din ceva

o clipă lungită pe marginea zilei... un corn de lună...o noapte împărțită-ntr-o pară. de câte ori povestești, tac ori visez cele povestite de tine. uneori rupi un brat de manechin, lăsându-mă la un pas de leșin... în seara aceea, urcaseră la linia unu. erau fericite că au prins trenul din mers. priveau de acum pe peron. crainica gării anunțase că trenul de pe linia unu se retrage-n depou. fericite, gemenele făceau cu mâna la lume. strigam ceva spre ele, dar nu mă auzeau. una din ele a scos o bancnota de 10 lei și mi-a aruncat-o pe fereastră...

singurătatea și sălbăticia mă prind atât de bine, de parcă-s născut din aceste două gemene, cu un tată încă necunoscut, pe care-l bănuiesc însă a fi... și aici tac, să nu divulg taina, nici să nu destram haina... moștenesc parterul și mansarda... la parter, atelierul și biblioteca. la mansardă, o notă pierdută din portativ, învelită-n bătăile ceasului din turn, se ține-n semnul serii târzii...

bătrânul mi-a spus că un astfel de șah, în care mișcările sunt hotărâte de zaruri, a existat, dar că într-o anumită perioadă a fost interzis strict, întrucât s-a ajuns să se joace cu zaruri măsluite... ...am lăsat „până când\" ca o parolă minoră. unii s-au oprit la întrebare. tu ai zis: până când, ce? aici am înțeles că jocurile nu se potrivesc...

albele-și retrag nebunul lângă tura unui cal
negrele-și aruncă zvonul pe sub spuma unui val
transparente și opace sunt acum în vălmășeală
sentimentele-nserării trec de-o ușă în cabală

întreb acum: de unde clipa ce-mi ține-n curmeziș de drum? pe unde mi-ai ascuns iar pipa? de unde vin păreri de fum? un fulger brăzdează cerul...



Constanța, 17 martie, 2008