Ioan-Mircea Popovici

Metaforic dau de veste că Maria mai trăieşte
Prin duhul neliniştii în necunoscut
Prin duhul prieteniei şi al iubirii celor nevoiaşi
Mergând până la iubirea de vrăjmaşi
Cu arma Cuvântului în inimile curate
Spre cinstirea şi împlinirea faptelor adevărate
În duhul păcii şi-al dragostei
Şi toate celelalte adunate-n
Comoara bucuriei întru cinste,
Corectitudine şi armonie
Dorul de acasă şi de România
I-au colorat nostalgia
În cântare şi-n dragoste de munte şi mare...

Deocamdată zic dintr-un cântec duios
Cu glasul lăsat foarte jos
Cât să-l atingă sălciile de pe malul lacului
Când în lac se oglindesc luna
Şi gemenii Algor şi Mizar
Algor cu un zar galben spre auriu
Mizar cu o trompetă cu sunet viu...

"May we all have a vision now and then
Of a world where every neighbor is a friend"

Aşa-i, frate, cum spui

"Maria Gheorghe a devenit amintire"

Doamna cu cercel de scoică

o inimă plină de înţelepciune şi pace

de dăruire şi de bună-voinţă

de înţelegere şi de dor de casă

un fel de Infinit nesfârşit

şi nedesluşit

când ajungea acasă

culegea jumătatea albastră a mării

o aşeza lângă cealaltă jumătate a cerului

verdele munţilor şi galbenul de floarea soarelui

le punea în Scoica Infinitului

jucându-se de-a Doamna cu cercel de scoică

cu doină de doică

culegea amintiri cu oameni,

cu cărţi şi cu întâmplări

visul ei,

să lanseze cărţi în editura

Plaja cu suflet...

https://en.calameo.com/read/00007733307a03a9450f4

Văzusem titlul de dimineaţă. Evident că am tresărit dar am zis să nu fiu eu primul care să las “semn de 22 decembrie”. Totuşi, deocamdată de-ar fi să iau doar această mărturie:

“aflasem despre Timișoara și simțeam că va urma ceva,
ca un trăsnet...
așa c-am ales să stau în București pe 21, în centru,
cosându-mi pe viu pieptul plesnind de revoltă,
lup flămând, eliberându-mă de frică:
cu inima vărsată pe străzi,
aveam să văd țesuți pe caldarâmul după-amiezii
primii morți
sanctificați de șenile și gloanțe.
am căpătat, în sfârșit, pentru prima oară glas,
pierzându-mi vocea apoi în sălbăticia revoltei,
scuipând din mine otrava depusă în ere geologice ale neputinței
și furia umilinței de până atunci...
apoi am obosit, descătușat...

…și uite așa
am început să înțeleg icoanele vii:
de pe stradă,
din case,
din cărți de istorie, de pe ziduri de biserici...

și-am început să iubesc Bucureștiul.”
tot ar fi motiv de înstelat...

magie cu umbrelă şi cu pălărie
să fie! am zis eu
şi toate s-au făcut
secveţial, algoritm radical
din Unu în Unu
la început

“Purta în inimă iubirea tip liceu. Semenii lui își îndesaseră în inimi, peste iubirea tip liceu, iubirea trebuie să-mi iau nevastă, iubirea tip trebuie să-mi iau casă, iubirea tip trebuie să am mașină, carieră, poftă de bere și de bătut pe burtă tovărășește...”

“Așa cum șoferii din România au început să asimileze ideea că pietonii au prioritate la trecerea de pietoni, așa ar trebui asimilată și ideea că PSD=PCR”

“Sentimentul că am fost pus pe această Lume, exact cum ai pune o jucărie sau o piesă de șah pe o tablă de joc. Ambiția de a-i strica distracția Jucătorului. De ce mi-ar cere socoteală, din moment ce nu mi-a lăsat niciun pachet de instrucțiuni?”

