Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@ioan-jorzIJ

Ioan Jorz

@ioan-jorz

Caransebes
Tot înainte!... Că înapoi e podul rupt !

- născut în 02.02.1960, municipiul Caransebeș, jud. Caraș-Severin - debut literar, cu poezie, în revista "Flacăra", 1979, concomitent și în revista "Jurnal",(Caransebeș) - membru al Uniunii Epigramiștilor din România - membru fondator al Asociației Internaționale a Scriitorilor în Subdialect - redactor-șef adj. la revista de umor "Apostrof", Caransebeș - redactor-șef…

🏆 Critic de Top💬 Comentator Activ✍️ Scriitor Devotat
Cronologie
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Florin Nan, să înțeleg că mi-am \"câștigat\" un cititor, mereu pe fază, sau și de data aceasta ai nimerit, dintr-o greșeală imaculată, în pagina mea? Comentariul tău, \"la două capete\" - cum spun pocheriștii, mi-a plăcut, pentru ingenuozitate. Versul \"tânguire gri de stol fără pasăre\" îți aparține, fiind total diferit de al meu, așa că nu va filtra ceva, nici voalat, nici opac. Oricum, mă bucură că ai mai citit încă un text de-al meu. Te mai aștept! Cu amiciție,

P.S. Sunt curios, de ce ai revenit, după atât amar de vreme, pe agonia.ro, dar, mai ales, ce anume te-a supărat într-atât, încât să stai deoparte în tot acest timp?

Pe textul:

Frunzele care cad..." de Ioan Jorz

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Liviu Ioan, bucuros să te știu printre cititori. A fost un poem de stare, de toamnă și răspântii. Mulțumesc, pentru semn și trecere! Cu prietenie,

Pe textul:

Frunzele care cad..." de Ioan Jorz

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Ela, este o poezie scrisă(mai sunt și altele) într-un moment când hotărâsem lepădarea de toate \"ism-ele\", de mode și generații. Poate a fost contra-productiv, privind evoluția mea, ca poet, dar așa mi-am regăsit starea, emoția și plăcerea de a scrie. Am consacrat ceva timp și epigramei, de unde și atracția spre sintaxa și prozodia clasică. Am stat și eu în preajma focurilor, sub stele, în seri de toamnă, la o sticlă cu vin, spunând poeme, prin urmare îți înțeleg spusele, cred. Cu prietenie,

Pe textul:

Cântec de-ntomnare" de Ioan Jorz

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Ela Victoria, chiar nu mi-am dat seama că sunt atât de sensibil. Mă redescopăr și eu, ca tot poetul, de, astenii de toamnă. Aș fi preferat să-ți aflu părerea despre celălalt text, \"Cântec de-ntomnare\", care e mai solid - zicem noi. Mulțumesc, pentru încurajări și trecere! Cu prietenie,

Pe textul:

Frunzele care cad..." de Ioan Jorz

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Ioana, ai reușit să reduci cartezianismul la o simplă \"pipăială\", ai reușit să parodiezi \"auto-biografismul\" - nu știu dacă asta a fost și intenția ta, ai reușit să scrii ceva serios - în joacă. Cred că monologul tău are și-o componentă polemică, așa, în glumă-serios. Cu amiciție,

Pe textul:

Emo Conta - western" de Ioana Barac Grigore

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Sunt curios, ca orișicare
(De-acea m-am băgat în vorbă)
Madama, ce adresă are?
Să-i bag și eu un lemn... în sobă!

Pe textul:

Am fost angajat de nevasta unui pădurar" de Dan Norea

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
\"Măreția frigului\", 1972 - desigur, graba...

Pe textul:

Cântec de-ntomnare" de Ioan Jorz

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Carmen Manuela, așa e toamna, frumoasă în lumina de octombrie, prevestind \"măreția gerului\"- ca să-l amintesc pe Nichita. Sub fardul de frunze, superb colorate, eu am văzut cearcănele neodihnei și ale rătăcirilor prin anotimp. Mă bucură că ți-a plăcut și îți mulțumesc, pentru aprecieri și gânduri! Cu prețuire,

Pe textul:

Cântec de-ntomnare" de Ioan Jorz

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Teodor, un poem cu o curgere lină, sugerând împăcarea cu sinele, cu destinul: \"Dumnezeu ar uita/să mă trezească dimineața\". O poezie de meditație, de reflecție, o scriitură cizelată impecabil, fără poticniri ale versului. Mi-a plăcut. Cu prietenie,

Pe textul:

în dimineața uitată de Dumnezeu stă pitit un suflet" de Teodor Dume

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Victor, îți dau un zece, minus, pentru claritatea și eleganța \"editorialului\" tău, îndeajuns de cuminte pentru a nu deranja pe nimeni. Cât despre solidaritatea intelectualilor... Am văzut prea multe \"specimene\" ale elitei culturale, cumpărate cu funcții și posturi bine retribuite, încât să mai aștept acea revoltă, cauză, care să-mi amintească, cutremurător, că sunt viu, că pot redeveni rebel.

Pe textul:

Campania de tâmpire a României" de Victor Potra

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Cernătescu, chiar așa?! L-ai tras pe Bacovia la\"temă\" - cum spun rebusiștii, l-ai \"masonerizat\", l-ai esoterizat - când puteai să-l exoterizezi? L-ai turnat, ca pe un soldățel de plumb, într-o matrice, îngustă și proprie, lipsindu-ne de \"spleen-ul lacustru\", de amurguri mov - duhnind, rânced, în mov-ul simbolist. Ce pot să zic? Mă \"cramponez\" pe \"Stanțe burgheze\", pe \"Plumb\", pe cântecul barbar al femeii, pe \"Lacustră\", pe \"Liceu\", pe altele. Eseul matale are ceva din construcția textelor schizofrenice - construcție impecabilă, premisă falsă/forțată/\"trasă la temă\"(argumentație). Războiul lui Cernătescu, imaginar, cu George Călinescu, mă lasă neutru, existând, cel puțin, un mort - care nu mai poate răspunde, în această ecuație. Să fii sănătos!

