lache

lache stătea toată ziua în fața ușii afumate printre scule primitive. era fierar pe câteva sate de cooperatiști leneși care luau la înjurături pe coajă că nu-și făceau sape, coase, târnăcoape și nici n-aveau nimic de reparat. doar ăia care nu erau trecuți la colectiv își mai potcoveau caii și boii. lache avea mulți copii pe care, când se supăra, îi lega între ei cu sfori și-i pocea la grămadă. copiii ăștia erau împărțiți pe două grupe preliminare fără capi de serie, înainte și după război, adică pușcărie, ciohaus, zdup. 16 erau. sub polata pe care văr-su, gogu, a scris \"atelieru ferari\" cu var, lache potcovea caii și boii cu ciocanele cătrănite povestind despre zdup și bulangii, numai în chiloții de tercot, amintire de răzbel, adică de zdup. era o mohilă de om, mulți râdeau de el că a scăpat de la bâlci, el arăta locul în care străluciseră cândva dinții și strecura printre gingii câte o înjurătură. fuuutu-vă-n cur beliți. așa, să nu-l audă ăia înjurați, numai ăștia de lângă el, ca să nu creadă că e el mai prost și-i lasă pe toți amărăștenii să râdă de el. cel mai mult se ștergea la gura știrbă și scuipa pe copii, ț-ai dracu de rumâni cu pipota voastră astăz și mâne. candila și anafura voastră de fătaț de curve. n-a fost niciodată însurat, dar copiii au tot crescut în spatele casei, printre boji, precum căcații, așa zicea el. că în bojii ăia se tot căca el, de unde privată la lache?! vreo 7 copchii, adică primul lot, brevetați cu moldovencele care făceau fascine în lunci, cea de-a doua serie cu muncitoarele de la cefere. fusese mult până făcuse rost de primii. îi fătaseră moldovencele pe care le călărise și, fie că erau ai lui sau ai altei stârpituri de bețâu, îi aduceau înveliți în cârpe în spatele casei, printre boji. mâncaț-aș pula ta, boierule, nu mă puteam să mă cac în boji că călcam peste altu’. da’ le-am futut, harcea-parcea le-am făcut, zicea el să nu se creadă că e prost, că n-a scos pârleala cu vârf și îndesat. necazul lui lache era că toți erau albi, dar țiganu’ avea inimă bună. ce să facă? să-i arunce în livezi ca pe mâți? îi creștea și îi înmulțea că așa a zis și dumnezău. doar că, de dimineața până seara se răfuia cu ei sau cu soarta dacă era să-l întrebe careva, da’ de ce îi înjuri așa, bă, laiche? mi-aț mâncatără zâlele, cacațâlor! pune mâna și nu te scârpina la coaie în fața lu’ nea gheronte, iartă nea gheronte că-i rumân la coloare, da’ tot țâgan! treci, hardiț-aș una la mir să nu mai guști drăgăveiu’ din sara asta! dar de ce înșir eu toate astea? despre un fierar dintr-un sat din podișul mehedințiului. o chestie banală. plictisitoare. nici măcar poveste nu e. nici n-am vrut să fie. sau e așa de banală pentru că așa s-a întâmplat. uite de ce. prin vara lui 95 (zic așa ca să pară ca s-a întâmplat tare demult), mă întâlnesc pe bulevardul magheru cu cristi durloi din greci, consătean de-al lui lache. nu-l mai văzusem de vreo câțiva ani. și, cum mă vede, îmi zice, mă, tu știi c-a murit laiche? da, a murit laiche vara trecută. l-au găsit în boji cum găsise el liota de coinaci. în boji. am rămas așa. nici tu salut, nici un băăăăăă, dane, ete că dădui de tine! de parcă eram la greci pe șușea și mă întâlnise așa, într-o doară. nimic de mirat. n-am mai schimbat prea multe cuvinte. a plecat către universitate. o vreme m-am întrebat dacă chiar se întâmplase. m-am convins că se întâmplase, îi povestise ăsta, durloi, unui prieten din craiova că mă văzuse prin bucurești. apoi m-am întrebat de ce durloi îmi spusese chestia asta așa, de parcă așteptase să mi-o spună de multă vreme, de parcă lache potcovarul era vreo persoană importantă și moartea lui modifica vreun aspect major al lumii. și uite așa, mi-am tot răscolit amintirile despre lache, iar când am trecut pe la țară chiar i-am pus pe-ăia mai bătrâni să-mi tot povestească despre lache la o țuică. așa că lache a devenit pentru mine o persoană importantă. n-aș fi scris chestia asta dacă nu l-aș fi visat pe lache noaptea trecută. se înserase. stătea pe un trunchi de copac aruncat lângă stâlpii porții și privea licuricii cum zburau pe deasupra bojilor. și-a zis așa, în șoaptă, boierule, mă duc prin boji că poate mai e vreun copchil pe-acolo.