şi multe altele de acest fel
motiv pentru care
semnalul de stea
într-o constelaţie

Dincolo de întâmplare, bucuros de întâmpinare


Stejarul bătrân
La marginea pădurii
Stă şi visează

M-am trezit şi eu
În visul steajarului
Cu o icoană

Dinspre răsărit
În bătaia vântului
Cântecul mării

Ultima frunză
Se atinge de lună
Şi cade şi ea

Bufniţa Geo
Numără cercurile
Din tăietură

Fiecare cerc
Pe suprafaţa apei
În aşteptare

Haide că şi-a făcut apariţia şi ploaia, cea care-i apropie pe oameni. După o arşiţă prelungita de vară, iată că ploaia mult asteptată s-a îndurat de pământul secetos şi crăpat, din lipsă de apă. Toată noaptea m-au însoţit cântecul ploii şi-un vis. Cântecul acesta îl  auzi şi tu. Pe unde-or sta pescăruşii acum că nu-i mai aud deloc?

Oriunde-ai călca pe Plaja cu Suflet
Nu se poate să nu dai de-o scoică
Şi acolo unde există o scoică
În scoică există şi cântecul
Şi lătratul de câine

S-au strâns poeţii pe o terasă, la Neptun
Într-o vilă care poartă numele lui Zaharia Stancu
Lângă vila aceasa, ce altă vilă mai potrivită
Decât Vila Plopul
“Ce te legeni plopule, fără ploaie, fără vânt…”
Întâmplările poeţilor se iubeau cu Poezia
Poezia se iubea cu gândul
Gândul se iubea cu vântul
Vântul se iubea cu marea
Şi marea depăşea zarea


Au dispărut din cancelarie tablourile tale, Mircea


Stau pe-un cântec, într-o dungă, cum stăteam cu calu-n luncă
Şi-mi luam din inimă, firişoare de răcoare, răcorind între răzoare
Trei imagini iubitoare, de-ntâmplări cu munţi şi mare
Şi poveşti nemuritoare.... carte grea, în inima mea, cartea aceasta

“Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.”

“M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”

Între zările sufletului, pictură, conexiuni, întâmplări, mare, ziduri, diguri, oameni, câini, lebede şi cormorani…


Când eram de-o şchioapă
Şi încă un pic mai mare ca un pitic
Nimerisem să fiu ales paznic de afiş
Pentru circul care avea sa vină în sat

Dintr-un august de poveste
S-a îndăluit cântarea chiar când luna, luminoasă
A intrat la noi, în casă, pe fereastră
Ce să-ţi zic de ciocârlie
Că se-ntrece cu o mie
Şi amu-mi aduc aminte
Când eram băiet cuminte
Că mă scufundam adând
Busuiocul, sânzâiana
Romaniţa şi bălana
Crinul, zarea şi măcrişul
Apa blândă-n care Crişul
Îmi topeşte cânepa
Şi-mi îmbată inima

Cine oare creşte-n mine
Cântecul ce mă tot ţine
În povestea mea cu tine
Tu pe lada ta de zestre
Eu pictându-te-n decor
Cu cercel şi cu ulcior
Fata cu cercel de scoică
Doamna Ludens, marea doică…

Îţi aduc aminte-acum
Clipele ce ies în drum
Când pe Muntele Tabor
Chiar sub norul vorbitor
A plouat între cuvinte
Să luăm mai mult aminte
La şiragul de mărgele
De la Turnu Măgurele
Şi-mi cânta mândra de codru
Şi de moara cu norocu
Şi-mi zicea de prin poiană
Şi din zid cânta şi Ana

vorba aceea
“uşile, uşile
cu înţelepciune
să luăm aminte”

iar acum
de Sfânta Marie
şi de Ziua Marinei
cu sănatate şi bucurie
să fie!

“pe străzile vocilor noastre”
între arcade pontice
“memorii topite”-n medalioane
“nimfa cu 7 clepsidre”
cu “foarfeca mare de croitor”
a dat cu croiala-n pălăria ciobanului

“pastrând amintirea ca pe-o lumină aprinsă
un bob de sămânţă desprinsă din spic
încolţeşte

trei zile mă voi ocupa de celebra promoţie de mâine
Ploaia şi vântul
Pornesc corăbiile
Spre noi insule”

fumătorul de pipă
ţi-a trimis
un pescăruş din vis
pe care să-l porţi în inima ta
acolo unde cântecul dimineţii face pui

dimineaţa aceasta, de Sfântul Ilie
mă vizitează 1001 de cântece
cel mai mult revine însă unul
care începe cu versul

