Ioan Jorz

Florin Nan, să înțeleg că mi-am \"câștigat\" un cititor, mereu pe fază, sau și de data aceasta ai nimerit, dintr-o greșeală imaculată, în pagina mea? Comentariul tău, \"la două capete\" - cum spun pocheriștii, mi-a plăcut, pentru ingenuozitate. Versul \"tânguire gri de stol fără pasăre\" îți aparține, fiind total diferit de al meu, așa că nu va filtra ceva, nici voalat, nici opac. Oricum, mă bucură că ai mai citit încă un text de-al meu. Te mai aștept! Cu amiciție,

P.S. Sunt curios, de ce ai revenit, după atât amar de vreme, pe agonia.ro, dar, mai ales, ce anume te-a supărat într-atât, încât să stai deoparte în tot acest timp?

Liviu Ioan, bucuros să te știu printre cititori. A fost un poem de stare, de toamnă și răspântii. Mulțumesc, pentru semn și trecere! Cu prietenie,

Ela, este o poezie scrisă(mai sunt și altele) într-un moment când hotărâsem lepădarea de toate \"ism-ele\", de mode și generații. Poate a fost contra-productiv, privind evoluția mea, ca poet, dar așa mi-am regăsit starea, emoția și plăcerea de a scrie. Am consacrat ceva timp și epigramei, de unde și atracția spre sintaxa și prozodia clasică. Am stat și eu în preajma focurilor, sub stele, în seri de toamnă, la o sticlă cu vin, spunând poeme, prin urmare îți înțeleg spusele, cred. Cu prietenie,

Ela Victoria, chiar nu mi-am dat seama că sunt atât de sensibil. Mă redescopăr și eu, ca tot poetul, de, astenii de toamnă. Aș fi preferat să-ți aflu părerea despre celălalt text, \"Cântec de-ntomnare\", care e mai solid - zicem noi. Mulțumesc, pentru încurajări și trecere! Cu prietenie,

Ioana, ai reușit să reduci cartezianismul la o simplă \"pipăială\", ai reușit să parodiezi \"auto-biografismul\" - nu știu dacă asta a fost și intenția ta, ai reușit să scrii ceva serios - în joacă. Cred că monologul tău are și-o componentă polemică, așa, în glumă-serios. Cu amiciție,

Sunt curios, ca orișicare
(De-acea m-am băgat în vorbă)
Madama, ce adresă are?
Să-i bag și eu un lemn... în sobă!

\"Măreția frigului\", 1972 - desigur, graba...

Carmen Manuela, așa e toamna, frumoasă în lumina de octombrie, prevestind \"măreția gerului\"- ca să-l amintesc pe Nichita. Sub fardul de frunze, superb colorate, eu am văzut cearcănele neodihnei și ale rătăcirilor prin anotimp. Mă bucură că ți-a plăcut și îți mulțumesc, pentru aprecieri și gânduri! Cu prețuire,

Teodor, un poem cu o curgere lină, sugerând împăcarea cu sinele, cu destinul: \"Dumnezeu ar uita/să mă trezească dimineața\". O poezie de meditație, de reflecție, o scriitură cizelată impecabil, fără poticniri ale versului. Mi-a plăcut. Cu prietenie,

Victor, îți dau un zece, minus, pentru claritatea și eleganța \"editorialului\" tău, îndeajuns de cuminte pentru a nu deranja pe nimeni. Cât despre solidaritatea intelectualilor... Am văzut prea multe \"specimene\" ale elitei culturale, cumpărate cu funcții și posturi bine retribuite, încât să mai aștept acea revoltă, cauză, care să-mi amintească, cutremurător, că sunt viu, că pot redeveni rebel.

Confiscându-l

Cernătescu, chiar așa?! L-ai tras pe Bacovia la\"temă\" - cum spun rebusiștii, l-ai \"masonerizat\", l-ai esoterizat - când puteai să-l exoterizezi? L-ai turnat, ca pe un soldățel de plumb, într-o matrice, îngustă și proprie, lipsindu-ne de \"spleen-ul lacustru\", de amurguri mov - duhnind, rânced, în mov-ul simbolist. Ce pot să zic? Mă \"cramponez\" pe \"Stanțe burgheze\", pe \"Plumb\", pe cântecul barbar al femeii, pe \"Lacustră\", pe \"Liceu\", pe altele. Eseul matale are ceva din construcția textelor schizofrenice - construcție impecabilă, premisă falsă/forțată/\"trasă la temă\"(argumentație). Războiul lui Cernătescu, imaginar, cu George Călinescu, mă lasă neutru, existând, cel puțin, un mort - care nu mai poate răspunde, în această ecuație. Să fii sănătos!

scrierea, desigur! Pardon!

