Ioan Barb

Un poem în care este interesantă introspecția interioară, pornind de la un eveniment cotidian. O decizie care generează imagini diverse și distorsionate și cred că ai reușit să creionezi diversitatea de percepție și interpretare a unui eveniment extern. \"în primul strat de creier a apărut o fisură/ca o crăpătură de smalț pe un dinte negru/și lumea toată începe să pară/o crescătorie de pui\". Imaginile creionate sunt reușite. Ultima strofă umanizează atmosfera prin timpul care \"își smulge fire de păr cu penseta.\" Las aici un semn.

O surpriză adevărată pentru care îți mulțumesc. Și mă bucur dacă această scriere a plăcut. Cu prietenie, Ioan.

a celor pe nedrept marginalizați...

doar la zece și la douăzeci de ani distanță

Dacă nu era implicat numele subsemnatului și numele modestei noastre reviste nu aș da atenție acestei poelemici deși am toată considerația pentru autorul acestui articol, pentru strădania, de foarte multe ori reușită, de a aduce un suflu nou în poezia actuală și nu numai. În ce mă privește cred că pentru mine vorbesc neînsemnatele încercări de a transmite ceva prin scrierile mele și nu cred că sunt mai mult decât sunt. Și cu asta pun punct, deaorece, chiar dacă doresc o promovare a tinerilor scriitor, sau readucerea în atenția publicului cititor pe cei pe nedrept marginalizați într-o vreme, sunt deranjat de antipatiile inserate aici ca urmare a unei inițiative benefică momentului literar, adică apariția revistei Algoritm Literar. Despre calitatea acesteia cred că este indicat să se pronunțe cititorii și criticii, revista are ca unică platformă promovarea literaturii de calitate și, drept dovadă stau paginile puse la dispoziție multor autori din acest loc, unde am lăsat o invitație de a trimite materiale oricărui autor care crede că are de spus ceva. Dincolo de toate acestea, mă întristează faptul că am intrat, fără să doresc, în atenția unor sârguincioși, \"perfecți\" și \"geniali\" vânători de greșeli de pe aici. În rest, este dreptul autorului acestui articol de a scrie ce crede de cuviință și a autorilor ce semnează în revistă obligația de a-și asuma susținerile și tezele propriilor articolele. Mai cred că literatura română are, la acestă oră, și a avut în toate generațiile, foarte mulți scriitori talentați, iar în ce mă privește sunt și rămân un neînsemnat autor de texte pe care le public, atemporal, doar la zece și la zece ani distanță.
În acest context ăl felicit și eu pe autor pentru dorința sa de a da un imbold literaturii de azi, printr-un spirt polemic pertinent și favorabil acestui moment literar.

poemul tău este poleit cu multă sensibilitate. Și Bijou este un tip cuminte și simțit. După cum se vede. Ultima strofă, cu mirosul mâinilor și cu mușcătura este foarte frumoasă. Am citit și m-am luminat, ca și această pagină. Las un semn, cu prietenie, Ioan.

Găsesc aici un text bun. Poate ultimul vers din ultima strofă ar putea evita un loc comun, pasărea cu cuibul. E doar o părere. Mi-a plăcut. Cu stimă Ioan.

Un poem care mi-a bucurat ziua. Introducerea din prima strofă este remarcabilă. Poemul are acea consistență poetică ce te determină să-l recitești. Las un semn cu bucuria lecturii.

de dimineață

\"oamenii se ridică din paturi
ca o boală care-ți iese din corp
și îți intră în suflet\"

Am citit aseară acest poem frumos și el mi-a bucurat sufletul. Cu prietenie, Ioan.

Un poem cu stralucire discreta. Am citit cu interes si placere. Cu prietenie, Ioan.

Mulțumesc.

Bune sugestii. Mulțumesc. Cu prietenie, Ioan.

Revin și las aici un semn luminos. Mult succes la lansare. Cu prietenie, Ioan.

George,
nu pot decât să fiu de acord cu tine. Mulțumesc. Dar e un poem pentru vreme de criză, nu?

Mă bucur că ai găsit ceva în acest poem. De fapt este unul mai mic. M-am ferit atât de clișee încât se pare că am nimerit unul. Mie nu mi s-a părut. Dar am înlocuit. Bucuros de sugestie și poate poezia următoare să fie mai interesantă. Cu prietenie, Ioan.

\"poate o tomnă poate un strigăt\"

Am citit un poem atins de aripa melancoliei scris cu multă sensibilitate. Cu plăcerea lecturii las un semn, cu prietenie, Ioan.

Găsesc aici un poem străbătut de la un capăt la altul de meditație și de melancolie. Parcă ar fi o retatragere din dragostea care epuizată nu mai oferă purtătorului substanță să înceapă și să se consume din nou. Chiar dacă iubirea a intrat în carne \"ai trecut prin mine către o altă iubire sau o altă/pădure de mesteceni\".
Poemul are fluiditate iar discursul liric este foarte bine expus. Remarc construcția, chiar dacă aparent se folosesc materiale cu care s-a mai construit.

\"mă gândesc
tu ai fost mereu poarta prin care fugeam
să aprind stele
noaptea trecută n-a fost nicio stea
bezna curgea în beznă
dar am plecat\"

Atunci când dragostea nu mai există nu se mai găsesc nici stele care să fie aprinse. Sfârșitul iubirii culminează cu pierederea echilibrului interior încât parcă se deschide o poartă spre neființă.

Cred că aș modifica ultimele două versuri. Și versul cu cu nunta din cer. Pare prea aproape de titlul romanului lui Mircea Eliade. Poate găsești altceva.
Aceste sunt doar niște păreri. Las un semn de apreciere cu mulțumirea că am citit un frumos poem de dragoste. Cu prietenie, Ioan.

\"jos
dinspre căile lumii
ochul
se culcă pe piatra lucioasă de timp\"

O curgere lină în acest poem am simțit. Și am pus un semn. Ioan.

Am poposit într-un loc unde gândurile mi se limpezesc, precum lângă stoborul din lemn înnobilat al unei fântâni și am rămas apoi risipit ca o umbră între femeia din fântână și fecioara din cer. Din mugurii salcâmilor pe o petală de sânge din inimă curgea nostalgia și își scutura praful pe tăcerea care m-a lăsat fără cuvinte. Îmi părea rău să adorm. Atunci am hotărât să ies din această poveste după ce voi fi lăsat aici un semn. De prietenie. Ioan.