstrez
în cutia pe care nimeni nu știe cum s-o desfacă
o fac doar eu când digurile se rup"

"acum a plecat departe
liniștea s-a așternut"
poți atunci să spui cum cântâ
în oglindă pruncul mut

și mai zurbagiu, destinul
vine el și cu seninul
când s-o îndulci pelinul

"tăietura-n dosul ușii
doare-acum
mă perpelește"
vine ea și cicatricea
dacă pui acum de-un pește

toate vin să fie bine
dacă nu azi
atunci mâine
ce zici?

să fie!

Nu degeaba ai bătut atâta drum până aici.
Adevărul și Dreptatea, înainte de toate.

"Scânteia, pe care n-o mai poți duce cu vorba,
vine când nu te-aștepți.
Și iată: focu-i pregătit!"

"...privim noi
dragostea noastră
ca o bombă comună, cu fața umană.
...scrijelind sori,
a trecut îngerul, în mai multe culori...
Ne vom răstigni unul pe altul, în paturi de stele,
pe planete de dor
vom locui ani în șir..."

când este să fie, este

Suferința acestei iubiri te va scoate la liman. Când? Când se vor șterge toate regretele și vei accepta că altfel nu se putea.

"Nu poți uita, dacă nu simți ceva. Ce să uit?
E ca și cum s-a stricat ceva esențial în mine. Ca și cum am pierdut un organ vital, ce anume te face să simți, cînd simți? Memoria sau sufletul? Pe care dintre ele le-am pierdut?
Mă consolez cu ideea că am fost pe fugă, constrînsă de timp, că mă voi întoarce curând și de dimi până seara voi umbla pe străzi și pe dealuri...

Unde e patima mea pentru a spune ce văd și ce simt, unde e tremuriciul, emoția, sentimentul de acasă atunci când calci pe pămînt natal?"

Vorba aceea: Sub semnul acesta vei învinge!

Așa-i cum spui. "Până ce gândul" este mai armonic decât "până când gândul". Numai că-n ale mele strune, spatiul poetic armonizează-n Tymp, evitând raportarea la "situație". Îți aduci aminte vechea noastră urare:

Mulțumiri, sănătate, bucurie și o mie de iubiri. În acord funcțional, "Lui Pașadia îi place poezia"... Vine un val, se sparge de mal, stropii sărați umezesc buzele marinarului... Vorba aceea: toate se leagă...

Oricâtă indiferență, oricâtă întunecime, oricâtă tăcere ți-au pus împrejur unii și alții, sub Semnul lui Ovidiu, pun, de sămânță, strigarea:


"Doamne, Doamne, caută din cer și vezi,
și cercetează Lumea aceasta
pe care a făcut-o dreapta Ta
și o desăvârșește pe ea"

Tot sub acest Semn - Strigare, un Semnal:

"Peste memoria lui George Pavel Vuza s-a asternut, în ultimele decenii, O LINISTE APROAPE SUSPECTA!

Și nimeni n-a făcut încă nimic pentru ca acest adevăr să devină fals..."

În sfârțit, Poetul se ține de cuvânt
dă drumul la cuvântare
la cântare
și la culoare

vorba amicului de la Marea cea Mare
povestea-i Poveste
vestea e Veste
mintea minte
și inima simte

Vânt la pupa
și toate urările marinărești
fă lumea să iubească
să fie mai bună
mai generoasă
și-n inimă
măcar de-o rază
care-ți intră-n privire
și se atinge
de coarda subțire

"Până la miez, mai este vreme să spun ce vrut-a Albăstruiul,
iar pân’ la capăt mult mai este, n-am cum să bat, de-aceea, cuiul
pe-acest perete cam himeric, scăldat în apele albastre,
ca să agăț harta minunii, croită de simțiri sihastre,
care-au lovit în piatră seacă, pân-a țâșnit, din ea, izvorul
la care ne oprim cu toții, când ne cuprinde setea, dorul. "

noi ne-am mai auzit
și ne-am mai vorbit


se aude-n ecou vorba ta spusă atunci
la fântâna romană, dintre mare și lunci
ecoul ei se lovește mereu de inima lor
ale celor care, ca și tine, iubesc marea și mai vor
măcar așa, din când în când, de undeva, cineva
să vibreze-a visare și-a nostalgie și-a cândva
ca și când atunci este deunăzi, precum un ieri
și, de ce nu, acum un ceas rămas să-l ceri
să-l așezi la vedere-n ușa de sus a dulapului
cu 5 uși deschise spre pretutindeni gândului
la care inima-n ecoul dintâi
spune și ea
ceva șoptit
despre a fi
și-a iubi
sau poate spune așa
într-o piesă de teatru
precum dejunul pe iarbă

repet începutul
pentru că acesta-i adevărul
noi ne-am mai auzit
și ne-am mai vorbit

iubirile Poetului, ca frunzele pomului
unele țin mai mult
altele mai putin
vara-i pe sfârșite
toamna-i aproape
florile veri-s acum în căpița de fân

frunzele dudului și ale nucului au rămas verzi
castanul e de acum ruginiu

teiul încărunțește-n galben
văntul de august
îi fură câte o frunză
și-o duce la mare


“se aude năprasnic vântul pe coastă
pietrele lucesc de-atâtea valuri care vin zilnic să le lovească
iar femeia albă umblă desculță în fiecare dimineață
să adune alge și scoici
pescarul o privește din barca veche
uneori pescarul desface scrisori dintr-o desagă cusută de mână
le citește senin…”

între Ursa Mare și Ursa Mică
o stea cât Soarele
acoperit ieri de lună
cu o cunună
început de poem
strâns într-un ghem
în care...

Crește-n inimă cântarea
necuprinsă precum marea
și rodim recunoștință
pentru liniștea-n credință

“Fiul meu, iubit mă cheamă
Azi la Sine-n cerul sfânt.
Vă las binecuvântare
Și mă-nalț de pe pământ.
Sus în cer se întocmește
Sărbătoare-n jurul meu,
Și cu cinste mă primește
Fiul meu și Dumnezeu.”

Pe insula cu stuf de lângă Năvodari
livada mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului,
anul acesta, a intrat pe rod într-un mod miraculos...


Cu răbdare și cu îngăduință
toate dupa străduință
și credință...

stau să-mi aduc aminte
rând pe rând
câte un gând
cu stele câzătoare
cum este noaptea de azi
și cum a fost noaptea
din zilele trecute
cu eclipsa de luna
la mare

"Vine un timp cînd drumul curge tot în zare,
o vreme cînd nunta aceea este casă de piatră,
unde cerul se unește cu pămîntul.

Iar eu îmi amintesc de Nausicaa și Calypso,
și de toate fecioarele și nimfele fără noroc."

Nereidele si Perseidele
stau la un loc
cu cheile muzicale colorând
jumătățile inegale
de pe-o cărare
care taie insula mea
din vecinătatea țărmului
în lanuri de secară
de rapiță
de floarea soarelui
din jurul cetății

un prieten se grăbise
să plece-n veșnicie
lăsându-mi în îngrijire
toată agonisirea lui
o barcă
o baracă
și-un vagon cu manuscrise

în toate există un început
se simte-o mișcare
la mare

ocazie rară
să vină cormoranii
pescarușii și marinarii
amatorii de carte
la mare

s-au specializat oamenii
să risipească
ocazii și comori
de o mie și una de ori
la mare

călărim radicalul
să nu ne prindă sub el calul
să ne plescnească tâmpa
cu o copită
la mare

pe lângă colecția lui Isihie
la Frăsinei am primit o pălărie cu flori
cu rugăciuni și cu fiori

la întoarcere am luat-o pe lângă
la râul Cheia
am întâlnit căutătorii de aur

din trei trepte
un dublu portret
fără cuvinte în plus

“tu fluturi în vânt păpădii și-n mizeria albă
alergi - cal scăpat din obor
dincolo de pod se țipă
din plămâni ies pe rând toate cântecele păsărilor
fugite din colivii”

“nu știi niciodată când îți trebuie un zâmbet
îl strivești de nasul unui copil blond la colțul străzii
sau îl lipești pe genele vreunei femei tinere
ce te privește pe furiș
mereu ți-au plăcut femeile tinere
subțiri - trestii pe mal
înalte, pe tocuri ascuțite împungând asfaltul cu patimă”

“de când tata a învățat să se nască
mi se pare că orice e posibil
el mișcă și acum din degete
mi-a spus că nu trebuie să mă tem
mereu mi-a spus tata că frica este motiv de păcat
în fața lui Dumnezeu suntem cu mâinile goale
numai El scutură bogăția
doar tu nu o vezi”

de nicăieri
Pleiadele nu se văd mai bine
decât de la Frăsinei

nici de pe dig
și nici de pe vapor
stelele nu-s atât de orbitoare
ca cele de pe dealurile
dintre Muiereasca
și Frăsinei

Dacă te grăbești și de Sfântul Ilie treci pe la Lampa Japoneză, te vei întâlni cu familia de lebede. Am îngrijit familia aceasta de păsări de pe vremea când începuseră să pregătească un cuib între trestiile lacului cu țestoase și rațe.
Pe cât de gălăgioase sunt rațele pe atât sunt de blânde și de liniștite lebedele.

Miracolul este în desfășurare
intră și tu în ștafeta cu două focare
ținând suma distanțelor constantă
găsești elipsa oglinzii ovale

colac peste pupăză
la fântâna cu cumpănă
s-au furat
și găleata și lanțul
se spune că
au trecut pe acolo niște vandali

urâtul și frumosul
binele și răul
lumina și întunericul
trăiesc împreună
despărțite de-un crepuscul
și-un răsărit
în armonie

cu un pic de noroc
te întâlnești cu
Petrică și Îngerul

în poeme dintr-un cântec
lunecase-ntr-o lumină
de sub lună

"S-au dus și ai mei, dăduță
și sunt singur
eu cu mine
eu – sub flori crescând în sânge
din atâtea luni stinghere ce-au fost luni
cum ești tu, dadă"

Uite așa se nasc faptele bune, din idei bune, duse până la capăt. Oamenii de ispravă nu-s pe toate drumurile. De aceea, cu cei care știu sa viseze frumos și să transpună visul în fapte, se cuvine să le fim aproape. Mulțumesc Doamnei Maria din Montreal, cea care-a știut întotdeauna să prețuiască "motivul, tivul și portativul" că și-a început Jurnalul de București ca o prelungire-a Voiajului. Acum se pot deschide mai multe usi. Conul pozitiv are interiorul nevid! Ne ținem de școlile de vară, încurajăm echipajele și le urăm, marinărește: Vânt la pupa! De la "Albinarul din Tichilești" până la "Ștefan Câlția din București" există o mie și una de integrale curbilinii care nu depind de drum...

Deschide aici:

“Ștefan Câlția povestește despre păstrarea tradițiilor arhitecturale țărănești”

Și aici:

"Piramidele misterioase de la Șona"

"Nu mi-am propus să înșir toate curentele literare care au fost cu doza lor de opiu în epocile respective, dar în loc să-l ridice din neînțelegere pe bietul cititor, cu toată bogăția elementelor literare, hermeneutica sentimentală sau a frazei articulate pe emoția momentelor din aventura umană, l-au aruncat în adâncimea iluziei că este o victimă existențială."

Merită să căutați cartea: "Corectitudinea politica, o ideologie neomarxista" (Marxismul Cultural - Noua Utopie). Cu o prefață de Dan Puric și o posfață de Sorin Lavric, cartea este în rezonanță perfectă cu autorul "Angoaselor bine vândute".

Acord perfect cu: "adevăratul rost existențial: dialogul cu Creatorul și viața trăită conform acestei conversații."

sub semnul unui diez
dintr-un crez
s-au adunat tăcerile pe portativ
lăsând semn de motiv
pentru "Da" sau "Nu"
ce mai contează

"dragoni ai supărărilor zboară deasupra iluziilor
...............................
nu știm să ascultăm de singurul Aproape
Omul tuturor oamenilor"

pe portativul mării
ca niște note săltătoare
plutesc pescărușii
păsările mării care râd
și oftează

între multele incertitudini/ o certitudine/ Poetul Radu Șuiu/ pe numele lui complet Ilie-Radu Șuiu/ a luat doar distanță/ să-și vadă toți prietenii/ deodată...

Vorba lui: Iubesc lumina pentru că-s un Ilie. "De-ai auzi luminile din mare/ Ce melodie fără seamăn cântă"...

Tuturor celor care-au lăsat stele și gânduri din inimă curată, mulțumirile întregului grup ultramarin... ceasul lui Radu s-a oprit un pic prea devreme... "când marea pare-un templu gotic/ surpat cu pescăruși cu tot"

esențial, fără nici o exagerare
nici mai mult
nici mai puțin


"și nu uita prietene
că apa în care-și răcorește tâmpla poetul
e scăldătoare de îngeri...

răcorește-ți tâmpla în apa gândului pur
cheamă-l lângă tine aproape...
într-o liniște mare
ascult-o "