Cântec de-ntomnare

ioan,
ce poem frumos!exclamatie ai atat.
dar trebuie sa justific com-ul ca altfel intru la offtopic.
deci: Suntem doi, dar singuri, înveliți în frunze/Ca-ntr-o catedrală, e o comparatie aproape mistica, catedrala aduce un fior sacru.
Printr-un suflet gol, căptușit cu brumă..., si aici e o metafora inedita, numai pentru asta meriti stea, sincer, pt primul vers citat de mine, e bun de motto.
felicitari pt rabdarea si grija cu_care ai scris acest poem.

Rătăcim prin toamnă... și nu mai ieșim!
mcm

Carmen Manuela, așa e toamna, frumoasă în lumina de octombrie, prevestind \"măreția gerului\"- ca să-l amintesc pe Nichita. Sub fardul de frunze, superb colorate, eu am văzut cearcănele neodihnei și ale rătăcirilor prin anotimp. Mă bucură că ți-a plăcut și îți mulțumesc, pentru aprecieri și gânduri! Cu prețuire,

\"Măreția frigului\", 1972 - desigur, graba...

cam așa văd. e bunuc ritmul, melosul.
nu se împacă grămatica lb române cu virgula după tu, dar știu că ai ținut seama de măsură etc. na, trebuia să mă bag ca lemnu-n focu\' gramatici.
îmi amintește cântecul ăsta al tău de întomnirile din adolescența mai târzie, când stam în munți la foc și folk. sau de tinerețea alor meilor.
și trecură spre douăj de ani de-atunci. poezia asta pe-atunci se dorea ascultată. și în prezent într-o atmosferă așa, mai de dor și natură regăsită. tot la focurile din munți, cabane, plaje etc.
înțelesu-m-ai.
ela

Ela, este o poezie scrisă(mai sunt și altele) într-un moment când hotărâsem lepădarea de toate \"ism-ele\", de mode și generații. Poate a fost contra-productiv, privind evoluția mea, ca poet, dar așa mi-am regăsit starea, emoția și plăcerea de a scrie. Am consacrat ceva timp și epigramei, de unde și atracția spre sintaxa și prozodia clasică. Am stat și eu în preajma focurilor, sub stele, în seri de toamnă, la o sticlă cu vin, spunând poeme, prin urmare îți înțeleg spusele, cred. Cu prietenie,

am ezitat daca sa ma \"trezesc\" vorbind sau nu...pana la urma, sunt un cititor si oricat de neavizat as fi... am reusit sa vad toamna \"Ca-ntr-o catedrală, fecioară și crist.\" si sa ma doara \" îmi spintec vena, pân\' la subsuoară,
Să țâșnească mustul, sângeriu, sub teasc.\"...nu mai stiu daca aud \" murmură poeme\" sau \" plânsul vântului în frunze\"; poate asa trebuie! multumesc,
maria

Maria, mă bucură că te-ai întomnat în pagina mea, că ți-a plăcut poemul și ai lăsat o frunză arsă de brumă - ca semn al trecerii prin anotimp. Te aștept să revii! Cu prietenie,

În amurgul vânăt se-nstelează cerul,
Ruguri de frunzare ard mocnit, dar ard,
Și îngălbenirea prorocește gerul,
Cearcănele morții ni se văd sub fard... - această strofă mi se gudură să-mi intre în sulfet ... o primesc ... ca pe o hrană jorziană

și titlul este înduioșător, ei, și preacuvioasa rimă e pe gustul meu

te salut
să ne-auzim numai de bine

Silvia G, ai mai descoperit un text, se pare, care să-ți și placă. Mulțumesc pentru aprecieri și ruguri de frunzare să-ți lumineze cerul de toamnă! Cu prietenie,