Poezie
Amintirea surâsului
1 min lectură·
Mediu
Amintirea surâsului
mamei și bunicii mele
Ce departe ești!
Nu voi mai vedea în ochii tăi
Câmpul cu vite păscând,
Iarba călcată de piciorul tău
Mirosind a pământ,
Bucuria țâșnind din zorii privirii.
Tu ești ascunsă acum în tăcerea îndepărtată
Unde cuvântul e înger.
O, atât de departe
Ca un abur de suflet
Ai luat cu tine toate durerile zilei!
Ai plecat acolo
Unde neputința e risipită de raze
De cântec, unde pacea murmură
În petale de floare
Unde cireșii se scutură
Pe umerii albi ai copiilor
Ce-așteaptă să se nască.
Ne vom întâlni cândva acolo
Și-mi voi cere iertare
Pentru că n-am fost întotdeauna
La înălțimea surâsului tău!
001.490
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ilorian paunoiu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 109
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
ilorian paunoiu. “Amintirea surâsului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ilorian-paunoiu/poezie/79985/amintirea-surasuluiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
