A fost o noapte scurta,chiar prea scurta,
Si-am adormit aproape in cadere,
Caci am cazut ca un soldat in lupta
Inconstient si fara de putere.
Pe frontul negru unde-am fost infrant
Era si cald si
Mă simt rădăcină de plop fără soț,
Alunec grăbit printre pietre grăbite,
Pământu-mi deschide-o mulțime de porți,
Mă lasă să intru și-apoi le închide.
Mă simt zăvorât în o mie de taine
Și sunt
Te priveam,căprioară sălbatică sărind pe colțuri de stâncă.
Păreai a coborî dintre stele odată cu întunericul
Și gingașia mersului tău te făcea sa strălucești
Mai argintie decât luna din care
Te uiti in urma...si te uiti din nou.
In spate drumul se dizolva-n noapte
Si-ntreg orasul parca-i un cavou.
De nicaieri se tin de tine soapte.
Un fir caldut de abur il respiri,
Dar parca te
Femeie albă cu priviri de șarpe,
Respiri și totul se preface-n stâncă,
Iar pletele îți curg ca niște ape
Peste obrajii unde vor să plângă.
Ce pleoape triste și ce frunte rece,
Ce gură ca o
Tu esti facuta din izvoare reci,
Din ploi adanci de munte-ncremenit,
Si jucause apele iti treci
Pe stanci fierbinti cu carne de granit.
Infiorate apele-ti aduni
La umbra unui codru rasucit
Iar
Pe patul suferinței mele zac,
Doar venele-mi mai mișcă tulburate,
Aștept doar o mișcare să mai fac,
Din neputință să mă-ndrept spre moarte.
E tot pustiu in jur și rece,
Și-o singură culoare:
