Ioan Jorz

Dar cum, până una, alta, omul piere, opera rămâne și mai e și anul centenarului nașterii scriitorului, trecem peste negațiile de toate felurile și ne bucurăm că a fost și român.

Eseul mi-a plăcut, peste poate. Are o finețe a înțepăturii, candidă și șugubeață, în același timp, o finețe a mirării ce nu caută răspunsuri. Domnul Coutin avea și el un plan de discuții, un plan al cărții ce trebuia predată editurii, că la ei nu e de joacă, de unde și \"conservele\". Mai era și vârsta venerabilului, și fiica... Cu amiciție,

Ioan J

P.S. E drept că și Ionesco a devenit mai vizibil ca și anti-comunist, după ce, prin 1974, stângismul intelectualist francez, al lui Georges Marchais și François Mitterrand - care se clătina, de ani buni - era înfrânt în alegeri, la mustață, de Valéry Giscard d\'Estaing. Tot cam de pe-atunci, că tot apăruse \"Arhipelagul Gulag\"(L\'Archipel du Goulag) - critica literară l-a \"redescoperit\" pe Ionescu, dramaturg al absurdului, academician și anti-comunist - nu pe motive de \"trecut\".

Un poem care-mi permite, după lectură, să-mi aud respirația. Îmi lasă semnificații, după citire, pe care numai eu le pot desluși. Pe cele ale autorului le pot intui doar, fără a avea certitudinea că le-am pătruns sensul. Doar prima strofă, și era îndeajuns pentru a fi recomandat poemul.

Ioan J

Textul, puțin urmuzian - prin unele încercări(schițe) de calambur, puțin dada, puțin suprarealist, este interesant ca și exercițiu de respirație liricoidă. Valorifici, cu talent, acea anecdotică a absurdului - cunoscută sub genericul \"bancuri seci\" - fără ca să insiști pe poantă, fapt care incumbă o nuanță de inedit. Mi-a plăcut textul, în întregime. Cu amiciție,

Ioan J

P.S.1. \"Absurdistan\" parcă era titlul unui volum de poeme, semnat de Ion Chichere.
P.S.2. Atenție la prepoziții! Ne mai joacă, uneori, feste: \"lumea începuse să iasă la terase\". La balcon mai iese lumea, la terase... doar într-o oralitate pe care încercăm să o evităm. Lumea începuse să iasă pe terase, mi se pare corect.

Alberto, mulțumesc de vizită și semn! Am încercat să scriu, cu umor, despre sculptorii(în lemn) care ne \"blagoslovesc\" cu arta lor abstractă. Am o mare deschidere spre tot ce e nou, abstract, conceptualizat, modern, post-modern etc. N-am niciun fel de apetență pentru lucrul neterminat, făcut în pripă, adică pentru ideea, conceptul, simbolul nesusținut de realizarea artistică, de meșteșugul artistului. De pildă, am fost la Măgura - Buzău, la tabăra de sculptură, și am avut sentimentul că văd monumentul lucrului neterminat, al irosirii pietrei și timpului. Noroc cu țuica de Buzău, servită în trapeza mănăstirii Ciolanu, din apropiere, altfel lehamitea mea ar pluti și astăzi, ca o ceață densă, deasupra Măgurii. Nu zic, am văzut și lucrări bune, la meserie, dar erau prea puține, parcă.

Dacă un poet, să zicem, poate scrie un poem între două halbe de bere, pentru o sculptură monumentală, fie ea și în lemn, trebuie mult mai mult timp. Cu amiciție,

Ioan J

Carmen Manuela, un poem bine echilibrat, cap-coadă, curățat de toate scoriile și cuvintele inutile. Aproape că ai reușit să-ți creezi o matrice stilistică proprie, depășind faza unui manierism ce părea că-ți amenința poezia. Este de observat și o limpezire a discursului poetic, o șlefuire a lui. Cred că dacă aș fi consilier editorial aș sugera ca volumul tău să poarte titlul \"Scrisori către iubitul increat\".
Cu prietenie,

Ioan J

Victor, taxonomic, desigur - typos. Comentariul meu era \"de bine\"! Ai un text de forță, de impact. Derizoriul nud, nud. Cu amiciție,

