Poezie
Lumea de piatra
1 min lectură·
Mediu
Mă simt rădăcină de plop fără soț,
Alunec grăbit printre pietre grăbite,
Pământu-mi deschide-o mulțime de porți,
Mă lasă să intru și-apoi le închide.
Mă simt zăvorât în o mie de taine
Și sunt îmbrăcat cu o sută de pietre.
Aici în pământ nu-mi mai trebuie haine,
Aici în pământ parcă toate sunt drepte.
Dar strâmbă e lumea in care trăiți.
Ce frig, ce pustiu e afară, la voi...
Războaie și arme cu care hrăniți
Ucigașii pe care-i ucideți apoi.
În sufletul meu se astupă morminte,
Prin vene îmi curg jumătăți de tranșee,
Dar inima mea își aduce aminte
De omul-bărbat și de omul-femeie.
Sunt doar rădăcină de plop fără soț,
Dar pietrele mele nu știu să ucidă,
Nu știu despre crime, nu știu despre hoți
Și pietrele mele habar n-au să mintă.
Ce fum e la voi și miroase a moarte,
Din om n-a rămas nici măcar o idee.
Lăsați-mă deci să trăiesc mai departe
Cu piatra-barbat și cu piatra-femeie.
001.010
0