Poezii

Pe patul suferinței mele zac,  Doar venele-mi mai mișcă tulburate,  Aștept doar o mișcare să mai fac, Din neputință să mă-ndrept spre moarte. E tot pustiu in jur și rece, Și-o singură culoare:

Tu esti facuta din izvoare reci, Din ploi adanci de munte-ncremenit,  Si jucause apele iti treci Pe stanci fierbinti cu carne de granit. Infiorate apele-ti aduni La umbra unui codru rasucit Iar

Mă simt rădăcină de plop fără soț, Alunec grăbit printre pietre grăbite, Pământu-mi deschide-o mulțime de porți, Mă lasă să intru și-apoi le închide. Mă simt zăvorât în o mie de taine Și sunt

A fost o noapte scurta,chiar prea scurta, Si-am adormit aproape in cadere, Caci am cazut ca un soldat in lupta Inconstient si fara de putere. Pe frontul negru unde-am fost infrant Era si cald si

Te uiti in urma...si te uiti din nou. In spate drumul se dizolva-n noapte Si-ntreg orasul parca-i un cavou. De nicaieri se tin de tine soapte. Un fir caldut de abur il respiri, Dar parca te

Picioarele tale ca două condeie În mersul lor scriu poezii, Iar ritmul și rima din tine femeie Te fac un poem să devii.

Femeie albă cu priviri de șarpe, Respiri și totul se preface-n stâncă, Iar pletele îți curg ca niște ape Peste obrajii unde vor să plângă. Ce pleoape triste și ce frunte rece, Ce gură ca o

Te priveam,căprioară sălbatică sărind pe colțuri de stâncă. Păreai a coborî dintre stele odată cu întunericul Și gingașia mersului tău te făcea sa strălucești Mai argintie decât luna din care