Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Parfum de zi

1 min lectură·
Mediu
Parfum de zi
Nu, cântecul n-a adormit
Nici putregaiul toamnei
Nici mângâierea din azur
Și nici surâsul doamnei.
Ci numai veacul a răpit
Acel parfum de vreme
Cu care ne-am înmiresmat
Și-ar vrea să ne mai cheme.
Atât era, doar o poveste
Spirale de fum lung
Cu case și aprinse vetre
La care tot ajung.
Iarbă andante verde liră
În ochiul tău privi
Și cineva din puncte mov
Cu clinchet reveni.
În ostrovul de piatră gri
Prelungă înverzire
Se opreau vulturi stacojii
Cu penele-n sclipire.
Iar umbrele de rândunici
Pe razele de lună
Din amintirea zilei scurse
Susură noapte-bună.
Adorm cu îngerii din gând
Cu tine grațioasă
Fată ce stai cu mine-n crâng
Mult prea de tot frumoasă!
001522
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
118
Citire
1 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

ilorian paunoiu. “Parfum de zi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ilorian-paunoiu/poezie/79984/parfum-de-zi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.