Diseară să nu m-aştepţi
În lumina cântului
Lângă casa visului
Zboară pescăruşi-n cercuri
Pe spirala gândului

- Să vezi tu cum se leagă toate între ele. Ţine minte ce-ţi spun. Viaţa-i făcută, nu din calcule exacte, ci din aproximări şi din intervale. Dacă n-ai bucuria de-a lăsa jocul intervalelor să-şi găsească omul şi locul potrivit nu ai cum să te bucuri de întâmpinarea: "bine ai venit!"

https://www.youtube.com/watch?v=PKnYm9WF00E
https://www.youtube.com/watch?v=ac8Hld2vZDQ

de Duminica tuturor sfinţilor
o parte din mine aleargă-n toate părţile
cealaltă parte se împarte şi ea
între iluzie şi radicalul cojugat
cu jumătate din impărăţie vie
colorată cu armonie
şi cu chipul mării
într-o pălărie

“alerg pe lângă o iluzie
și tot ce e de găsit mă negăsește
trăiesc nimicul descompus în preaplin
tăcerea mă trece drept pianină
respir nicăieriul de vară
te strig și numele se întoarce”
din nicăieri şi de pretutindeni
ca niciodată şi întotdeauna
ţinîndu-se de mână
pe-un drum de ţară
iară

rătăcind printre tablouri cu hublouri din solstitiu
cu deschideri infinite în acord de armistitiu

azi un răsărit de soare de la Farul Genovez
galaxia din spirala cu Ţânţarul Vienez
hărăzită să renască din culoare şi pictură
cu căpşuni într-o tichei şi-o uiagă de răchie

pune tu picioru-n scară şi te saltă-n şaua mea
din galop să vezi o lume cu o lună şi o stea

se aşterne blândă seara
mai pun câte o piatră pe scară
să pot urca iară
spre vară

ceva
ca o vrajă
pluteşte pe ţărmul acesta înalt
cărarea coborâtoare spre mare
a făcut ramuri
ca un arbore
cu ramurile-n mare
şi rădăcinile-n cer


sertarele de la mansardă
stradela boschetarilor romantici
piramida de pe plaja cu suflet
nunta fluturilor de la sălcii
şi marea

” ai vrut să mă vezi
ca să pui în mișcare o moară uriașă
ascunsă, nevăzută, zdrobitoare
unde grâul nădejdilor
trebuia să devină făina bucuriei.”


dintr-un norişor de vară
cântecul acesta a coborât încet
între şoaptele din inima mea


“să stai liniștită – vom avea grijă
de toate florile tale, de cuiburile rândunicilor,
de marginile lumii pe care-ai iubit-o.
vom avea grijă de toate.
și tu, ca totdeauna,
ne vei purta de grijă.”

“la moara ce se zbate-n piept
grâul inimilor înfiate de cuvinte și dureri
e măcinat fără oprire”

Cu o mie şi una de mulţumiri
Poetic şi matematic, zic:

Astăzi, de Moşii de vară, te plimbă cu vocea mea pe Plaja de la Pescărie
şi-ai să găseşti bucuria şi nostalgia care-ţi ţin în viaţă poezia
ai să vezi, mai spre seară
că nu-i bine să dai tristeţilor apă la moară

“Fericitul Augustin se hotărâse să scrie o carte despre Dumnezeu. Se plimba pe plaja mării și se gândea cum să înceapă cartea, cum s–o împartă în capitole. La un moment dat a văzut un copilaș, care săpa cu mânuțele o gropiță în nisip și l-a întrebat: ,,- Ce faci tu aici?” ,,- Sap o groapă, în care să torn toată apa mării!” A zâmbit îngăduitor. Fericitul Augustin și a zis în sine: ,,Ce naivitate! Cum să torni toată apa mării într-o asemenea gropiță?” După câțiva pași, reflectând, a constatat că, de fapt, și el seamănă cu copilul: ,,Nu cumva și eu vreau să cuprind imensitatea tainei lui Dumnezeu în biata mea minte?”