Pe textul:

Secretul lui Bacovia" de Radu Cernatescu

Recomandat
0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Corina Gina, mi-a plăcut poemul, pentru austeritatea \"tăieturii\", pentru șlefuirea ideatică, pentru lipsa cuvintelor de prisos. Aș opta pentru posibilități, în loc de \"alternative\" - fiecare alternativă având două posibilități, adică, două alternative=patru posibilități! Felicitări! Cu prietenie,

Pe textul:

Alternative" de Corina Gina Papouis

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Carmen Manuela, poeziile tale de dragoste au un ceva al lor, care te mișcă, te emoționează, nu te lasă indiferent. Este altruism, este sfâșiere, este cedare în ele(disponibilitate la compromis), dar nu izvodite din atitudinea de \"femeie-preș\", dimpotrivă, izvorând dintr-o evoluție, superioară, a unei părți din întreg, parte care-și asumă, conștient, sacrificiul, pentru a realiza armonia cosmică, rotunjirea ființei, sfericitatea. Foarte frumos(și realizat, estetic) acest ciclu, ce s-ar putea închega într-o carte. Cu amiciție și bucurie a lecturii,

Pe textul:

O dimineață fără tine" de Carmen Sorescu

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Victor Potra, realizezi că-mi ceri să fac un efort, inutil - în ceea ce mă privește, pentru a reciti textul și a argumenta comentariul meu anterior. Iată câteva obiecții:
- În introducere, care este banală(te-mpunge dracu\' cu furca) și mai trebuie lucrată, propui un drac inedit, modern, diferit de cel din mitografiile populare, pentru a ajunge la unul convențional, ortodox - dacă pot să spun așa, speriat de rugăciuni, numele Domnului, cruce etc.
- Enumerarea mărcilor de băutură(Chivas; Heineken: Jidvei) este un „clișeism” de roman polițist, de duzină.
- Fotoliul este fotoliu, precizarea mărcii, că-o fi \"Ikea\", că-o fi \"Evila\", este superfluă. Ba, se mai și repetă!
- Te auto-citezi(v.\"unde ți-e umorul cu care ai scris Sexualitatea ortodoxă?\"), punându-te într-o lumină favorabilă, chestie care nu se face.
- Pasajul cu atracția, homosexuală, față de dracu\', este pueril, n-are susținere, n-are o ancoră în text, în logica lui.
- Până și recuzita necuratului este una completă și convențională.
Ar mai fi multe, de la gâfâitul verbului în text la convenționalitatea lexicală și repetițiile supărătoare, stereotipii și artificialitate în dialoguri etc. Așa că proza mai trebuie lucrată, supărările pe cititor nu-și au rostul în acest stadiu al scriiturii. Ca să fiu sincer, până la capăt, ai vână de prozator. Ai un dinamism al epicii și un talent de a crea imagini, ce lipsește multor prozatori, altminteri nu aș fi ostenit la această revenire pe text. Sănătate!

Pe textul:

Diavolul mă vizitează astă seară." de Victor Potra

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Măi, Nano - dacă tot îmi spui Jorj, de unde ai mai apărut și tu? Cine te-a reactivat, direct în pagina mea? Observ că ai ajuns și singur, și direct, la țâță, așa că nu văd de ce te-ai mai ostenit cu scriierea unui comentariu comic-fantezist, atât de lung(logoreic). Și dacă tot te învârți în jurul ei, află că nu ai dreptate. Nu de țâță este vorba în propozițiune. Sâc! Mai citește, dar mai ales rumegă! Sănătate!

Pe textul:

trist cântec de leagăn" de Ioan Jorz

Recomandat
0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Este foarte frumos ce spui dumneata despre tristu-mi cântec de leagăn. Mulțumesc! Sunt încântat de comentariu și aprecieri. Cu aceiași prețuire,

Pe textul:

trist cântec de leagăn" de Ioan Jorz

Recomandat
0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Victoraș, textul este \"modest\", din toate părțile. Subțirel, rău de tot. Abundă de clișeisme și umor de autobază - la care râde doar autorul. Dacă rămâne ceva din el, atunci rămâne modul în care construiești cadrele, secvențele, atunci când nu te poticnești prea tare în decoruri și recuzită. Din tot mdi-ul, observ că ți-a rămas doar celebrul și tocitul paradox al pietrei și vreo două, trei arșice din Freud. Cam puțin pentru a închega un sos de \"filozofeală\". Poți mai mult, crede-mă! Noroc bun!

Pe textul:

Diavolul mă vizitează astă seară." de Victor Potra

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Dana H, scuze pentru răspunsul întârziat! Mulțumesc pentru lectură și comentariu! M-ai făcut să-mi recitesc poezia, pentru a răspunde la acea întrebare a ta. Cântecul pulsa în gerul material, noaptea hiperboreană acentuează senzația de singurătate doar, nefiind sinonimă cu frigul, așa cum nici Hiperboreea nu este sinonimă cu ceva. Cu amiciție,

Pe textul:

trist cântec de leagăn" de Ioan Jorz

Recomandat
0 suflu
Context