Corina Gina, mi-a plăcut poemul, pentru austeritatea \"tăieturii\", pentru șlefuirea ideatică, pentru lipsa cuvintelor de prisos. Aș opta pentru posibilități, în loc de \"alternative\" - fiecare alternativă având două posibilități, adică, două alternative=patru posibilități! Felicitări! Cu prietenie,

Carmen Manuela, poeziile tale de dragoste au un ceva al lor, care te mișcă, te emoționează, nu te lasă indiferent. Este altruism, este sfâșiere, este cedare în ele(disponibilitate la compromis), dar nu izvodite din atitudinea de \"femeie-preș\", dimpotrivă, izvorând dintr-o evoluție, superioară, a unei părți din întreg, parte care-și asumă, conștient, sacrificiul, pentru a realiza armonia cosmică, rotunjirea ființei, sfericitatea. Foarte frumos(și realizat, estetic) acest ciclu, ce s-ar putea închega într-o carte. Cu amiciție și bucurie a lecturii,

Victor Potra, realizezi că-mi ceri să fac un efort, inutil - în ceea ce mă privește, pentru a reciti textul și a argumenta comentariul meu anterior. Iată câteva obiecții:
- În introducere, care este banală(te-mpunge dracu\' cu furca) și mai trebuie lucrată, propui un drac inedit, modern, diferit de cel din mitografiile populare, pentru a ajunge la unul convențional, ortodox - dacă pot să spun așa, speriat de rugăciuni, numele Domnului, cruce etc.
- Enumerarea mărcilor de băutură(Chivas; Heineken: Jidvei) este un „clișeism” de roman polițist, de duzină.
- Fotoliul este fotoliu, precizarea mărcii, că-o fi \"Ikea\", că-o fi \"Evila\", este superfluă. Ba, se mai și repetă!
- Te auto-citezi(v.\"unde ți-e umorul cu care ai scris Sexualitatea ortodoxă?\"), punându-te într-o lumină favorabilă, chestie care nu se face.
- Pasajul cu atracția, homosexuală, față de dracu\', este pueril, n-are susținere, n-are o ancoră în text, în logica lui.
- Până și recuzita necuratului este una completă și convențională.
Ar mai fi multe, de la gâfâitul verbului în text la convenționalitatea lexicală și repetițiile supărătoare, stereotipii și artificialitate în dialoguri etc. Așa că proza mai trebuie lucrată, supărările pe cititor nu-și au rostul în acest stadiu al scriiturii. Ca să fiu sincer, până la capăt, ai vână de prozator. Ai un dinamism al epicii și un talent de a crea imagini, ce lipsește multor prozatori, altminteri nu aș fi ostenit la această revenire pe text. Sănătate!

Măi, Nano - dacă tot îmi spui Jorj, de unde ai mai apărut și tu? Cine te-a reactivat, direct în pagina mea? Observ că ai ajuns și singur, și direct, la țâță, așa că nu văd de ce te-ai mai ostenit cu scriierea unui comentariu comic-fantezist, atât de lung(logoreic). Și dacă tot te învârți în jurul ei, află că nu ai dreptate. Nu de țâță este vorba în propozițiune. Sâc! Mai citește, dar mai ales rumegă! Sănătate!

Este foarte frumos ce spui dumneata despre tristu-mi cântec de leagăn. Mulțumesc! Sunt încântat de comentariu și aprecieri. Cu aceiași prețuire,

Victoraș, textul este \"modest\", din toate părțile. Subțirel, rău de tot. Abundă de clișeisme și umor de autobază - la care râde doar autorul. Dacă rămâne ceva din el, atunci rămâne modul în care construiești cadrele, secvențele, atunci când nu te poticnești prea tare în decoruri și recuzită. Din tot mdi-ul, observ că ți-a rămas doar celebrul și tocitul paradox al pietrei și vreo două, trei arșice din Freud. Cam puțin pentru a închega un sos de \"filozofeală\". Poți mai mult, crede-mă! Noroc bun!

Dana H, scuze pentru răspunsul întârziat! Mulțumesc pentru lectură și comentariu! M-ai făcut să-mi recitesc poezia, pentru a răspunde la acea întrebare a ta. Cântecul pulsa în gerul material, noaptea hiperboreană acentuează senzația de singurătate doar, nefiind sinonimă cu frigul, așa cum nici Hiperboreea nu este sinonimă cu ceva. Cu amiciție,