în sângele meu
matematica trăieşte
ca nicotina într-un fumător
matematicianului îi stă bine cu problemele
el are câteva date
pe care le are toată lumea
şi cu ele
intră într-un spaţiu necunoscut
în care el este exploratorul

Coborând împreună Scara Ţărmului Înalt
Ajungem la plaja Tympului lui Alexis şi-a fumătorului de pipă

din poezia verii ne rămân ele
rătăcirile de seară şi ploile de vară
cu sânzâiene, năluciri şi luciri
printre nuferi, trestii şi iubiri

acesta-i un acum
când pescărușii se opresc din zbor
și pare că surâd tuturor

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14011187/vorbire-ntre_pietre

http://www.poezie.ro/index.php/personals/14101432/Raftul_lui_Picasso

http://www.poezie.ro/index.php/personals/14010371/din_cvintetul_acesta

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14011572/s%c4%83_ajung%c4%83_la_tine

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14054866/p%C3%A2n%C4%83_c%C3%A2nd

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/13965423/de_la_cap%c4%83tul_digului

ieri eram orbul din naştere
minunea vindecării orbului a ajuns şi la mine
între scrisorile mele-am găsit
fotografii scrise
ca nişte cărţi poştale
cu scrisul tău

"şi-n toate prind a mă citi
cum sunt
şi chiar de cred
în cele prea văzute
m-agăţ setoasă
de un colţ de cer
să-mi legăn visul adormit
în pace

am obosit să scriu"

"ca o
binecuvântare"
o rază de soare
acum

"ne plictisim repede
alt joc alt freamăt
alt desen
cu alte haine alte trăsături
suntem tot noi"

"desenăm pe asfalt șotronul
căutăm o piatră cât mai netedă
o găsim repede orașul e plin
sărim în pătrate"

"altădată
imaginația era un embrion
continuăm să ne ținem de mâini
să jucăm un joc al vârstei
soarele ne radiografiază
înlăuntru copiii copiilor noștri
se țin de mână"

ne luăm de mână
aruncăm mingea spre cer
strigăm un nume

o stea cade din cer
semn de mister
peste ziua de ieri

de aici, din capul mesei
se intinde-n Infinit
toată Cana Galileii
cu minunea la sfârşit

la Pescărie
printre măslinii salbatici
bujorii de mai

la rotativa cu manuscrise
Profesorul de speranţe
desenează nişte vise

bat clopotele
la mănăstirea din stuf
flori de lucernă

locuri, chipuri şi priviri
adunate-n amintiri
în cuibul lebedelor

am pregatit şevaletul
culorile florilor
oala cu pensule
pânzele, uleiurile şi
vinul alb de tămâioasă

Cu mulţumiri şi cu
arcade de măslini sălbatici înfloriţi
să fiţi iubiţi...

Precum iedera Zidului Alb
Toate se leagă între ele
Dacă ai inspiraţia
Să le laşi în voia Domnului

Dacă tu faci totul
Ce-i mai rămâne lui Dumnezeu de făcut?!

- Uită-te la calul meu şi spune-mi ce vezi.
- Am văzut că vorbeşte şi are ochii verzi.
- Când îl vei vedea că şi zboară, are să vină pe
el o cioară. Cioara de la Timişoara. Prietenă
cu Doamna şi cu Domnişoara.
- Seminţele căzute-n deşert încolţite-n adierea de ploaie.
- Şi toate celelalte, fie ce-o fi. Apoi şi la urma urmei,
pe- o ramură de măslin înflorit gaseşti şi fluturi şi spini.
- Important este să nu ne pierdem şi să ne ţinem de cuvânt.
- Să fim de nădejde şi de ispravă...

ieri am văzut o pasăre de țărm
cât o pitulice
care l-a acceptat pe fotograf
să se apropie de ea
s-a lăsat mângâiată
apoi s-a ridicat de pe cuib
în care avea trei ouă
a dat un tur
de jur împrejur
să vadă dacă fotografu-i singur
și merită încredere
când a revenit
nu s-a mai întors la cuib
ci s-a așezat în palmele fotografului
care făcuse din palme
un cuib
în care așezase ouăle

vin gândurile
ca bâtlanii la baltă
tot ce era
și ce va fi
se adună-n acum


o barză/ într-un picior/ pe laviţa unui nor
cu o Treime din Infinit

vezi barza aceea?
aceea te-a adus pe lume
şi copilul râdea
se bucura şi credea