ilorian paunoiu

Joi, 29 iulie 2010, începând cu ora 18.00, la Clubul Artelor Solteris de la Cercul Militar Mangalia a avut loc lansarea cărții „Cântarea cântărilor”, autor Ilorian Păunoiu, Editura Perpessicius,

Despre arta cuvantului „Poezia este o casă a ființei” spune Heidegger. Vă invit în această casă unde veți găsi un loc de odihnă, de împăcare, de liniște. E ca și cum v-ați întoarce dintr-o lungă

Aceste crengi eu galben rod Trăiesc aceeași zi de-amiază; Se-aude-n biblicul efod O existență mult mai trează. Vin funingeii și sărută Parul zeiței auriu. Acea secundă neștiută Mi-alege

,,Sa fie doi, nu unul singur’’ . Domnul Dumnezeu a zis si Cuvantul Lui a facut din coasta lui Adam femeie. ,,Ea se va numi femeie pentru ca este din barbatul sau’’ (Facerea, 2,23). Logica

Dorul de nestins Mi-e dor de tine, mamă, ca de- un crin Care apune-n geana întristării, Mi-e lacrimă de du1cele amin Și de absența albă-a mângâierii. Nu știu ce viață mi-ar putea reda

Nu m-ai crezut, nu m-ai crezut, O, marea mea de nevăzut, Că te-am curtat c-un crin în mână, Eu, albatros de lângă lună! Nu m-ai văzut, nu m-ai văzut, Pădurea mea de cerb căzând, Că te-am

Viața mea între lacrimă și cântec M-am născut în satul Meieni, comuna Popești, județul Vâlcea, pe Valea Luncavățului, aproape de Pădurea Cotoșmanei. Părinții mei, Păunoiu Constantin și

Întrebări fără răspuns De ce ți-e pleoapa azi aprinsă În jarul ochilor verzui? De ce secunda are-ascunsă Culoarea frunzei de gutui?! De ce-nflorirea stă și așteaptă Dulci revărsări de

Iubito, moare anul Și colindătorii-ți cântă-n așteptare! Dacă vrei la noapte Noi vom da cu banul: De belșug, de zodii și de împăcare. Să le dai binețe, să fii ca o zână Ce împarte daruri

în parul tău cad florile-n extaz și voalurile-n zbatere nasc spume roșeața invadează-al tău obraz și cerul este cotropit de lune pe care-aș fi voit sa le zdrobești pe umerii mei goi plini

Viețuirea într-un sunet este egală cu credința și putința de a viețui într-un sunet. Viețuirea se poate prelungi în funcție de credința nestrămutată în acea viețuire. Acolo te hrănești cu

Preludiul întâlnirii noastre N-ar spune serii gânduri moi, Ar săruta un fel de astre Și-ar împărți spațiul la doi. Tu - emisfera clipei calde, Eu - înghețarea de la pol, Și m-ai topi

„Ceasul pe care îl trăiești, datoria pe care ți-o faci acum, omul pe care-l întâlnești în acest moment, sunt cele mai importante din viața ta”. A spus-o un ascet, un om care iubește adevărul.

Dragi iubitori si creatori de poezie, M-am intrebat intotdeauna daca o fi adevarat ca exista solidaritate si intre literati, ca uneori fac gesturi de-o frumusete sublima, am auzit povesti

Amintirea nenăscutului chip De ce m-oi fi născut atunci când umbrele treceau pe lângă copaci, când negrele aripi dezvăluiau furtuna?! Și care suflet neștiut martir se trezea în

În Evanghelia lui Matei, în capitolul 18, 1-5, ni se spune: „În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus și I-au zis: Cine, oare, este mai mare în Împărăția cerurilor? Și chemând la sine

Parfum de zi Nu, cântecul n-a adormit Nici putregaiul toamnei Nici mângâierea din azur Și nici surâsul doamnei. Ci numai veacul a răpit Acel parfum de vreme Cu care ne-am

Ecce homo Sunt adormit între pomii dulci ai paradisului. La un moment dat al netimpului de acolo visez că o mâna albă de zăpadă îmi ia ceva din trup, ca un os alb, de un alb halucinant și începe

Amintirea surâsului mamei și bunicii mele Ce departe ești! Nu voi mai vedea în ochii tăi Câmpul cu vite păscând, Iarba călcată de piciorul tău Mirosind a pământ, Bucuria țâșnind din

Migrația petalelor din gând Ostrovuri plutesc necontenit În nostalgica apă a sufletului. Amintirile izvoarelor gândului Alcătuiesc paradisul. Însingurările cu tei înfloriți Îmi înmiresmează

Dor de Cosânzeana verii Un râu de flori Ca după o ninsoare Mi-mbrățișează tălpile De împrimăvărare. Stăm doi pe un cuvânt Și i-am cerut iertare Așchii de cer renasc O-nmiresmată

Colindătorii prin sensuri Acum a-nceput colindul. Se urează De statornicie, de dor de primăvară De semințe și multe stele polare. Se bea mult vin Ca-n basmele cu cârciumioare. Lâna se

Oglinzile amurgului Să zbori prin sentimente Să fugi ca după pradă Cioburi din vreo emoție Să nu lași să cadă. Să-ți fie dor apoi De-acel ceva ce șade Între cer și pământ În irizări

mi-a zburat o buburuză pe deget ca și cum mi-ar aduce o veste că-mi vine perechea din lume că nu-i totul doar o poveste porumbel cu o ramură-n cioc de sub ape apare pământul o altă viață