de la capătul digului

Probabil că față în față cu marea, Crăciunul e altfel. Cu fața la munte e altfel. Cu fața la Față e, iarăși, altfel. Ioan-Mircea Popovici mă surprinde de fiecare dată cu puterea domniei sale de a face diferența dintre cărbune și diamant. Dacă primul lasă urme mai negre și rele (dar încălzește ca nimeni altul), cel de-al doilea, dacă îi ții poezia în palme și apoi o lași ușor să alunece pe podea, ori peste pereții camerei să o vezi mai bine, îți rămâne pe degete un praf fin care lucește ca nisipul plajelor întinse. Este un poet al spațiilor largi, al viziunii, și chiar dacă vin de la o altă poezie așijderi, aici \"capătul digului\" nu e capăt, ci începutul a altceva. \"Miezul cuvintelor\" nu e un aluat indistinct, ci e sălașul arborelui cosmic, mitic, înfipt în cer.

Un ochi poate să nu vadă cum Crăciunul poate sta alături de piramidă, dar ar trebui să o facă. Poate chiar bine. De ce strălucește tristețea? Păi de ce? Spune, ce vezi, acolo, la capătul digului?

\"trec sărbătorile
strălucind a tristețe
singurul om care are nevoie de mine de Crăciun
este El
poetul cu umbrelă
de la piramidă
\"

inca nu stie nimeni. puiul de lebada a murit. s-a intamplat sa curga picaturile pe geamuri pana cand cararile au facut o harta despre care-am scris azi. dar nu voi povesti. capetele integralei vor aparea aici. unul va fi puiul de lebada. celalalt capat, deschiderea \"vânt cer și apă din vârful catargului nicăieri pământ\" las prin clepsidra cuvintele tale pe plaja mea n-ai intalnit de ce-urile cu ecou de aici se vede-n gradina mea \"s-atinge cerul de tine, când anii nu-i mai vezi, nu auzi nimic, nu vezi leii ignorând limite. În spațiul copacilor e miros de tine. Și iată, orbești în lumina cetății căutând elegia a patra, a cincea, cine mai știe...\" in acest cine mai stie gasesti pe cadranul solar o harta dintr-un pergament diafan. bine este cuvantat cele ce vine intru numele Domnului.

am tot stat la marginea digului tău dar am auzit doar vântul. Tu spui că
\"în miezul cuvintelor
nu-s altceva decât arbori
ce sprijină ramuri
înfipte în cer
cu mister\"
te contrazic putin atât cât să nu supăr, pentru că abia pot ajunge cu o frunză marginea unei prăpastii. Cerul privește și râde. De unde vine misterul? Mă gândesc la cer, privind la toate și noi la el, nimic nu e mister, ci doar un gol imens.

notat așa:

în pălărie
privește
spune ce vezi....

altfel suna la citire puțin altfel