Ioan J

Iulia Cordeanu, introducerea este prea lungă, prea solilocvială. Aproape că pierzi cititorul, aproape că renunță să mai continue lectura. Altfel, cele două părți ale prozei, sunt destul de interesante. Cred că ar merge și postate separat, dar nici așa nu deranjează, caracterul lor fiind unul, vădit, autobiografic. Stăpânești bine tehnica detaliului, știi când acesta este important dar și când dă culoare. Ar fi unele inexactități de punctuație și unele typos, dar asta se poate corecta la o revizuire a textului. Mi-a plăcut. Cu amiciție,

Ioan J

Felician Emil Bodea, mulțumesc, pentru trecere și semn! Mă bucur că ai observat dublul sens al poantei și i-ai consacrat un catren. Cu amiciție,

Ioan J

Florian Abel, unde este poanta? Știu, ai să-mi răspunzi că e vorba de mitraliere. Da, dar atunci este vorba de o poantă explicită și, dacă nu e poantă chestia cu împușcarea, înțelegem că-i vorba de un deznodământ. Oricum, este o chestie facilă! Dacă ai fi ascultat, mai departe, declarația președintelui, când acesta a sughițat - ca un bețiv - la începutul discursului, ce-a durat, mai mult, de 90 minute, ai fi scris următoarea epigramă:

După discursul lui Boc, adresându-se Parlamentului,
printre sughițuri, președintele Băsescu s-a declarat de partea prim-ministrului,
printr-un cod, numai de ei știut:

Valabil - ce a spus piticul -
Și timorat, și înghețat -
Altminteri, nu îi confirma \"tătucul\"
Că e de-acord - prin sughițat!

Cu aceiași promptitudine, la conexarea cu evenimentele,
Ioan Jorz

\"La două capete\" - ca la poker!

Pentru nevasta ta, isteață,
Te-ajut și eu, nu dispera...
Îi dau un scaun, de dimineață,
Și îi mai dau, când s-o-nsera!

Ioan Jorz

P.S.Vezi că sunt probleme de ritm, între strofele unu - doi și trei - patru! Nu-mi sună bine!

Vin îngeri -
Spune -
Lasând capul în piept,
spre mine.

Pregatește-te!

Vin!

Și-n venire
te umplu de dumnezeire.


Vin îngeri, repet!
Și-n venire...

Mă pregatesc, îi răspund,
De dumnezeire.

Vin îngeri, repet.
Vin îngeri!

Aripile le-am intins pe perete,
să se desfete...

Sanvisul(Sandviciul - v. lord Sandwich), de drum,
e demult scrum.

Pantofii cu tocuri mi-au ramas in picioare,
nu cred sa tropăi in ceruri prea tare.


Vin ingerii - spune!

Esti gata?
Nu zăbovesc, prea mult, în halta
viselor tale.

Vin ingerii!
Pregătește-te de imbarcare!...

Fly, înainte de a comenta textul, mi-am permis să fac unele corecturi - cele ce se impuneau - adică punctuație și diacritice, plus două corecții asupra unor cuvinte scrise greșit.

În rest, aș renunța la \"Aripile le-am intins pe perete,/să se desfete...\" - e superfluu și încărcat de desuetitudine. Într-adevăr - cum bine remarca cineva - finalul este unul epigramatic, adică se bazează pe o poantă. Depinde ce culoare au penele îngerilor! Se mai poate lucra pe text! Cu amiciție,

Ioan J

\"hai să ne împușcăm iubito\"! Ștefan Cibanu, tu realizezi cu ce idee, aproape tembelă, începe poemul?! Apoi, glastrele cu flori, sună a mama platitudinilor. Adică flori, nu gloanțe! Tu încerci să scrii poezie, sau o compunere școlărească - despre cum văd elevii clasei a IV-a ideea de pace?
De ce boabe de porumb și nu grâu, mei, secară, linte, mazăre? Finalul este apoteotic: statuile care, ca la un duel, trag una în alta! Statuile pot să tragă, cel mult, igrasie! Accesoriul \"tu și iubita\" nu salvează de la o construcție schizoidă, textul! Te rog eu, fă-ți un bine și șterge textul acesta, chiar dacă odată cu el se va șterge și un excelent comentariu! Sănătate!

