blue velvet

cred că mai mult, mult mai mult decât iubire, acolo era dorința de posesie
întâmplător am văzut filmul și tot întâmplător (sau nu :) ) îmi place david lynch (e drept mai mult mulholland drive decât blue velvet, dar nu asta contează)
mi-au plăcut:
„el iubea o femeie înfășată în catifea
albastră
(ca un ochi învinețit cu pumnul)” - aici comparația e foarte bună pentru că vorbește de ce ziceam mai sus, de o iubire nebună, posesivă, sadică din partea lui (și aici mă refer strict la dennis hopper)
și
„ea era femeia cu care începeau toate
cu epiderma de catifea albastră”
nu rezonez în schimb cu domnul singurătate care se și repetă de prea multe ori și nici cu acel rezidual care mi se pare puțin forțat
oricum interesantă ideea de a scrie un poem pornind de la un film și încă unul bun de tot
mai trec,
iulia

Iulia Matei, mie recitalul Isabellei Rossellini mi-a părut a fi maximumul filmului, dar nici cel al lui Dennis Hopper nu mi-a părut mai prejos. Ideea este că, plecând de la filmul lui Lynch, l-am descoperit pe Bobby Vinton, cântăreț de aur al începuturilor muzicii pop - aveau americanii, în deceniul șase, o pleiadă de interpreți de muzică ușoară, și compozitori, de nemaiîntâlnit. Nu aveam acces la ei, din motive ideologice - simplu de demonstrat. I-am găsit, într-un târziu, pe Internet, prin intermediul filmelor etc. Eu am plecat de la cântecul lu Bobby Vinton, descoperit de film, și de la \"Mr. Lonley\". Într-un fel, poate, femeia sugerată de Isabella Rossellini, este și femeia necazului meu. Mulțumesc pentru lectură! Cu amiciție,

Ioan J