ioan albu

ce ai citit? ioanid? se vede că e ecoul unor lecturi din memorialistica de detenție.

mărturisesc că sunt nedumerit de felul în care acest suflet mort e dezbrăcat de identitatea lui la fel cum bender a fost jefuit de blănuri de vajnicii grăniceri moldoveni. apoi, fără nici o legătură cu cele de mai sus, iar măturisesc că întrebarea despre ce o fi făcut cicicov în tinerețea lui e la fel de grea ca cea referitoare la ce o fi făcut Hristos în tinerețea lui (ca să mai notez o asociație de idei, mă duce mintea la eseul lui merejkovski). la dracu, azi nu prea îs coherent. poate revin :)

Ioana,
e adevărat că n-am de demonstrat nimic nimănui, după cum e adevărat că sunt partizanul simplității în poezie, și încerc să n-am farafastâcuri. cât privește faptul că poezia e deșteaptă, nu pot decât să mulțumesc de apreciere.

asocierea cu reclamele de la unirea nu mi-a venit în minte, deși sunt un mare iubitor al lor. cred că e bună. îți mulțumesc pentru prezență.

iarăși un poem care mizeză pe șarmul unor gesturi absurde, ininteligibile și pe contrastul atitudinilor agrare asociate cu meditații elevate. :)

Poetrycă,
bine că m-ai scuipat de deochi, că altfel, după o comparație cu Astaloș, mă puteam scrânti serios. :)

Dan Mihuț,
nici nu știu dacă se puteau comprima mai multe aluzii intertextuale în 3 rânduri, decât ai făcut tu. ai identificat crâșma, într-adevăr, asta mi-a plăcut mult. mă bucur că ți-a plăcut textul, mersi de comentariu, te mai aștept.

uite că m-a ofticat poetu rică. trebuia să comenteze el primu, veșnic la post băetu.

și pe mine m-a emoționa textul, care are vervă și profunzime și e foarte bine adus din condei. e echilibrat în construcție și făcut cu meșteșug, finalul e bine introdus și e memorabil, ca și țâganul laiche, ca și oralitatea oltenească, aducând aminte nu de marin preda (o! nu - ăla era din bărăgan, teleoltean) ci - evident! - de amza pellea. e o proză foarte vie, remarcabilă din toate punctele de vedere.

eu așa aș deturna poezia ta:

e un planset aici
o durere
o necesitate a ranii deschise
carnea asta intreaga paroasa
tai-o ciupeste-o sfasie-o rupe-o
si daca ma doare si ce daca doare
nu pe mine ma sfasii pe ea
haina mea de promenada printre
casele voastre cu voi jumatate-n ferestre

cine cui ii pasa ca nu aveti nevasta barbat
avere porche un sir de amante
erectie ca veti muri curand
ca ati fost parastiti ca sunteti gelosi
cui ii pasa de voi pisicherilor
mie nu de mine voua nu
la ce colt de drum sa ne intalnim
sa ne privim in ochi sa facem schimbul
dincolo de cuvintele voastre inlacramate
la ce terasa in casa cui sa ne pese
unii de altii sa ne credem sa nu ne mai prefacem
ca mai exista ceva dincolo de pieile noastre
impletite in biciul cu care le crestam
singuri singurei la trezia de dupa betie

e un planset aici
o disparare dorinta
vorbeste cu mine te rog
baga-ma in seama
fa-ma sa exist
te rog eu mult vine seara si trebuie
sa exist orice ar fi
am program de existat
dupa berea cu amicii si filmul de la prima
dupa drumul la piata si numarat banii
dupa spalat copilul si examenul la mate
dupa ce imi regulez nevasta
barbatul amanta amantul
dupa ce am trait din plin viata o zi
am seara program de murit prin tine prin voi
gata e clar nu mai pot sa mor singur
in seara asta singur sa mor nu mai pot
sunt singur frumos bun si trist
o poala data peste cap o glumita
eu cine sunt cui sunt si de ce
un nimeni intre patru pereti
o secretie valuri cascade fluvii oceane o excreție

veniti sa vidanjati
azi poate maine va rog insist
nu mai tarziu decat poimaine dimineata
s-a umplut si miroase
sa fie curat ca in prima zi va ordon

așa ceva mai rar, bobocule.

nu prea des am parte de comentarii atât de comprehensive, întocmite de un autor cu un adevărat know-how al poeziei și al tratării subiectelor de acest gen. este un comentariu care chiar te lămurește asupra articulațiilor propriului text, cu sugestii de care voi ține cont în mod sigur (inversiunea pe care o propui, adică modificarea sintaxei scenariului fără alterarea semanticii lui, mi se pare inspirată). mulțumesc de popas și de învățături.

poemul tău mi-a adus aminte de cel al poetului tuberculos din \"Cel mai iubit dintre pământeni\". drept pentru care l-am tradus așa:

frumoaso, mă gândesc la tine
cum la țigară fumătorul ofticos
mi-aș da-n delir și sângele din vine
- sunt în sevraj de tine, vicios

Liviu Nanu,
răspunsul tău așa gentil
mă face praf, că-s sensibíl

nimeni,
ceea ce lipsește trebuie să fie aportul cititorului. mulțumesc pentru intervenție și felicitări, te mai aștept.

felix nicolau,
bine că nu fraternizezi cu poeții generației lui tzone și că te delectezi cu versurile mele, în stilul tău în care lauda și miștoul se întrețes în mod inteligent :D

traian rotărescu,
bucuros să te revăd prin pagina mea. lichenul este funciar schizoid, având dublă personalitate: de ciupercă și de algă. așa că, oricât de bătrân ar fi, poți conta pe politropia lui, pe trecerile lui de la galben-verzui la verde-gălbui și pe irizări în culori complementare în funcție de luminozitatea variabilă. și dacă mai ia și viagra ...

răspunsul tău la fel de calofil e cel mai bun feedback.

mulțumiri pentru vizită și mai ales pentru interpretare.

aprecierile tale mă bucură, îți mulțumesc. să stii că am scandat chiar acum versurile, toate sunt endecasilabice. titlul singur e decasilabic, aș putea să-l modific în \"micronatură. un poem calofil\", dar cezura introdusă de punct mi s-a părut suficient de mare, e ca în muzică, am o silabă cu punct, adică o silabă și jumătate :). se poate, totuși, să nu scandez eu bine la ora asta.

nu e rău. păcat că ultima strofă nu respectă formula prozodică a celorlalte.

plăcut. e o viziune chiar luciferică, la un anumit nivel (aș putea să argumentez de ce, fiindcă e de jos în sus, legată de genitale și mizerii, e a unui sufleur (remember Eve?) care nu mai joacă într-o anumită piesă :)e luciferică, dar nu o fac, pentru că mi-e lene). remarc o naturalețe și o cursivitate a limbajului care credeam că nu te caracterizează.

ești un comentator inteligent și îmi face mereu plăcere să te găsesc prin pagina mea. te mai aștept.

so who the fuck cares?!

crede-mă, poiete, că lucrurile stau complet altfel: anume că eu nu m-am scremut și că rahatul a ieșit din tine, comme d\'habitude.