Ioan J

Potra, se observă prozatorul, vărsat pe tejgheaua de la \"Argentin\" - ca preaplinul unei halbe de bere ieftină. Cu toată rigoare(taxonimică) de care pot da dovadă, nu pot încadra textul decât undeva, la intersecția dintre urban și cotidian - lovit de tramvai și de \"troleu\" - în același timp. Cred că este un fel de \"cronică de cenaclu - ceainărie/berărie\" - unde năduful out-sider-ului naște pertinență. Mi-a plăcut finalul, rezumator - dacă pot pentru ca să spun așa! Ai reușit să fii plastic. Cu amiciție,

Ioan J

Atropa Belladona, felicitări - din tot sufletul! A debuta, girată de Cornel Udrea - scriitorul și umoristul pe care-l admir de mai bine de treizeci de ani, nu este la îndemâna oricui. Mă bucur că ai avut determinarea și inspirația să duci până la capăt acest proiect. Eu am crezut în tine și în talentul tău, iar acum mă bucur că am avut dreptate. La mai multe! Cu prietenie,

Ioan Jorz

Este interesant tot ce-mi spui, în comentariu. Este, chiar, inedit. Pentru că ai înțeles analogiile teologale și miza textului. Mi-era teamă, atunci când am postat poemul, că nu-mi voi mai găsi cititorii, nu pe cei situați pe acel palier de comprehensibilitate necesar. Auctorial, mi-am împlinit menirea. Cel puțin, așa îmi place să cred. Lectorial -știu că forțez - Dumnezeu cu mila! Mulțumesc pentru comentariu și, crede-mă, am să reflectez asupra \"cadavrelor sunetului\". Poate am să revin pe text. Cu amiciție,

Ioan J

Da, Alina-Veronica, ai dreptate! Nu mi-am oprit o măgăreață, două, acolo, să mă laude că-s poet. Dacă ai fi citit cu atenție, acolo, ai fi observat că era vorba de un sfat prețios, ce încerca să ferească pe oricine - aflat într-o astfel de situație - de fudulie inutilă și de cuvântul care rimează cu aceasta. În fine, nu mi-ai spus ce crezi despre textul postat de mine. Poate te încumeți să o faci, să ne dai un semn și nouă de mila domniei tale! Cu cele mai alese sentimente,

Ioan J

Am citit de atâtea ori aceast citat din Seneca(Medeea, II, 2) scris în fel și chip - numai corect nu, încât și eu a trebuit să apelez la un dicționar pentru a-mi aminti forma corectă. Nu am întâlnit, însă, cealaltă variantă(în latină) a maximei, adică AUDI ALTERAM PARTEM - să ascultăm și partea cealaltă.
Este de evitat folosirea, în scris, sau oral, a citatelor, maximelor celebre etc. atâtă vreme cât nu se cunoaște forma lor corectă!

Ioan J

P.S. Viorel Gongu, comentariul tău ar putea fi rezumat de următoarea zicere celebră: ASINUS ASINUM FRICAT!

Cred că Ștefan-Cornel are dreptate. Trebuie făcut ceva cu versul al doilea, ba, și cu cel de-al patrulea. Așa cum este postat, catrenul nu are valoare de epigramă. Nu se vede nimic sub fusta unei statui. Ar trebui să sugerezi că madama, vie, în persoană, se va urca pe soclu. Propun următoarea rezolvare a poantei:

Se tot vorbește c-ar fi spus
Madama, cea cu mintea-ngustă:
Că vrea pe soclu, cât mai sus...
Ba, o să-mbrace, chiar, o fustă!

Ela Victoria, încercam și eu, fără supărare! Poate, totuși, schimbi câte ceva! Poemul acesta este unul dintre cele mai bune, pe care le-am citit, în pagina ta și, știi foarte bine, am citit, destule, din cele scrise de tine.
Întreagă primăvara, am observat o bufniță - care-și făcuse cuib într-un pin, în dreptul ferestrei biroului meu. Este o mamă remarcabilă, atentă și devotată. Chiar dacă unul dintre pui a căzut din cuib - zi teribil de tristă pentru mine - ea fiind plecată, pe celălalt l-a hrănit și dădăcit exemplar. Am fost fericit când au plecat, pe dealul de lângă firma unde am biroul. Sper să se întoarcă, prin februarie, la cuib! Este o pasăre frumoasă. Chiar și am, prin casă, câteva reprezentări(ceramică, email, sticlă) ale bufniței. Îmi place. Sincer! Cu amiciție,

Ioan J

P.S. Bufnița ta, întâmplător, nu vânează și \"șoareci de bibliotecă\" - agitați și puși pe harță, abrutizați de lecturi - cum e amicul Victoraș? Ar fi păcat să n-o facă!