Ioan Jorz

Ascuțișul aerului, subțiat de îmbrățișarea noastră, retezând jugularele armăsarilor vineții, ai zăpezilor… Întoarse înspre noi gâtlejuri, gâlgâind a nechezat înroșit, de nuntă: - Vino și

Primăria și Consiliul Local Caransebeș Casa Municipală de Cultură „George Suru” Caransebeș ORGANIZEAZÃ CONCURS NAÞIONAL DE POEZIE „SUB SEMNUL DE TAINÃ – GEORGE SURU” Ediția a XVII-a,

Dormeai morțește, albă și nudă- clapă de pian dezmorțind sunetul. Reptile reci, mușcând o singură dată, limbile ornicului îți lingeau glezna în timp ce tu dormeai, albă și nudă. Somnul tău

Primăria și Consiliul Local Caransebeș Casa Municipală de Cultură „George Suru” Caransebeș ORGANIZEAZÃ CONCURS NAÞIONAL DE POEZIE „SUB SEMNUL DE TAINÃ – GEORGE SURU” Ediția a XIX –

Tabăra de literatură, Oravița, ediția XVI-a, 5-8 august 2008 O tabără de literatură este un compromis între ceea ce-și propun organizatorii, ceea ce vor/(și reușesc) participanții și ce dă

să ne reîntoarcem în trestiile gânditoare și papură?! cu trupuri,(cantine ale țânțarilor anofeli), despuiate de carne… arșice în care zeii vor desluși drumul de reîntoarcere în preajma ființei

Tot auzind de castraveți, Întreabă juna, ca la școală: - Acea bacterie, băieți, Se ia pe cale sexuală?

ea purta o rochie de catifea albastră (ca în cântecul lui bobby winton) el nu știa dacă sunetul blues sau  culoarea vibratto lumina noaptea necazului său ea era femeia cu care începeau toate cu

tu îmi vinzi abureli cu ziua a șaptea te caută moartea pe-acasă și tu vrei mentosane sictirul nu-ți mai ajunge bătaia… asta da aventură cuvintele tale jegoase nu-mi mai aprind

sub voalul de flori albastre poeta cu ochi mari și albaștri neapărat albaștri ca florile de pe dealul feleacului când primăvara se trage din rădăcini cum fecioara din prunc din seve și din

poetul costel și-a postat pe site o fotografie tip „moartea citește ziarul” sau moartea citește prin el cum îi stă sternul la gât și cravata pe care o poartă la maieu peste jugulară părul

„NICI VIITORUL NU MAI E CUM A FOST” 1.Prețuri, prețuri A exclamat o babă, necăjită, Ce-și cumpărase (Doamne, cu ce cost!) Un pardesiu de blană, lăcuită: Nici viitorul nu mai e ce-a

Sunetele moarte-ncremenesc pe buze, Închegate-n bocet, sună-a gol și trist, Suntem doi, dar singuri, înveliți în frunze, Ca-ntr-o catedrală, fecioară și crist. Prin amurgul vânăt ne pândește

- În nici-un caz „ABBA”, oricum fără „Chiquitita”! Îmi amintește de Mariejeanne… La „Motel”, la discotecă… - Îți amintește pe dracu! Erai beat și ea, cu ăla… Prietenul lui Florian, ăla cu

E-un adevăr fără retușuri Că subalternul, chiar la ghiol, Când apă nu mai e la dușuri, Își linge șeful… de nămol!

A murit Don Cezare, poetul, urmând soarta firească a oamenilor. L-am cunoscut, timp de trei nopți și două zile, perioadă în care l-am însoțit, ca un câine, peste tot în orașul copilăriei și

Pe carnea crudă-a secundei se prelingeau cocorii. Aveam cheaguri de cuvinte sub tâmplă și adormisem, morțește, în mine. Mă sărutai cu buza pleoapei, eu, somnoros, umblam prin tine, ascuțindu-i

scriu la acest poem fără tragere de inimă tragere de urechi de toarta sufletului de „chewing-gum”-ul roz și fără gust trebuie să scriu un poem prozos scorțos grunjos pe placul câinilor când eu