Poezie
Încă un pic
(Zic, nu zic)
3 min lectură·
Mediu
Clar şi fără urme de îndoială
a venit ziua unui nou început
Sorcovitorii de la dudul ciorii
au trecut pe drumul de pământ al morii
Tu, care numărai stelele
şi stăteai de vorbă cu luna şi cu norii,
te-ai făcut sâmbure de cais
care a încolţit în vis odată cu stejăreii mei
În fiecare dimineaţă
Lumea mea imginară
Mă aşteaptă în gară
Dacă nu ajung la timp
Trenul pleacă fără mine
Printr-un miracol, ieri seară
Am ajuns într-un atelier de pictură
De pe Strada Sabinelor, la numărul 9
Unde, după ce mergi pe o alee
Printre sculpturile sculptorului Nicolae Fleissig
Urci o scară exterioară de lemn
Şi la etajul întâi dai de-o uşă mare
În spatele uşii, Jumătate de Infinit mă aşteaptă
Dau de noi că azi nu-i joi
Joacă-te cu începutul numătând până la trei
Nu aşa se numără până la trei
Când zici unu, cu ce se începe
Se începe cu uuuuu,.... pe care-l ţii lung de tot
Acum că ştii, cântă-l pe Unu
Apoi pe Doi, dar când ajungi la i
Îţi aduci aminte de unitatea imaginară
Şi de gară
Începusem nişte versuri, nu le-am scris şi le-am uitat
Fum din pipa mea de graur scoate-un rotocol vărgat
Ca un portativ subţire care strânge un motiv
Pentru inima crăiasă, dând cortinei loc de tiv
Tivul, ghinda şi motivul sunt acum un glonţ pe ţeavă
Clipe vesele-s lungite ca seminţele din pleavă
Şi plevuşca-n lacul morii intră-n cârâitul ciorii
Colorând golul în care lebedele plimbă norii
Ţi-aş mai spune azi de-un cântec amânat de valul vremii
Dar mi-e gândul la ispita când se vede-n ora serii
Omul meu precum Ulysse revenit la Penelopa
Vine cu un braţ de lemne încălzind cu ele soba
Şi din toată halimaua, doar aroma de cafea
Toarce firul de poveste, cu trei crai ghidaţi de-o stea
De aici povestea-i simplă ca-n pictura de copil
Unde-un cerc este chiar luna dintr-un bâlci la ringhişpil
Se aude în arenă biciul de dresor de lei
Tobele şi o trompetă numărând până la trei
Dau intrarea colombinei cu magia de zeiţă
Zâmbet, ochi, şolduri şi braţe se transformă-n alunţă
Începusem nişte versuri, nu le-am scris şi le-am uitat
Fum din pipa mea de graur scoate-un rotocol vărgat
Omul meu precum Ulysse revenit la Penelopa
Vine cu un braţ de lemne încălzind cu ele soba
Dau de tine ca de mine
Şi din tot ce-ţi povestesc
Tu alege starea vie din motivul englezesc
Care face să existe bucuria de copil
Când în cuib revine barza
Zic, nu zic
Încă un pic
Prima filă de April
Constanţa, miercuri, 30 decembrie, 2020
021825
0
